Ca să vedeți ce vreau să spun cu chestia asta, că fiecare lucru are sens. Acum vreo două luni, primesc un mesaj pe messengerul paginii mele de pe Facebook. Un domn, Gicu Secelean, din Sita Buzăului, Covasna, mă întreabă dacă nu cumva sunt fiul scriitorului Vasile Artenie. Sunt, zic eu. Am de la nea Vasile, spune el, un manuscris pe care mi l-a dat în 1987. O carte…

Întâmplări cu sens.

În 1987, taică-meu – poet, scriitor și instructor cultural în județul Covasna – s-a ridicat într-o plenară PCR și l-a umilit pe secretarul cu propaganda. Unul, Gabrea. I-a spus că un politruc nu are ce discuta cu un scriitor și a ieșit pe ușă. În drum spre ușă a mai rostit „salut, plenară!” și a ieșit.

El nu era membru de partid.

E drept, uneori scria poezii patriotice pentru ziarul local sau făcea montaje literar-artistice. O făcea pentru bani. Mi-amintesc că o poezie era plătită cu 80 de lei. Avea un salariu mic și era un om chinuit. Refugiat, copil, de două ori din Basarabia, o dată în 1940, a doua oară în 1945. Una din fugile de la Chișinău s-a terminat cu dispariția de pe peronul gării a doi dintre frații săi mai mari.

A fost dat afară din toate liceele din țară.

Familia bunicului meu s-a refugiat ultima dată la Brașov. Acolo a început taică-meu liceul, la Andrei Șaguna. Dar pentru că un coleg l-a făcut basarabean împuțit, taică-meu l-a pocnit peste gură. Așa că l-au dat afară din școală. Din toate liceele din țară.

Poate a contat în „procesul” împotriva basarabeanului iute la mânie și faptul că taică-său, bunicul meu, a fost subcomisar al Siguranței și a lucrat la diviziunea antibolșevică. Nu știu… Cert este că a plecat de acasă, a fost actor corp-ansamblu prin multe teatre din țară. A trăit mereu pe muche.

Până la urmă, a ajuns la Sfântu Gheorghe.

Se întorsese la Brașov, la părinți, cu maică-mea. A început să scrie la ziar, la rubrica de cultură a cotidianului „Drum nou”. Apoi, când s-au înființat județele, în 1968, a primit post la ziarul din Sfântu Gheorghe, „Cuvântul nou”. A primit și o locuință la bloc, apoi mama a primit și ea serviciu la Biblioteca Județeană. Eu aveam 4 ani când am ajuns cu ai mei în Sfântu.

A găsit un sens în scris. Și în munca din cultură.

Mulți covăsneni care azi se bat cu pumnul în piept cu valoarea lor îi datorează carierele. Prima idee de a înființa un teatru în oraș a fost a lui. A descoperit dansuri vechi în satele românești și le-a adus pe scenă. A organizat festivaluri folclorice care acum sunt tradiționale. A pus în valoare oameni, idei, instituții.

După ce a „salutat” plenara, partidul l-a mutat la Întorsura-Buzăului.

Din om de cultură, a devenit muncitor necalificat la fabrica de cabine de tractor. Mama s-a mutat și ea la biblioteca din oraș, iar soră-mea, la liceu. Eu plecasem de câțiva ani de acasă, era la București. Viața lor a devenit extrem de grea. Nu că ar fi fost ușoară, taică-meu se împrietenise foarte bine cu alcoolul. Dar mutarea aceea a lăsat urme…

„Drumul vămilor” a apărut în 1980.

O carte pe care editura e negociat-o mult. Mereu trebuia să facă modificări. Fuga din Basarabia, una dintre temele cărții de nuvele, nu corespundea cu temele partidului comunist. Nici tema răscoalei de la 1907 nu era „corectă politic”. Cam toate nuvelele erau cu dus-întors. Mi-amintesc cum punea o pătură sub mașina de scris pentru că lucra noaptea… În cele din urmă, cartea a apărut la Editura Albatros.

Acum vreo săptămână am ajuns la Sita Buzăului.

Fusesem invitat la un eveniment acolo. Cu ocazia asta, l-am sunat pe Gicu Secelean și m-am dus la el acasă. Ceva mai mare decât mine, Gicu era tânăr în 1987. Mi-a povestit cum a stat cu taică-meu la o bere, iar taică-meu l-a întrebat dacă nu îi poate vinde niște cartofi. Gicu a pus sacul de cartofi pe bicicletă și l-a adus acasă la ai mei. Acolo, taică-meu i-a dat manuscrisul necenzurat al cărții „Drumul Vămilor” spunându-i: „La tine o să fie în siguranță. Iar când va veni momentul, va apărea cineva să îi  dai cartea…”

Momentul a venit la 8 iulie 2022. După 37 de ani.

A fost emoționant. Am băut cafea la Gicu acasă, soțiile noastre au stat de vorbă, el mi-a spus povestea manuscrisului. I-am vizitat gospodăria, i-am admirat casa, șura, vacile, am luat brânză de la el. Am povestit mult. I-am mulțumit de mai multe ori și m-am gândit cum sună povestea asta. Cât sens au toate lucrurile, de fapt.

Ne-am plimbat pe malul Buzăului, care curge aproape de casa lui. S-au făcut lucrări pe mal, cursul apei a fost un pic deviat. Dar chiar dacă Buzăul se întoarce la Întorsura, sau Oltul la Sfântu, apele au mereu același sens. Dintr-o apă mică într-una mai mare, apoi și mai mare, până în mări și oceane. Ca literele dintr-o carte. Cartea din bibliotecă. Marea bibliotecă a lumii. Instituția aceea care nu găzduiește lacrimi sau suferințe, ci memoria celor care au plâns sau au suferit sau s-au bucurat să treacă printre noi…

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply