Oslo m-a găzduit două capete de zi, două nopți și o zi plină. Și dacă nu ați fost niciodată la Oslo, oricât de frumos aș scrie eu pe această „foaie de eter”, nu veți putea cuprinde capetele zilelor de lângă fiord. E un vot de blam pe care mi-l acord singur. Trebuie să scriu despre Oslo pentru că sunt scriitor. Dar nu aș fi vrut să scriu, aș fi vrut să păstrez orașul acesta doar pentru mine.

L-am văzut puțin, dar mi-a adus aminte de poveștile cu troli din copilărie. Casele impetuoase cu unul sau două etaje, cele mai multe din lemn, colorate discret, transmit căldură. Străzile par largi, iar aerul rece înfioară plăcut. În sudul orașului este fiordul cu același nume – Oslo. În nord, munți împăduriți. Pare că fiordul a respirat o dată puternic și a ridicat solul ca să îmbrace orașul cu dealuri și munți și să îl ferească de primejdii.

La Oslo nu am auzit niciun claxon

Nu vreau să vă dau informații statistice despre Oslo. Le găsiți ușor pe Wikipedia. Veți afla câți locuitori are orașul, câți oameni trăiesc în suburbii, câte insule sunt administrate de oraș șamd.

Dar vreau să vă spun ceva despre calitatea vieții. Un concept pe care îl vântură întreaga lume și despre care se vorbește mult la noi. Calitatea vieții este reprezentată, până la urmă, de calitatea aerului, a apei, de curățenie, de viteza de reacție a administrației publice, dar mai ales de calitatea oamenilor. O analiză ușoară pentru un est-european, chiar dacă vine dintr-o țară membră a UE. Și, da, așa este, la Oslo nu am auzit niciun claxon.

Grădina regelui Harald e deschisă mereu

La Oslo, dacă te plimbi prin oraș și nu plouă, pantofii nu se vor murdări de praf. Dacă vei cere indicații de orientare vreunui norvegian, ți le va oferi zâmbind. Dacă vrei să faci o fotografie cu soldatul care păzește palatul regelui, va încuviința închizând, afirmativ, pleoapele. Iar dacă vrei să te plimbi prin parcul palatului, n-ai decât. O tăbliță te anunță că e deschis zilnic, de dimineața până seara, mai puțin atunci când sunt organizate evenimente oficiale.

Cerul și Grieg

Cerul din Oslo pare cenușiu-roșcat. Beau cafeaua dimineață, în fața unui hotel mic și cochet, plasat strategic într-o intersecție de bulevarde largi, mărginite de clădiri cuminți care te lasă să vezi cerul.

Primele ore ale dimineții scot pe stradă câțiva bicicliști, câțiva oameni care fac jogging și câțiva oameni care își plimbă câinii. Liniștea pare nefirească, aerul e rece și tare, cafeaua fierbinte își varsă aroma sub copacul de la intrarea în hotel. Mă gândesc la Grieg și încerc să îmi amintesc Cântecul lui Solveig. Și mă mai gândesc la Umaya.

Umaya și-a luat o nevastă de la el de acasă și e fericit

Umaya e arab. S-a stabilit de vreo 20 de ani la Oslo. Are o pizzerie mică, e aproape de hotel, seara trecută am băut o bere la el și am stat la povești. E singur, a divorțat cu ani în urmă, dar acum și-a ales o nouă soție. Va veni și ea la Oslo și el crede că va fi fericit. Norvegia inspiră pace, spune el, și chiar dacă nu e norvegian, e respectat aici. Sunt mari prețurile, e greu să ții un business, e mereu la treabă, dar e fericit că îi vine nevasta. Viața poate fi grea, dar e bine să nu fii singur.

Norvegienii sunt foarte punctuali!

Particip la o conferință internațională. Începe la 8 dimineața și am fost prevenit să fiu acolo mai devreme puțin. Conferința începe la fix. Luările de cuvânt sunt stabilite să dureze 3 minute și 3 minute durează. O mare întrunire e programată la 14.00 la Opera din Oslo și exact la ora aceea începe.

Fiordul care aburește

Nu e foarte frig, de pe terasele de pe marginea fiordului se văd aburi ridicându-se din apă. E plin de ambarcațiuni de tot felul, de la vapoare de transport călători, la bărci mici de agrement.

Clădirea Operei din Oslo e un monument al arhitecturii moderne. O privesc de pe una dintre terase, cu o pătură pe genunchi și cu multe încălzitoare electrice deasupra meselor. Încerc un rachiu local, Aquavit. Aromat puternic, cu gust de medicament. Trebuia să gust, nu-i așa?

Cea mai mare trambulină de sărituri cu schiurile din Europa e lângă Oslo.

Nici nu se putea altfel. E pe munte, la câțiva kilometri de oraș. Din apropiere, se deschid câteva zeci de pârtii de schi. Iar ca să ajungi acolo, iei metroul!… Pădurea, muntele, trambulina, pârtiile, pistele pentru biciclete, cabanele și hotelurile de lemn – toate sunt la dispoziția călătorului cu metroul.

Închei aici. Mergeți la Oslo! Să aveți cardul bancar cu lei, sunt tot mai puține locurile unde poți plăti cash și ieșiți mai ieftin decât cu un card în euro. Coroana norvegiană e mai prietenoasă cu moneda noastră națională decât cu moneda europeană. Și ascultați Grieg!…

PS: mai pun aici câteva fotografii. La întâmplare..

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply