Mai e puțin până la 15 mai. Am întrerupt câteva zile jurnalul. Contrazic, iată, chiar sensul cuvântului jurnal. Dar trăim asta zilnic. Trăim în dezacorduri, nu-i așa? În dezacord cu un partid sau altul, cu un politician sau altul, cu un scriitor sau altul. În dezacord cu biserica sau cu nevasta sau cu poliția. „Ceea ce contează este obiectivitatea instruită a privirii asupra realităților lumii, puterea de a le înțelege și de a ne ridica lăuntric la înălțimea lor”. Citatul e din Max Weber.  Cuvinte bine așternute unul după altul. Vă plac?

Cum au fost zilele acestea? Ca toate cele de dinainte. Doar puțin diferite. Foarte puțin.

Zilele seamănă unele cu altele. Și nopțile. Nu mai ține minte de când nu am dormit profund o noapte întreagă. Lucrez, cânt la chitară, azi am mâzgălit o acuarelă. Fumez, beau cafea, vorbesc la telefon. Mă uit la știri. Știrile seamănă unele cu altele. Parcă suntem microparticule trăitoare într-un virus mare măcinat de un virus mai mic. Adevărurile fundamentale… Care or fi acelea? Puțin câte puțin, adevărul se sufocă, o să vină ambulanța și o să-l ducă la ATI pentru intubare. Și o să apară ca orice pacient în statistici. Un număr oarecare.

Nu e nevoie de CEDO ca să ne spună adevărul despre cum suntem.

E nevoie de CEDO ca să pricepem că nu poți lăsa adevărul la ATI. Sigur, lumea e concretă, abstractul contează foarte puțin. Atunci nu doar că nu lași adevărul să cadă, ci îl susții. Îl ridici chiar dacă te cocoșează. Adevărul cel mare susținut de adevărul tău va fi puțin mai rezistent. Suma adevărurilor noastre ne poate imuniza. Dar adevăr fără onestitate nu se poate. Fără bun-simț – la fel. Avem foarte multă treabă dacă nu vrem să ieșim din pandemie mai bolnavi decât eram.

Am ascultat „Mistrețul cu colți de argint” recitat de Tudor Gheorghe.

Nu m-a impresionat. Mi-am amintit de un alt actor care recita poezia asta, Mihail Stan. O spunea la cenaclul „Flacăra”. Atunci mi-a plăcut. Acum, nu. Poemul este însă uriaș. Un conflict între abstract și concret de mari dimensiuni. O poveste din Levant. Din răsărit. O sfâșiere interioară în numele unui adevăr care se termină în moarte. „Și cornul sună, însă foarte puțin”. Ce poem. Citiți-l, merită!

În rest, se văd săbiile ascuțindu-se.

Urmează marele măcel politic. Luați-vă umbrele, va ploua cu sânge. Sunt mai importante săbiile decât lupta, și mai importantă lupta decât steagul. E important să taie. Să mergem de mână, plini de tăieturi, la ATI, să ne intubeze soarta. Poate scăpăm. Poate vom mai putea schița mici gesturi, poate vom putea picta vreo acuarelă sau cânta puțin la chitară. Nu mult, puțin. Atât cât să nu contăm decât pentru muncile mici și grele într-o patrie mare și bogată. Atât cât merităm.

841 de decese până azi. Dumnezeu să-i odihnească!

 

 

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply