Lumea nu-și mai încape în piele de bucurie! Cetățenii care o compun au ajuns la un nivel de cunoaștere impresionant. Pe vremuri, lumea se pricepea doar la fotbal. Azi, lumea știe politică, medicină, inginerie, construcții, energie, poezie și religie. Știe geopolitică și IT și știe tot despre dezvoltarea personală sau serviciile secrete. Gata, nu mai e nimic de știut!

Despre firescul necunoașterii…

Mereu m-am întrebat cum poate cineva care nu știe un subiect să și-l însușească? Răspunsul este, în definitiv, extrem de simplu: lumea are tupeu. Revărsarea superioară a tupeului e vizibilă oriunde. Și la jurnaliștii care pun virgulă între subiect și predicat, și la managerii de marketing care nu știu cum funcționează piața. Și, pe cale de consecință, bine instruiți în regulile democrației, la „comentatorii” de pe Facebook.

Nimeni nu-și pune la îndoială propriile propoziții, nimeni nu ar spune „la asta nu mă pricep!”

…și despre firescul cunoașterii

Da, lumea preferă să se exprime cu tupeu, fiecare crezând că astfel crește în ochii celorlalți. O carte, un film sau o piesă de teatru presupun efort. O școală cere răbdare. Performanța sportivă cere ani de antrenamente, iar performanța politică cere mult mai mult. E greu să nu scuipi pe stradă, e ușor să o faci! E ușor să nu ai timp, când ai atâta timp!

Ce ar zice lumea dacă ar ști cum e fiecare în realitate?

Parcă fiecare își pune această întrebare, apoi fuge în conceptul (știut de toată lumea, nu-i așa?!) „imaginea contează”. Iar întrebarea se transformă: cum să arăt lumii ce „tare” sunt eu? Cum să nu postez eu pe Facebook ceva despre ziua lui Eminescu în condițiile în care toți știm cine a fost Eminescu și îi știm poeziile (sau nu).

Când am ajuns în București, un actor al Teatrului Național, ardelean și el, mi-a povestit că cea mai mare uimire a lui după ce a venit în Capitală a fost că argumentul suprem al oricărei conversații era o exclamație cu nuanțe retorice: „dacă îți spun eu!”

Da, lumea e competentă, știe și ce nu știe și trăiește cu emfaza unui puști imberb care își pune pe ușă, de Bobotează, un afiș prin care îl anunță pe preotul care va veni că nu îl va primi în casă, dar și un alt afiș prin care îl trimite la gloata proastă din care el, păunul, nu face parte. Așa că, la mulți ani, lume!

Timpul prielnic
Articolul Următor

Lasa un răspuns