Pădurile rămân mereu un subiect deschis. Cu ceva timp în urmă am postat aici un text despre conștiința forestieră și pilda christică a convertirii lui Zaheu.  După un comentariu asupra importanței culturii organizaționale, încheiam articolul într-o elegantă  coadă de pește. Lansam o provocatoare temă de casă adresată foarte puținilor silvicultori ce știu și statistică (deja văd cum unii își umplu buzunarele cu pietre) și promisiunea de a reveni asupra subiectului. Dar cu speranța nemărturisită că nu va mai fi nevoie.

Din păcate, e nevoie să revin. Nu doar pădurile o cer!

O ONG de mediu cu care nu am fost de acord de foarte multe ori a inițiat o scrisoare deschisă către președinție. Tema: pădurile tăiate ilegal. Pădurile stârpite care, conform inventarului forestier național,  ar fi atins din nou un maxim istoric, ridicându-se pe la vreo 20 milioane metri cubi. Cum de s-a ajuns aici? Dintr-o interpretare voit rău-intenționată sau pur și simplu din …profesionalism? Acel profesionalism al geniștilor ce aruncă în aer poduri. Sau al celor din media, sau al celor ce țopăie pe invizibila granița dintre militantismul ecologic și ecoterorism. O interpretare corectă a rezultatelor Inventarului forestier național găsiți aici.

Prin 2008, departamentul pădurilor a dezvoltat și implementat o platformă online pentru supravegherea  tăierilor legale și ilegale. SUMAL, adică sistemul de urmărire a masei lemnoase.

Era – și este, pentru că sistemul e în continuare operațional -, ca și cum statul ar vrea să impoziteze producția de porumb pornind de producția de carne a crescătoriilor de porci, bazându-se pe consumul de porumb pentru un kilogram de carne în viu, raportat (cu bună-credință) de fiecare crescătorie.

Logica SUMAL este simplă: dacă hoții de lemne nu vor mai avea cui  vinde, se vor lăsa de meserie. O naivitate, pentru că primii clienți dispuși să cumpere lemn de foc au fost, sunt și vor fi, cei ce nu sunt  racordați la rețeaua de gaze. Iar cenușa nu este  contabilizată.

Din 2015, o firmă austriacă este anatemizată pentru tăierile de copaci din pădurile patriei. O marotă cu iz naționalist, parțial justificată de agresivitatea comercială a firmei respective.

O culpă morală a Schweighofer a existat, există și va exista cât timp firma va opera în România. Doar că aceasta nu poate fi un argument juridic pentru că nu avem o legislație clară antitrust. În acel an,  codul silvic a fost amendat, prin limitarea achiziționării, peste o anumită cotă, de către aceeași firmă, a oricărui sortiment de lemn industrial. Ca și cum am interzice unei  firme să mai cumpere porumb, dacă depășește o anumită cotă a producției de carne – pentru a ne păstra în aceeași parabolă tehnologică. Nimeni nu a spus o vorbă despre cât de buni sunt austriecii în materie de gospodărire a pădurilor –în țara noastră chiar, dar pe  terenul lor. Oare nu ar merita să ne uităm puțin și acolo?

În 2016, guvernarea tehnocrată, a făcut mai multe nefăcute.

Din care două merită reamintite:

1) a organizat primul concurs pe bune de ocupare a postului de director al Regiei Naționale a Pădurilor și

2) o firmă de IT a furnizat ministerului, gratis, pe bază de voluntariat, o aplicație informatică ce permite oricărui               posesor de telefon smart să verifice, folosind o aplicație, gratuită și ea, dacă un transport de lemn este legal sau         nu, și de unde vine lemnul, pe baza numărului de înmatriculare a vehiculului ce transportă lemnul respectiv.

Marea vulnerabilitate a acestui sistem – www.inspectorulpădurilor.ro – a fost costul zero. Sistemul a fost repede suspendat. Fără remușcări, a rămas în faza pilot/demo pentru că nu fusese rodul unui contract și, firește, al unei achiziții publice.

Imediat după alegeri, sistemul a devenit nefuncțional pentru că a fost suspendată obligativitatea legală a celor care administrează pădurile de a mai raporta poziția geografică a partizilor, adică a locurilor din care se exploatează lemnul. Iar dacă trasabilitatea completă a orice (deci și a lemnului) nu poate fi asigurată, orice hoț e de facto negustor cinstit. Prinși sunt doar ghinioniștii!

Pentru căutătorii de …lemn în papură, inspectorul pădurii a fost cuiul lui Pepelea. Cuiul cel mic, pentru că inventarul forestier național (IFN) este adevăratul cui.

Cele două ministere (al mediului și al pădurilor) trăiesc acum dilema măgarului lui Buridan. Animalul avea doar două alternative. Ori să moară spânzurat în ștreangul ce se înfășurase pe stâlp, încercând să ajungă la apă, ori să moară de sete. Profesional, se poate supraviețui, totuși. Spun din propria-mi experiență: și eu m-am simțit, de câteva ori, asemeni măgarului lui Buridan. Aș spune mai multe, dar nu pot, din cauza unei funii invizibile. Și merg pe compensarea factorilor: nu am apă, dar mai reduc din temperatură. Mă răcoresc adică. Recunoscând existența (și iminența) funiei.

Dacă se renunță la IFN, Ministerul Mediului rămâne fără singura sursă credibilă de date privind inventarul gazelor cu efect de seră.  Iar Sabia lui Damocles strălucește a infringement pe schimbări climatice.

Dacă IFN rămâne în continuare operațional, ministerul care gestionează pădurile retrăiește la fiecare cinci ani (aciclic, raportat la alegeri) povestea împăratului cu ale sale haine, vizibile doar celor deștepți. După ultimele date IFN, sunt semne că năravul tăierilor  ilegale (își) revine. Ușor-ușor, pentru că sistemele de protecție cad suspect de frecvent. Grea problemă. Numai politican să nu fii. Mai ales când nu faci diferența dintre papura din lemn și lemnul din papură.

Inventarul forestier este un instrument statistic. Prin acesta se aproximează cât a crescut și cât s-a recoltat, într-un anumit interval de încredere – la fiecare cinci ani, nu în fiecare an!

Totuși, dacă știm puțină statistică, să vedem întregul pahar, adică Inventarul Forestier Național, nu doar jumătatea care ne interesează.

Ambele caracteristici macro ce se referă la pădurile noastre – creșterea, respectiv recolta – sunt afectate de erori statistice. Avem, obligatoriu, o medie, o minimă și o maximă – adică niște toleranțe – , la o anumită probabilitate de acoperire statistică.

Orice tandem ar fi la conducerea ministerului pădurilor, dacă reprezintă într-adevăr interesul statului pe termen lung, trebuie să evalueze sustenabilitatea politicii forestiere (de care răspunde, fie că vrea, fie că nu vrea) pe baza a doi indicatori mari și lați: minima creșterii și maxima recoltei. Restul sunt vorbe și detalii mai puțin importante. Dar, așa cum am spus, analizele sunt pertinente doar la finele fiecărui ciclu, nu pentru un an anume. Așa e conceput și așa funcționează în majoritatea țărilor.

Mulți se leagă ca înecatul de pai de faptul că avem creșteri mai mari decât recoltele (legale și inegale laolaltă). Ei spun, subliminal, nu doar că nu trebuie să facem griji, dar că pădurile ar mai avea de unde să dea. Totuși, atât timp cât pădurea nu dă doar lemn, ci și servicii publice (protecția apelor, a solului, a biodiversității), creșterea (care se referă la toată pădurea), trebuie să fie mai mare decât recolta (care se referă la pădurile din care se recoltează lemn, la greu).

IFN poate fi o „armă asupra diavolului” manipulării doar dacă este folosită cu pricepere. Altfel, ne poate exploda în față.

Foto: pxhere.com

Marian Drăgoi

Autor Marian Drăgoi

Marian Drăgoi este inginer silvic, conferențiar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Predă economia mediului și economia forestieră. Doctor în analiză sistemică aplicată.

Mai multe articole publicate de către Marian Drăgoi

Join the discussion Un comentariu

Lasa un răspuns