Planuri de viitor. Asta am făcut azi. Altfel spus, nu am făcut mare lucru. M-am gândit la viitor. E drept, am lucrat câte ceva, nu pot să-mi permit să stau degeaba. Am exersat la chitară, dar nu am făcut sport. M-am uitat la un film bun. Și nu m-am uitat la știri. M-am pregătit mental pentru bătălia de după.

E complicat să faci planuri de viitor în vremea pandemiei.

Care viitor? În cel apropiat, stăm acasă. Lucrăm de acasă, ne uităm la televizor, punem kilograme pe noi. Mai e un viitor, cel de după pandemie. Încerc să îmi închipui zilele de după. Mă apuc de alergat, merg la piscină. Mă duc la teatru. Scriu. Ce se schimbă? E complicat, simt că lumea nu va mai fi la fel.

Vom deveni mai gravi și mai serioși? Sau vom fi la fel?

Greu de anticipat, nu-i așa? Poate ne vom reveni repede. Închisoarea de acasă se va lărgi din nou, iar noi vom fi la fel. Prizonieri ai unui viitor ca o capă de toreador în care ne repezim cu furie și care ne îngenunchează. Vom uita pandemia… Sau, dimpotrivă, luăm capa din mâna toreadorului ticălos, îi dăm două șuturi în cur și dăm drumul la taur pe străzi. Cum ar fi să devenim proprii noștri proprietari?

Am gândit câteva planuri pe termen scurt. Și unul pe termen mediu.

Ca un proprietar la propriei mele ființe am desenat planurile. Știu exact ce voi face în următoarele zile. Mult de lucru, dar trebuie să lucrez. Apoi, voi pleca din nou la țară. Cu toate că e mai greu ca în București, stau cu picioarele pe pământ. Mai sunt niște mici investiții de făcut acolo, dar se pot face. Voi lucra online sau la client, ca și până acum. Pe termen mediu… Încă nu vă spun, mai lucrez la detalii. Mă pregătesc.

Citesc ce am scris până acum și constat că fac planuri viitor la fel ca înainte de pandemie.

Aproape la fel!… Câteva lucruri s-au schimbat în felul în care desenez planurile. Am alte culori, mai tari. Liniile sunt mai apăsate. Compromisurile? Ei, bine, compromisurile nu mai apar în viitor. Nu vorbesc despre cele mici, personale. Vorbesc despre îngăduința privirii. Indulgența te face outsider. Ca la bătaia de stradă. Stai la negocieri, ți-o iei! Nu, nu stai, dai primul și dai tare, nu lași loc de revenire.

În viitor, vom avea parte de o bătaie pe viață și pe moarte cu tot ce ne-a degradat până acum. Minciună, ipocrizie, incultură, lipsă de bun-simț. Să ne batem, deci!

Nu știu proștii ce arsenal au cei cu mintea la ei. Nu știu că mizele nu sunt aceleași cu berbecismele în care credeau ei. Habar n-au ce e adevărul, mint și când se privesc în oglindă. Nu știu ticăloșii și aroganții că un upercut scurt cu stânga, la ficat, îi face să-și verse mațele. Și nu, nu e tupeu, e decizie. Adevăr. Hotărâre. Fermitate. Băiete, știi jocul, știi despre ce vorbim? Da. OK, mergem mai departe. Nu știi? Upercut scurt. Sec. Tare. Ficatul mai întâi se strânge, apoi se umflă. Iese fierea în valuri.

Am fost slabi că i-am lăsat să ne călărească. În viitor facem altfel!

Au crescut crezând că li se cuvine ceva doar pentru că am stat deoparte. N-a căzut din primul upercut? N-a vomitat? Urmează croșeul la bărbie cu dreapta. Cu pumnul bine închis. Lumea viselor, frăție!… Ați stat în lojă doar pentru că ați avut tupeu. Nesimțire. Gata!

Azi nu m-am uitat la știri. Am ajuns la 197 de morți. O să fie greu de Paști. Dar o să trecem și peste asta. Și vom avea viitor pentru că nu se mai poate altfel. Vă călcăm în picioare, troglodiților! Pregătiți-vă să vă cărați din lojă, ați dovedit 30 de ani că nu o meritați. Iar acum, în pandemie, vă vedeți ca într-o radiografie de spital. Sunteți praf!

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Join the discussion 3 Comments

Leave a Reply