Silvicultorii nu-s ca vameșii, dar… Din toate pildele christice, doar aceea a vameșului se referă la ceea ce numim acum „etică profesională”. Iar vameșii, ca și silvicultorii, trăiesc din ceea „iese” dintr-un anumit spațiu: țară sau pădure, are mai mică importanță. Ambele meserii au aceeași încărcătură simbolică și, de aceea, nu sunt văzute cu ochi prea buni. Vizibilitatea vameșilor a mai scăzut în lumea de azi, la înaintare fiind scoasă poliția de frontieră. (Apropos: a aflat cineva răspunsul de întrebarea aceea ce ne-a măcinat mințile câteva săptămâni după spectacolul cu elicoptere și autobuze ce a deschis stagiunea anticorupție, cu mulți, mulți ani în urmă? S-a aflat cine era Regina?)

ROMSILVA a demarat cel mai ambițios proiect pe care silvicultorii și l-au autopropus vreodată: promovarea educației ecologice și formarea conștiinței forestiere.

Prima se adresează publicului larg – „mirenilor”. A doua „atacă” silvicultorii. Propriul corp profesional. Cărui corp i-a plăcut atât de mult să se alinte cu titlul de castă profesionala, încât nu realizează cât de greu îi va fi să ne convingă de sinceritatea dreptei credințe în apărarea pădurii.

Cu ce ar trebui sa înceapă?

Cu pus cenușă în cap sau cu sărit la capul teroriștilor ecologici, ce o țin langa cu defrișările ilegale și pierderea celor 3 ha pe oră?

Cu ambele, ar zice un rabin autentic. Și iată argumentele.

În 2015, călătoream cu trenul și în Buzău a urcat o doamnă în doliu. Venea de la înmormântarea unui nepot căruia îi căzuse o creangă în cap, la tăiat lemne în pădure. Doliul ca doliul, dar doamna era foarte revoltată de o declarație a dnei Pană, deputat PSD, potrivit căreia fiecare transport de lemn va fi urmărit prin satelit – vă dați seama! –, iar tăierile ilegale vor fi imediat descoperite și aspru pedepsite. Nu vedea în spusele viitoarei ministrese o gogomănie politică, ci o amenințare. „Vă dați seama, din ce vor trăi bieții oameni?!”

În același an, am participat și la o manifestație contra „defrișărilor ilegale”.

M-am dus din pură curiozitate: să văd ce și cât știu protestatarii despre pădurărie? Nu știau multe, dar pe unele le știau bine: panaceul „produselor accidentale” de exemplu.

În 2016, aplicația prin care mirenii puteau verifica la templu legalitatea transporturilor de lemn începuse să funcționeze și noul regulament începuse să-și facă efectul. La o adunare a firmelor de exploatare din Suceava, unul dintre vorbitori a scos din geantă „arma secretă și letală”: să nu mai cumpărăm lemn la negru de la pădurari! De dragul jocului de culori, și făcând legătura cu acel panaceu, n-ar fi sunat rău nici să nu mai cumpărăm lemn în verde la negru”.

Tema de casă: folosind știința și tehnica din dotare, estimați cantitatea de cenușă necesară iertării a  5%  din păcatele subestimării cantităților de lemn vândute pe picior.

Zaheu, când s-a hotărât să-l urmeze pe Hristos, nu a făcut, în prealabil, nicio analiză cost-beneficiu.

A dat jumătate din avere săracilor, iar celor eventual nedreptățiți le-a promis împătrit! Riscă cineva un așa pariu, pe un act de punere în valoare, din trecutul nu prea îndepărtat? Departe de mine intenția de a blama într-o singură direcție. Și veți vedea că multe situații au fost chiar grave.

Ai mei colegi au arătat că în realitate se exploatează mai mult de 3 ha pe oră, dar asta nu înseamnă că dispare pădurea. Iar faptul că nu se împădurește anual o suprafață egală cu cea tăiată, iar nu e un lucru rău, din moment ce majoritatea pădurilor sunt regenerate natural. Silvicultorii știu acest lucru.

Ce ne facem însă cu Luna pădurii?

O golim de simboluri? Ar cam trebui, pentru că mediatizarea plantării arborilor primăvara alimentează prejudecata că pădurea doar așa se regenerează. Iar cele mai reușite plantări , dacă e să judecăm pe bune și nu pe simboluri, se fac toamna, nu primăvara. Din nou, silvicultorii știu acest lucru.

Crearea conștiinței forestiere va fi o treabă grea, pentru că nu prea știi de unde să începi.

De la Marin Drăcea au rămas ceva scrieri despre subiect, dar foarte emoționale. Așa că trebuie să o luăm mai pragmatic. Să pornim de la Geert Hofstede, principalul autor al unei „cărți a cărților” despre culturile organizaționale: „Culturi și organizații – programele mentale”.

Hostede et comp. spun că orice cultură arată ca o ceapă, cu următoarele trei foi, de la exterior spre interior:  simboluri, eroi și valori. Toate legate prin ceea ce numim generic practici.

Simbolurile sunt interfața, ceea ce se vede prima dată. Știu de la un prieten că poliția, ori de câte are probleme de imagine, își schimbă uniforma. Așa, intuitiv, fără consultanți străini. Cei mai mulți polițiști lucrează și trăiesc la oraș, unde te poți bucura de ceața anonimatului. Așa că noua mașină, noua casă sau noua …orice (mergeți cu logica mai departe) nu sar în ochi. La țară e mai greu cu simbolurile materiale. Zaheu știa asta, de aceea a renunțat mai întâi la jumătate de avere și după aceea a venit cu provocarea evaluării corecte.

Despre eroi. Prea mulți pădurari și proprietari de pădure au murit bătuți de hoții de lemne. Adică, avem eroi, în sensul deplin, slavă Domnului. Din păcate.

Numele celor ce au murit la datorie trebuie să fie fundația pe care silvicultorii trebuie să-și reclădească cultura profesională.

Nu mai loc de „să stăm, să vedem …să analizăm”. Am un bun amic, inginer silvic, cărui șeful său i-a imputat uniforma cu care respectivul și-a îmbrăcat, pe ultimul drum, un pădurar conștiincios și bun profesionist.

Solidaritatea este aceea care îi face pe unii eroi, din simple victime.

 Valorile. Nici aici nu e simplu, deoarece valorile trebuie să fie neapărat bipolare: cinste – necinste, frumos – urât  șamd. Sistemului de valori se reflectă direct în legi. Dar Codul silvic din 1996 a transpus doar „tandre mângâieri pe cap” (adică valori unipolare – să fie bine ca să nu fie rău) și nu trebuie să ne mire la ce consecințe a dus. Când a venit ultima lege a contravențiilor silvice, am rămas cu toții surprinși: „cum adică? Se poate ca orice articol încălcat să ducă la o sancțiune? Vai, dar așa ceva nu se poate, e prea abuziv!” Nu, nu e nimic abuziv. Așa se întemeiază valorile.

Despre practici – altă dată. Dudul s-a nimerit și el pe acolo …nu e o specie forestieră, deci nu ne interesează. Oare chiar așa să fie?

Marian Drăgoi

Autor Marian Drăgoi

Marian Drăgoi este inginer silvic, conferențiar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Predă economia mediului și economia forestieră. Doctor în analiză sistemică aplicată.

Mai multe articole publicate de către Marian Drăgoi

Join the discussion Un comentariu

Lasa un răspuns