Trei gropi comune au fost făcute de grănicerii sovietici în Lunca Prutului, dar numai una a fost descoperită. Erau 107 trupuri îngropate în ea. Celelalte două gropi au fost luate de Prut.

La 28 iunie 1940, URSS a anexat Basarabia. Nordul Bucovinei și Ținutul Herței. „Marele urs” a smuls teritoriile românești după semnarea acordului Ribbentrop-Molotov din 1939. Ruperea  României a fost o dramă, dar cee ace li s-a întâmplat românilor rămași dincolo de hotare a fost o tragedie.

Soldații sovietici i-au împușcat cu mitralierele și i-au tăiat cu săbiile.

După anexare, evreii și polonezii au primit drept de relocare și foarte mulți dintre ei au plecat din Ucraina, un stat inventat de Stalin. S-a lansat zvonul că și românii pot pleca. Sate întregi s-au încolonat și au pornit spre granița cu țara. Aveau în fruntea lor pe fruntașii satelor, preoții și praporii din biserici.

Monumentul de la Fântâna Albă

Sovieticii i-au așteptat cu mitraliere. În Lunca Prutului, în noaptea de 6-7 februarie, și la Fântâna Albă, la 1 aprilie. Cei care au scăpat, au fost tăiați cu sabia de soldații călări. Puținii supraviețuitori au fost vânați de NKVD și trimiși în Siberia. La Fântâna Albă au fost cinci gropi comune. Câteva zile, pământul de pe gropi s-a mișcat. Mulți români, răniți, fuseseră îngropați de vii. Nu se cunoaște nici până azi numărul victimelor. Se pare că au fost 2000 de morți.

Copilul care a scăpat din Lunca Prutului a făcut o troiță.

Am scris în România liberă despre povestea unuia dintre foarte puținii supraviețuitori. Scăpase din masacrul de la Lunca Prutului. Era copil, avea doar câțiva ani atunci. A plecat de mână cu părinții lui. Tineri. A căzut în zăpadă sub părinții loviți de gloanțe. Corpurile lor l-au protejat… Nici aici nu se cunoaște exact numărul victimelor. Bucovinenii vorbesc de câteva sute de morți.

Când l-am întâlnit, era un bărbat puternic, înalt și voinic. Avea o gospodărie modestă, dar îngrijită. Și-a spus povestea în fața camerei de filmat, apoi ne-a invitat în Lunca Prutului. Ridicase acolo, aproape de malul apei, printre dealurile care șerpuiau Prutul, o cruce mare de lemn. A pus într-o pungă de plastic o bucată de slănină, un colț de pâine și o sticlă mică de rachiu. Am pus camera pe deal și l-am filmat cum merge prin iarba înaltă, cu vântul bătându-i împotrivă, un om înalt și voinic și cu o punguță minusculă în mână, către crucea Prutului. Am gustat apoi din rachiu, nu înainte de a turna un strop pe jos, am mâncat și am spus „Bogdaproste“. Omul voinic avea lacrimi în ochi…

Corul de bărbați a cântat plângând.

Am filmat, cu mulți ani în urmă, un documentar despre românii din Ucraina și poveștile lor tragice. Am înregistrat mărturiile unor supraviețuitori, am vorbit mult cu oameni care se întorseseră acasă după zeci de ani petrecuți în Siberia. Gazdele noastre (eram o echipă de filmare a Studioului de Film TVR Cinema) ne-au dus la o slujbă într-un sat. O biserică de piatră era în construcție, dar slujba se ținea într-o baracă amenajată lângă șantier. La sfârșitul slujbei, preotul a adunat bărbații din biserică în fața altarului. Copii, tineri, adulți, bătrâni s-au așezat în cerc și au început să cânte. Au cântat „Dulce Bucovină” și un cântec despre moartea lui Ștefan cel Mare. „Eu vă las în grija mare / A lui Dumnezeu cel Sfânt / Să stați strajă la hotare / Să păziți acest pământ”, suna una din strofe. Bărbații cântau cu ochii în lacrimi…

Foto: gazetadecluj.ro

 

Lasa un răspuns