România în spirala dezbinării

Spirala a pornit de undeva. Cum a început?

Adrian Năstase, în duelul său electoral cu Traian Băsescu, a vorbit despre „două Românii”. Traian Băsescu a fost de acord cu învinsul său. Apoi a uitat tema concilierii românilor. A fost preocupat de menținerea puterii. A fost dispus să apeleze la „soluții imorale”, dar mai ales controleze serviciile de informații și parchetele. Prin acestea și prin CSAT,  Traian Băsescu și-a executat sau manipulat oponenții politici. Așa a început și a crescut spirala dezbinării.  „Protocoale” încheiate de serviciile de informații cu alte instituții ale statului și „câmpul tactic” extins în justiție dovedesc din plin acest lucru.

Liderii politici sau conducătorii de instituții aveau nevoie să compenseze lipsa de activitate economică, socială sau politică.

Și singurul lucru pe care au știut să îl facă a fost să denatureze realitatea folosindu-se de mijloacele de (dez)informare în masă.  Așa au apărut liderii de opinie și ziariștii partizani. Atât de mult s-au implicat încât mulți dintre ei și-au pierdut echilibrul. Câinele de pază al democrației latră și mușcă (la ordin?!) doar în câte o direcție.

„Să transformi câinii de pază ai democrației în hiene mi se pare prea mult!”, a spus la un moment dat Octavian Paler.  Liderii noștri de audiență scapă, seară de seară, de sub propriul control. Delirul televiziunilor este aproape patologic! Am scris aceste lucruri în România liberă.

Președintelui Iohannis îi place spirala aceasta.

Klaus Iohannis a intervenit în discordiile publice în mod subiectiv. Chiar dacă, prin Constituție, președintele este deasupra intereselor partidelor politice, nimeni nu poate să se prefacă și să renunțe la o bună colaborare cu partidul care l-a ajutat să devină numărul 1 în stat. Ar fi absurd să îi cerem acest lucru și nu la acest tip de subiectivitate mă refer. Dar îi lipsește echilibrul pe care îl implică demnitatea de președinte de țară. Klaus Iohannis a profitat de crize. Și-a instalat „guvernul meu”, după dezastrul de la Colectiv. A ieșit în stradă, alături de protestatari. A ales, în locul dialogului și al medierii, războiul cu Guvernul.

Opoziția vrea și ea un loc pe spirala aceasta. Iar Puterea comunică prost!

Partidele opoziției, mici și incapabile de un discurs articulat în Parlament, au făcut același lucru. Liderii lor au profitat de violențe ca să se „vadă” în spațiul public. Încearcă, toți aceștia, să se legitimeze prin crize, pentru că prin vot nu au putut să o facă.

La rândul lor, PSD și ­ALDE comunică prost. Chiar dacă au implementat o serie de măsuri de creștere economică, chiar dacă au susținerea pensionarilor, chiar dacă au crescut ­salariile medicilor, au o problemă de asumare a comunicării deschise cu toți românii. Li se reproșează apetența pentru legile ­justiției, li se reproșează prezența în spațiul public a unor lideri cu discurs ­limitat sau care depășește limitele bunei-­cuviințe. Aceste partide guvernamentale ar trebui să-și rezolve problemele de comunicare – și nu numai! – cât mai repede.

Trebuie să (re)învățăm să privim lucrurile cu echilibru. Violența stârnește violență! Dacă dorim să salvăm această țară pentru copiii și nepoții noștri, rațiunea, credința, bunul-simț și cei șapte ani de acasă trebuie să fie instrumentele noastre de bază, fie că vorbim între noi, fie că ne exprimăm în presă sau pe internet. Altfel, vom deveni cu toții victime ale unui delir care nu se va sfârși niciodată și de care se va găsi întotdeauna cineva care să profite.