Statul, ca întreg democratic, nu mai funcționează în paradigmă clasică. Puterea  legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească își depășesc sau își restrâng granițele constituționale. Parlamentul și-a pierdut tot mai mult caracterul de for legislativ; a devenit un ”for care legitimează acțiunile administrației” (am citat cuvintele unui prieten sociolog).

Statul democratic și-a schimbat reperele de funcționare

Altfel spus, parlamentul nu mai este locul în care reprezentanții poporului legiferează, ci locul în care aleșii aprobă activitatea guvernului. E o schimbare de paradigmă a democrației care poate fi văzută și în alte țări, nu numai la noi. Viktor Orban a ridicat gardul împotriva refugiaților fără aprobarea Parlamentului maghiar. Evoluția lui Donald Trump și a administrației sale poate fi, de asemenea, descifrată în aceeași cheie: statul democratic și-a schimbat reperele de funcționare.

Președintele trebuie să medieze

Cum s-a ajuns aici? E o poveste mai lungă, care trece prin epoca întăririi cu orice preț a instituțiilor statului și ignorarea Parlamentului. Dar bătălia dintre oamenii ieșiți în stradă și cabinetul Grindeanu este, la capătul firului, o bătălie în democrația construită de jos în sus, prin vot, și administrarea țării, de sus în jos, de către guvern. Președintele, cel care trebuie să medieze astfel de situații, se află într-o situație complicată: trebuie să respecte Parlamentul, trebuie să crediteze guvernul, dar trebuie să înțeleagă și să răspundă doelanțelor străzii.

Cred că întoarcerea la Constituție este singura soluție a președintelui Iohannis. Cum va face acest lucru? Vizita la Avocatul Poporului este un prim pas.

Dacă va depăși dimensiunea bătăliei politice, dl Klaus Iohannis va putea face și al doilea pas. Vom vedea. Singura observație pe care o fac este legată de viteza de reacție a președintelui. Să nu fie prea târziu.

Lasa un răspuns