Tag

Arii protejate Arhive - Dezacorduri

Rețeaua Natura 2000. Incredibila și trista poveste a candidei naturi și a traducerilor fără cap

Rețeaua Natura 2000. Numele sună bine. Și nu există activitate mai nobilă decât conservarea naturii. Dacă admirăm oamenii capabili să empatizeze cu ființe „inferioare” (oare?), precum câinii, pisicile și plantele, cum să nu-i apreciem pe cei ce încearcă să conserve nu un individ, ci o specie? Sau „casa” mai multor specii? Habitatul, adică. Protecția naturii a început în Statele Unite, o dată cu declararea primului parc național, celebrul Yellowstone, la 1 martie 1872. Ca orice activitate nobilă, protecția naturii a făcut prozeliți peste tot în lume. Totuși, aceasta a realizat cât de mare este pericolul abia în 1992, când ONU…

Continue Reading