Transnistria e o fâșie de pământ din stânga Nistrului care aparține, administrativ, Republicii Moldova. Dar numai teoretic. În realitate, Transnistria s-a autoproclamat republică, iar orașul Tiraspol a devenit capitală. „Transnistrenii” au dreptul la cetățenia rusă, iar forța acestei „republici” o constituie faptul că găzduiește pe teritoriul ei Armata a 14-a a Federației Ruse. Autoritățile locale sunt supuse Moscovei și militează împotriva apropierii Basarabiei de România și de Europa. Regiunea are aproximativ jumătate de million de locuitori. Sub o treime din aceștia s-au declarat moldoveni sau români la recensământul din 2004. Cei mai mulți sunt ruși și ucraineni.

Câteva repere ale unei istorii tragice

La 12 octombrie 1924, URSS a inventat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Un fel de „țară” în interiorul Ucrainei sovietice.  În 1940, după semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, sovieticii au înființat Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. Capitala a fost stabilită la Chișinău. Reorganizarea acelui stat sovietic, ca și preluarea și cedarea unor teritorii din și către Ucraina a însemnat deznaționalizare, crime, Gulag pentru românii din Basarabia.

În 1941, Germania și aliatul acesteia, România, au declarat război URSS. Pentru scurt timp, Basarabia s-a întors acasă. România a preluat și administrarea teritoriului dintre Nistru și Bug, până la Marea Neagră. Dar, după război, Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria au revenit Uniunii Sovietice.

După prăbușirea URSS, Republica Moldova și-a proclamat independența, iar Transnistria a început bătălia pentru destabilizarea acestei tinere țări. Autoritățile locale au declanșat o serie de abuzuri, au concediat funcționarii basarabeni și au atacat posturile de poliție.

La 2 martie 1992, Republica Moldova devenea membră ONU.

Mircea Snegur a autorizat intervenția armată împotriva forțelor separatiste transnistrene. Intervenția s-a bazat în lunile de început ale conflictului pe forțele de poliție. Ministerul Apărării se înființase doar cu o lună înainte, în februarie, iar primele unități ale armatei au intrat în luptă de-abia la jumătatea lunii mai. Foarte mulți militari, subofițeri și ofițeri, erau veterani căliți în războaiele din Afghanistan sau Cecenia.

După mai bine de douăzeci de ani de la acel război, stăteam de vorbă cu un prieten care fusese militar atunci. Atunci, chiar când a izbucnit războiul, prietenul meu terminase șef de promoție școala de ofițeri ai trupelor speciale sovietice. Primise repartiție la o unitate de elită undeva în Rusia. Venise câteva zile acasă să-și vadă părinții înainte de a pleca la unitate.

„M-am așezat pe prispă, cu tata“, mi-a povestit. „Tata a pus două pahare între noi, a destupat o sticlă de vin, și-a turnat lui, mi-a turnat și mie, am ciocnit și m-a întrebat ce am de gând să fac. I-am spus de repartiția câștigată și de unitatea din Rusia unde trebuia să mă prezint. Tata s-a uitat lung la mine, și-a mai turnat lui un pahar, dar mie nu mi-a mai pus. A băut pe îndelete, s-a uitat la mine și mi-a zis: Fiule, dacă tu alegi să pleci acum, când țărișoara noastră are atâtea necazuri, du-te, dar să uiți culoarea porții mele!. Așa că m-am frământat toată noaptea, m-am dus în sat să-mi iau țigări și am fumat neîncetat, iar a doua zi dimineață nu am plecat în Rusia, ci m-am prezentat la garnizoana din Chișinău și am purces la alcătuirea batalionului de trupe speciale al Republicii Moldova. “

Am fost corespondent de război atunci. Am scris mai multe despre acest război uitat și despre cazacii care au atacat Basarabia în România liberă.

În războiul din 1992 au murit peste 1.000 de oameni. Peste 1.500 au fost răniți.

În 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor rusești din Transnistria. Duma de Stat de la Moscova nu a ratificat acordul. Anii care au urmat au însemnat lungi negocieri diplomatice, în diferite configurații, cu participarea mai multor țări. Armata a 14-a este și azi acolo.

Foto: historia.ro

Lasa un răspuns