Bergamo. Am auzit și am repetat azi cuvântul acesta, numele acestui oraș italian din Lombardia neîncetat. Bergamo. Orașul în care nu mai încape nimeni în cimitire. Televiziunile au difuzat de sute de ori imaginea convoiului militar care transporta sicriele cu morții din Bergamo spre alte orașe. Transportul a fost făcut seara. Dar planeta tot a văzut…

Dacă voi fi bine, primul oraș pe care îl voi vizita va fi Bergamo.

Zilele devin tot mai lungi. Am lucrat ceva – și eu și soția mea, Gina, lucrăm online. Parcă v-am mai spus chestia asta. Am făcut și alte câteva lucruri banale. Am vorbit la telefon, dar puțin. M-am plimbat un pic prin lume, din nou, dar mereu m-am întors azi la Bergamo. Și acum, când scriu, sunt cumva tot acolo.

Am în gură un gust de metal. Mă simt înfrânt și furios. Lumea e rănită, s-a răsturnat și a dărâmat toate piesele de pe tabla vieții noastre. Nu vom mai fi la fel. Dacă vom fi…

Lumea întreagă e în genunchi!

Ce urmează? Dumnezeu știe!… La noi, autoritățile au început să se miște mai bine. Tot departe suntem însă de țările pe care mereu le-am invidiat. Dar nu mai vreau să scriu nimic despre acest lucru. Am nervii întinși. De parcă i-am legat de aici, din București, de camioanele cu sicrie care părăseau Bergamo.

Da, poți să stai acasă și trebuie să stai acasă!

Da, cauți să îți modelezi ziua cumva, să îți faci treburile și să aștepți. Trebuie să respectăm regulile. E singurul lucru pe care îl putem face. Dar e ucigătoare numărătoarea asta a cazurilor de la noi și de oriunde din lume. Iar inconștienții ăștia care scuipă, fug din carantină și mint – nu se lasă!… Am scris ieri că avem o aplecare mare spre neseriozitate.

În seara asta nu mai scriu despre lucrurile bune pe care le-am văzut. Și nici despre lucrurile rele. Nici despre președinte, guvern sau eterna pupăză Violeta Alexandru. Găsiți pe internet tot felul de povești. Cărți, spectacole, filme.

Astăzi este despre orașul acela italian încovoiat de greutatea unor sicrie pe care nu le-a putut primi în pământul său.

Îmi pot imagina bătălia medicilor și angajaților din spitale cu boala. Nopțile nedormite, costumele de protecție în care stau cu orele, sudoarea și oboseala. Îmi pot imagina boala și moartea, am văzut de aproape două războaie. Dar imaginea pe care am văzut-o, cu acele camioane militare transportând sicrie din Bergamo si lipește altfel de creier. Moartea poate fi urâtă, înmormântarea e sacră!…

Lumea se schimbă, învățăm peste noapte lucruri grave, ne vor prinde bine, vom fi altfel, tot noi, dar altfel. Dar cu ce preț? Nu, ne vom vom îndoi, dimpotrivă, vom fi mai puternici în credință. Vom căuta curățenia, ne vom întoarce la valori. Dar cu ce preț…

Da, astăzi este despre Bergamo, despre durere și ruptură. Dacă voi trece cu bine de încercările de acum, voi merge la Bergamo. Și voi intra în biserica Santa Maria Maggiore din oraș și mă voi gândi la sacrificiul pe care acest oraș l-a făcut în zilele pandemiei noastre.

Până astăzi, 19 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 277 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 277 de persoane confirmate pozitiv, 25 au fost declarate vindecate și externate ( 16 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Join the discussion 2 Comments

Leave a Reply