A murit un prieten. M-a sunat un alt prieten și mi-a dat vestea. Vorbea șoptit, l-am înțeles greu. Informația s-a mișcat cu încetinitorul. Apoi am vorbit cu soția celui dispărut. Mi-a spus că a murit conștient, că ea a cumpărat prosoape și are pregătiri de făcut. Apoi mi-a mulțumit pentru telefon și a plâns puțin.
Puterea se definește în multe feluri, iar într-un stat democratic sunt stabilite limpede tipurile de putere: legislativă, executivă și judecătorească. Sistemul acesta cu trei piloni a fost gândit încă din secolul al XVII-lea, iar design-ul democrației a evoluat până azi conform acestora. Puterea nu este și nu poate fi a unuia singur – om, instituție, partid etc. Găsți aici detalii, extrem de simplu exprimate.
Am lucrat în presă. Mult. Am fost jurnalist de presă scrisă și radio, apoi de televiziune. M-am simțit împlinit să lucrez în presă, mi-a fost dragă această meserie. Încă mai am reflexe de reporter, sunt curios mereu și pun multe întrebări. Și îmi place să scriu. De aceea am și făcut dezacorduri.ro. Dar de câțiva ani nu mai lucrez în presă și știu despre mine că mi-ar fi foarte greu să o fac. Pentru mine, astăzi, când „lumea e luminată de fulgere”, așa cum spunea un personaj al lui Tennessee Williams, gazetăria e o meserie amară.
Palatul Cotroceni și Palatul Victoria sunt într-un război continuu, iar finalul acestuia pare foarte departe. Nu se întrevede nici măcar un armistițiu. Este adevărat, politicienii sunt obișnuiți să se lupte între ei (pe banii noștri, desigur). Dar orice război produce victime, iar paroxismul încleștării instituționale face ca victimele să fie românii și România.
LGBT înseamnă lesbiene, gay, bisexuali si transsexuali. Știm cu toții. Dar acest text nu este despre orientarea sexuală a cuiva, ci despre economie. Și nu are nicio conotație religioasă. Dar încep cu un citat din Facerea, pe care un reprezentant al patriarhiei mi l-a sugerat în 2007. Căutam un motto al unui fluturaș despre ecologie pe care voiam sa-l distribuim prin biserici. Noi propusesem ceva cu referire la Potop. BOR ne-a suprascris ideea cu un text despre care ni s-a spus ca este asumat de întreaga comunitate iudeo-creștină: „Creșteți şi vă înmulțiți şi umpleți pământul şi-l supuneți; şi stăpâniți peste…
Spirala dezbinării româno-române pare fără final. Scindarea româno-română a devenit atât de puternică, încât nu mai contează decât URA! Instinctele primare se rostogolesc de pe Internet pe pavajul din piețe. Spirala dezbinării se spijină pe sloganul comunist „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!”
Belgrad mi-a fost casă câteva luni bune în anii 1992 și 1993. Scriam despre războiul din Bosnia și făceam un fel de navetă între Belgrad și Sarajevo. Bosnia-Herzegovina, ca să fiu corect. Scriam la România liberă și transmiteam, aproape zilnic, prin telefon, reportaje la Radio Europa liberă. România era liberă, Europa era liberă, eu eram liber, șlibovița era liberă, țigările erau și ele libere. Toate erau libere, dar cu ce preț…
Demnitate este o piesă de teatru semnată de dramaturgul spaniol Ignasi Vidal. Este despre prietenie și politică și se potrivește zilei de azi. Teatrul Avangardia (teatru privat) a reușit performanța să monteze piesa chiar în regia autorului. Cele două personaje sunt interpretate de doi dintre cei mai în formă actori români: Marius Manole și Șerban Pavlu.
Turcia nu e ce-am crezut! Recunosc, o lungă perioadă de timp am avut o oarece aversiune față de turci. Aversiune motivată nu atât istoric când mai degrabă freudian. Pe la începutul anilor ’90, nu găseai în farmacii decât vată medicinală turcească. Iar în mintea mea tânără și eliberată de frustrări defilau șiruri nesfârșite de compatrioate ce au mers sute de ani spre haremurile sultanilor. (Chit că prin ’90 unele românce mergeau, chiar de bună-voie, de prea bună-voie, spre Istanbul.)
Trubadur. Poet-cântăreț medieval din sudul Franței, spune dicționarul. Dar moda trubadurilor nu a apus, zilele trecute am cunoscut un trubadur fermecător. Speram să îl întâlnesc la București. Am aflat că primăria capitalei a organizat un festival de artă stradală. Am luat parte oarecum accidental la acest șir de evenimente. Pedalând pe Calea Victoriei, era cât pe ce să mă trezesc în brațe cu o statuie vivantă ușor supraponderală și aproape goală. Ne separa doar un strat subțire de vopsea galbenă. Pe care nu l-aș fi pus nici pe tabla casei darămite pe un sân tânăr. Probabil sunt de modă veche.
Discutii