Puterea se definește în multe feluri, iar într-un stat democratic sunt stabilite limpede tipurile de putere: legislativă, executivă și judecătorească. Sistemul acesta cu trei piloni a fost gândit încă din secolul al XVII-lea, iar design-ul  democrației a evoluat până azi conform acestora. Puterea nu este și nu poate fi a unuia singur – om, instituție, partid etc. Găsți aici detalii, extrem de simplu exprimate.

Pe scurt și fără prea multă teorie.

Puterea este un deziderat pentru partide și politicieni. Se luptă în campanii electorale, sunt aleși, iar de la înălțimea poziției de „ales”,politicienii au dreptul de a deține și exercita puterea legislativă. Pentru judecători, puterea este un concept pe care se sprijină pentru a face dreptate, iar accesul în funcția de judecător este unul complex, dar nelegat de alegeri. Iar administrația are putere doar pentru a gestiona, în interiorul sistemului de stat, resurse, instituții, politici publice. Funcționarea corectă a acestora și controlul reciproc asigură echilibrul funcționării statului.

Puterea în administrație și accesul la funcții

Cea mai neclară formă de putere a anilor care au trecut de la ieșirea României din comunism este cea a administrației. Fiind neclară – a permis abuzuri, unele extrem de grave. Răspunderea pentru dispariția unor părți mari  din economia românească nu aparține, cum greșit am putea crede, politicului, ci executivului. Ați putea spune că executivul este determinat politic și, până la un punct, ați avea dreptate. Marii „funcționari” au fost dintotdeauna numiți pe criterii politice, fiind, de fapt, reflectarea votului exprimat de cetățeni. Dar activitatea de după numirea în funcții nu a mai avut aceeași determinare politică. Rând pe rând, guvernele care s-au succedat în România au funcționat diferit de programele-promisiuni care le-au adus puterea. Ne place sau nu, privind obiectiv, singura  guvernare care insistă să se coordoneze cu programul care a adus-o la putere este cea actuală. Dar nici astăzi jocurile de putere nu sunt clare.

„Statul paralel” asigură accesul la funcțiile de conducere din așa-numitele instituții de forță.

Pentru că forța economică nu poate (încă) influența politicul, în România a avut loc un proces nenatural: zona politică a determinat  cu prioritate funcționarea economiei. Procesul este nenatural pentru că împiedică funcționarea liberă a economiei. Altfel spus, o firmă privată are succesul asigurat dacă are asigurată cea mai înaltă protecție – protecția statului. Rafinate an de an, procedurile de obținere a unor contracte cu statul au determinat o altă schimbare nefirească: statul și-a făcut propriile firme. Nu mă refer la companiile de stat, ci la firmele sub acoperire ale serviciilor de informații. Pentru că era sunt sub  „acoperire”, aceste firme nu apar înregistrate la Registrul Comerțului ca fiind proprietatea unui serviciu de informații. Au deținători persoane fizice sau alte firme care sunt deținute tot de persoane fizice. Goana după  profit a acestor așa-zise firme și, mai ales,  îmbogățirea „patronilor” lor a deturnat complet libertatea economiei.

Banii și controlul politic

Pentru buna funcționare a sistemului economic paralel era nevoie de câteva instituții care să îi pună la punct pe acei reprezentanți ai puterii politice care ar fi putut avea o altă agendă decât cea a celor care au înțeles și dominat „jocul” economic, dar și pentru a ține sub control puterea judecătorească. Doar două puteau fi aceste instituții – serviciile secrete și procuratura. Acestea nu puteau funcționa „corespunzător” decât cu oamenii potriviți la conducere. Așa au apărut personaje ca Liviu Maior, Florian Coldea, Augustin Lazăr sau Laura Codruța Kövesi (mai sunt o grămadă), și așa au fost făcute instalările și în funcțiile de conducere ale acestor instituții la nivel de județe. A fost creată astfel o caracatiță extrem de eficientă de la cel mai mic județ, până la cel mai înalt nivel din stat.

Sistemul paralel este extrem de simplu.

Omul pus la vârf trebuia să se potrivească schemei de interese. Promovarea acestuia se făcea fără examen (sau cu un simulacru de examen), pregătirea și instalarea se făceau într-un cerc închis, iar un sac de schelete în dulapul personajului prindea foarte bine. Schema era aplicată apoi în jos, la nivel local.

Pe lângă atacul la business-urile de succes și construcția propriilor afaceri și lideri, serviciile de informații au asigurat un permanent „câmp tactic” în justiție pentru a elimina în cel mai credibil mod cu putință adversarii sau partenerii incomozi. Iar pentru a fi siguri că nu sunt defecțiuni în sistem, totul era monitorizat. Lucrurile au mers atât de departe, încât chiar și stabilirea candidaților politici la diferite alegeri se făcea cu avizul „specialiștilor”.

Nu puterea corupe, ci lipsa de caracter.

Sistemul a funcționat foarte bine în perioada în care președinte al României a fost Traian Băsescu. Om politic instinctual și foarte abil, președintele țării a obținut controlul sistemului paralel. Nu vreau să îl judec, poate doar așa a putut să își exercite puterea pe care i-a adus-o votul. Cert este că în momentul în care era în pericol să își piardă funcția, o serie de „puternici” s-au adunat în celebra „sufragerie a lui Oprea” și atunci s-a văzut limpede că liderii „statului paralel” pot funcționă și fără conducătorul suprem. Practic, lipsa de caracter a tuturor celor care au fost implicați în această construcție subterană a creat un monstru capabil să funcționeze autonom.

Decapitarea monstrului nu însemană dispariție „statului paralel”.

Lucrurile nu au rămas fără răspuns. Plecarea lui Traian Băsescu din funcție și instalarea lui Klaus Iohannis a fost un prilej de reorganizare a jocului paralel. Dar momentul a fost și un prilej de ripostă din partea celor care au avut de suferit din punct de vedere juridic sau financiar. Adversarii statului paralel – unii condamnați pe nedrept, alții, probabil, vinovați, dar condamnați în urma unor abuzuri – au trecut la contraatac. Iar în ultimele luni am asistat la îndepărtarea unor lideri oculți. Și am mai asistat și la un demers constant și puternic de îndreptare a legilor care au permis abuzuri. Protocoalele dintre SRI și alte instituții de forță sau din zona judecătorească au fost anulate. CSAT a fost deposedat de puterea legislativă. Curtea Constituțională a avut de lucru într-un an cât în zece!

Monstrul rămâne periculos.

Într-un admirabil exercițiu de încăpățânare, ministrul justiției a început un proces de asanare a sistemului judecătoresc și a parchetelor. A evaluat activitatea unor procurori-șefi care nu fuseseră niciodată evaluați. A cerut schimbări și încă mai cere.

Cu riscul pierderii susținerii electorale și strâmbând din nas, președintele Klaus Iohannis a acceptat o serie de schimbări.

Alianța aflată la guvernare a presat și presează pe modificările legislative care limitează până la desființare puterea „statului paralel”.

După ce ani de zile a ignorat protocoalele, Comisia Europeană le cercetează.

Dar toate aceste acțiuni sunt un răspuns la un acțiunile unui sistem abuziv. Cred că din acest motiv sunt imperfecte. Perfecționarea ține și de consecvența de care vor da dovadă inițiatorii reformării justiției. Dar ține și de buna colaborare cu instituțiile europene de specialitate în scrierea corectă a noilor legi.

România are nevoie de consolidarea echilibrului democratic, iar demersurile pentru ieșirea de sub influența statului paralel trebuie să continue. Monstrul e rezistent, pânza lui de păianjen e întinsă în toate coloanele statului, iar refacerea lui este posibilă oricând. Prima condiție a libertății este ca puterea să nu fie a securității, oricum ar fi aceasta!

Foto: pxhere.com

Lasa un răspuns