A venit vaccinul și a fost întâmpinat de pupitru. Parcă ar fi o fabulă. Vaccinul era într-un camion de dimensiuni medii spre reduse. Pupitrul era standard. Vaccinul era în camion, pupitrul era oriunde se poate pune această scenă micuță. Pregătit să fie încălecat de cei care, bolnavi de propriile persoane, au nevoie permanentă de expunere. Vaccinul a venit pe roți, pupitrul a fost și acesta adus pe roți. Doar nu era să fie luat în spinare de eroii noștri de toate zilele!…
La vremuri noi, oameni noi! Dar puțintei și cam aceiași. Raed Arafat, de exemplu. Mereu în fruntea fenomenelor urgente. Florin Cîțu. Alt exemplu. Bun la finanțe, bun la antrenamente care pot provoca alegeri anticipate. Bun de premier. Prezent în capul mesei. Dacian Cioloș. Sebastian Burduja. Kelemen Hunor. Vasile Dâncu, exemplu de la ceilalți, ca să nu spuneți că sunt părtinitor. Adică, doar câțiva aleși dintre cei aleși!…
Am fost întotdeauna un cetățean corect. Mereu am fost la vot. Am fost și la Revoluție, dar nu am certificat, m-au căutat și minerii acasă atunci, când cu 13-15 iunie 1990. Noroc (bun) că nu m-au găsit. Am lucrat mult timp în presă, am luat niște premii de televiziune, am fost și corespondent în două războaie. Ca jurnalist, am stat trei luni în Transnistria (cred că știți ce este această bucată de pământ, chiar dacă nu ați vizitat Basarabia). Iar apoi am petrecut opt luni în Bosnia-Herzegovina (nu câteva zile, ca să fiu bine înțeles!). Am predat jurnalism și comunicare,…
Înainte de a ajunge la Sancho… Petru Creția spunea că bunăstarea unei comunități e dată de o anume proporție a oamenilor cinstiți din acea comunitate. Dar depinde și de câți oameni echilibrați trăiesc în respectiva comunitate. Petru Creția nu a apucat vremurile de acum, dar le-a intuit cumva iminența.
Suntem pe cont propriu, e clar! Spitalele se aglomerează, școlile se închid, dar nu și after-school-urile, totul se întâmplă online sau nu se mai întâmplă. Online, cine are internet. Cine are, să-i trăiască! Bulele de Facebook sunt încrâncenate, stau cu boturile deschise ca niște crocodili în fața prăzii. Suntem împreună, dar suntem separați bine. Suntem pe cont propriu!…
La comunicare se pricepe oricine. Ca la fotbal. Așa cum toți „scuipătorii de semințe” știu fotbal, toți „oamenii politici” știu comunicare. Sau presă. Mai toate domeniile sunt invadate de potlogari, mincinoși, neterminați și, mai ales, nepricepuți.
Statul e în continuare slab. Slab, așa cum a fost în epoca marilor privatizări și în perioada aderării la UE. La fel de slab ca în timpul bătăliilor cu mineri sfârșite cu „pacea de la Cozia”. Iar acum, în pandemie, slăbiciunea statului român (când spun stat, mă refer la autoritate) se vede foarte clar.
A fost odată un om care, ca toți oamenii, avea un înger. Dar, spre deosebire de ceilalți oameni, el putea să îl vadă. Nimeni nu își putea vedea îngerul, dar omul nostru avea acest dar. Probabil se născuse cu el, cu darul, sau poate îl dobândise când era copil mic. Nu se știe până în ziua de azi cum, prin ce minune, își putea vedea îngerul și multă vreme nimeni nu l-a crezut. Însă dovezile s-au arătat mai târziu și au fost foarte puternice.
Când intri în cimitirul ortodox din Sfântu Gheorghe, vezi mormintele celor mai importanți oameni din oraș. Preoți, medici, profesori. Stâlpi ai comunității, cum ar veni. Un prieten doctor are mormântul undeva în vale, mai jos de biserică. Am fost acolo acum câteva zile și am văzut că a mai apărut unul. Nou-nouț, cu folia încă înfășurată pe cruce.
O să indic numele acestui om la sfârșit. Dar nu-l spun. Nu-l cunosc, îl știu din ce scrie el prin diverse publicații de pe internet și din ce scrie pe Facebook. Pe Facebook suntem prieteni, dar chestiunea prieteniei aici e ciudată… Prin urmare, nu-l cunosc pe acest om, dar aș pleca cu el la război.
Discutii