Se clatină UE? Întrebarea devine tot mai legitimă. UE se mișcă lent. Inegal. E drept, inegalitățile sunt vechi, dar acum se văd foarte bine. COVID-19 îngroașă granițele statelor. Pentru liderii UE, binele comun a devenit mai puțin important decât cel național. Pentru slugile UE, 27 martie nu există!

„Greii” din UE trebuie să-și salveze propriile economii. Încă nu există un plan comun de salvare a „economiei europene”.

Joi a fost organizat un mare summit. Online, bineînțeles. S-au întâlnit conducătorii țărilor care compun Uniunea Europeană. Întâlnirea a avut un obiectiv clar – realizarea unei strategii coordonate pentru revenirea economiei europene după pandemie. Obiectiv ratat.

Germania, Olanda, Austria și Finlanda refuză folosirea resurselor comunitare în recuperarea statelor-membre greu încercate de criză. Solidaritatea UE scârțâie. 

Summit-ul online a durat mai bine de 6 ore. Iohannis a ieșit la televizor înainte de marea întâlnire și ne-a spus că va milita pentru un astfel de plan european. Dincolo de lipsa de empatie și de bronzul comunicării și chipului prezidențial, ideea poate că sună bine în urechile proeuropenilor. Doar că e o idee de elefant care crede că îi pot crește aripi cu ajutorul marilor lideri ai lumii.

UE este o construcție care își dovedește fragilitatea. Spania și Italia au spus că vor un plan financiar ferm. Vor răspunderi clare pentru miniștrii Comisiei Europene. Summitul s-a încheiat în coadă de pește.

„Dacă cineva se gândeşte la mecanismele de protecţie personalizate elaborate în trecut, atunci vă spun clar: nu vă deranjaţi, le puteţi ţine, Italia nu are nevoie de aşa ceva!” Din declarația lui Giuseppe Conte, premierul Italiei

Te gândești la tot felul de lucruri când stai acasă.

Te gândești la UE și te întrebi dacă va rămâne în picioare sau coronavirusul o face knock-out? 919 persoane au murit din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore în Italia. S-au înregistrat alte 6.000 de noi cazuri de infectare. Italia depășește China la numărul de îmbolnăviri. Spania a anunțat 569 de noi decese și aproape 6.300 de noi îmbolnăviri.

Dar apoi lași UE și te întorci al ale tale. La cele românești.

Îl vezi la televizor pe fostul ministru al sănătății, dl Costache. Face față cu brio unui grețos exercițiu de spălare a imaginii realizat de Digi24. Îl vezi pe premierul Orban dând răspunsuri presei și apreciezi faptul că, în sfârșit, e unul cu ouăle la el în fruntea statului și răspunde la întrebări. Dar apoi îl auzi cum îl spală pe Flutur. Șeful județului Suceava care s-a testat peste rând.

Vezi o grămadă de năzbâtii la TV.

De exemplu, o scrisoare a unei doctorițe care spune că Flutur apare în evidențele celor testați ca ..medic din greșeală. Din greșeală data de pe buletinul de analiză a fost greșită. Ne-am liniștit. „Doctorul” Flutur a fost testat din greșeală.

Mai vezi, de exemplu, că sunt firme private care fac afaceri cu echipamente de protecție pentru spitale. Măști, mănuși, combinezoane. Toate vândute la suprapreț de firma unei bucătărese dintr-un sat din Giurgiu. Dar în spatele firmei e un „special”.

Dar vezi la TV și lucruri faine.

Vezi preoți care se roagă pentru noi. Voluntari care duc mâncare bătrânilor singuri. Dar, mai ales, vezi filme. Era să uit, mai vezi și secvențe pline de haz. O domnișoară reporter care spune că „94 de pacienți au fost vindecați și decedați”!

27 martie e o zi mare pentru România!

La 27 Martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România. Așa a început Marea Unire. Nu am văzut niciun oficial român să spună ceva. Președintele e preocupat de soarta UE. Virusul ăsta ne arată cât sunt de mici unii dintre noi… Tata era basarabean. Am scris aici, mai demult, povestea fraților lui pierduți și a fugii familiei sale în România. Dacă tot stați acasă, poate o citiți. Sau gândiți-vă puțin și la Basarabia. E România, domnule președinte preocupat de UE!…

Azi m-am ținut de program.

Am făcut sport. Sunt în progres la numărul de exerciții de forță. Mai multe flotări și abdomene față de ieri. Am lucrat, am scris chestii, am ținut un training online. Și mi-am acordat chitara și am făcut câteva exerciții. Am corzi noi, din fericire. Mă dor degetele de la mâna stângă, o să dureze câteva zile până se întăresc. Am găsit un site cu acorduri și cântece și am lucrat nițel.

Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj). 24 de pacienți au decedat.

Cam asta a fost ziua de azi. Poate am amestecat cam multe chestii aici, în jurnal. Dar sunt de azi toate. Și e mai bună acțiunea decât așteptarea.

Ținem legătura. Sănătate tuturor!

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply