Am citit câteva poeme potrivite acestor zile. Sunt senzaționale. Cred că e un moment foarte potrivit să ne întoarcem spre poezia de calitate. Așa că am ales două poezii în loc de jurnal. Vasile Voiculescu și Tudor Arghezi.
Pe cruce
de Vasile Voiculescu
Iisus murea pe cruce. Sub arșița grozavă
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.
Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii
Cu fierea oţelită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Şi-l ocărau tâlharii.
Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Ţipa văzând urgia.
Departe ucenicii priveau fără putere…
N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nădejdea lor întreagă
Şi fără mângâiere.
Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu feţele smerite
Şi bărbile-argintate.
Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca-ntr-o pâclă, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
Psalm
de Tudor Arghezi
***************************************
Ieri, în Joia Mare, nu am scris în jurnal. Așa cum v-am spus deja, nu am scris nici azi. Sunt zile însemnate pentru noi. Sper să vă placă aceste versuri.
***************************************
Discutii