Lumea universitară s-a aliniat la start. S-au animat azi orașele mari. Fete aranjate și băieți cu n modele de jeanși merg cu căștile în urechi și cu diverse stări și atitudini spre noul an. “Viitorul” țării, la o întindere de mână de noi, palpabil și frumos. Printre ei, și fiul meu.

Este greu de descris lumea lui și a celor ca el.

E și mai greu să le smulgi dezinteresul pentru ceea ce noi numim țară, tradiție și alte concepte pe care noi (încă) le avem și ei le-au pierdut undeva între școala generală și liceu. Când nu au mai înțeles de ce Slavici și nu J.K. Rowling. Și nu au mai acceptat. Și și-au creat lumea lor. Ne-au luat-o înainte. Și noi i-am criticat, le-am zis de Slavici. O țineam una și bună cu notele. Cu regulile. Și am greșit.

Își pierd repede interesul când le povestești temele zilei. Catalunia, ISIS, USR, PSD, ANAF etc.

Ca să nu generalizez, mă refer la al meu. Petrece mult timp pe platforma online Quora. Foarte mulți nu știu ce e, n-au auzit. E un portal explicativ. În care specialiști sau oameni simpli din toată lumea oferă răspunsuri la orice întrebare. Au cont acolo vedete de top, lideri politici, avocați, gameri, producători de filme, preoți. O lume online în care și tu poți răspunde la întrebări cu detalii dintr-un domeniu pe care îl stăpânești foarte bine. Ceva te recomandă să explici altora ce știi tu. Asta e cheia: să te recomande ceva, orice.

Lumea online e vie și concretă.

A petrecut și încă mai petrece timp jucând jocuri online. A învățat astfel multe lucruri. Chiar și istorie, pentru că unii tineri erau, de exemplu,  din Bosnia și între două mutări povesteau cum e la ei, ce s-a greșit, ce nu e în regulă, cum istoria le-a trasat drumuri încâlcite fără să-i întrebe. Și ce îi recomandă pe cei care sunt la butoane să traseze căile destinelor lor? Ca și la noi. Ce îl recomandă pe x să facă asta? Sau pe tine? Întreabă și fiul meu. Ca mulți tineri din jurul lui, e animat de un simț al dreptății, al corectitudinii. Crescuți între cărți și filme, într-o Europă fără granite, dezghețați și fără cenzură au recepționat altfel totul. Au fost copii buni. Vor fi adulți și mai buni.

Vor să facă lumea mai bună.

Și azi a început facultatea. Se va duce în grupa lui, să studieze lexicologie și paleografie chirilică. Bun. În liceu, mă întreba de ce nu sunt învățați lucruri mai pragmatice. De ce nu au ore despre cum să-și facă un card bancar sau cum să ofere prim ajutor. Sau ce medicamente să ia dacă le e rău. În loc de ora de religie, de exemplu, ar fi vrut să învețe skill-urile zilei de azi. Acea religie, zice, care a determinat războaie și fanatism.

“Misiunea unei uni­versităţi nu este aceea de a-i învăţa o meserie pe tineri, pentru că o universitate nu este nicidecum o şcoală superioară de meserii”, ne spune decanul.

Nici nu știu ce să spun aici. Spuneți voi…Dar mă deranjează, cumva. Așa cum mă deranjează că unul dintre profesori e pe zi ce trece tot mai aplecat spre comentarii politice la televiziunile acelea colorate ca niște ambalaje cu multe e-uri. Ce îl recomandă? Ca să citez…

Când s-a înscris, fiul meu a ales-o pe asta. Dar erau mulți tineri care își depuseseră dosarele la câte 5 universități simultan. Asta arată nu doar că nu aveau un plan de carieră, ci că …le este egal. Că mulți fac facultatea de gura părinților, „că trebuie să ai o diplomă”.

Nu știu dacă o să-i placă, îmi doresc asta. Și da, suntem cumva legați de aceste diplome, din păcate. E o hârtie care în lumea noastră (încă) mai contează. Dar dacă nu, nu e sfârșitul lumii. Am încredere că își va găsi drumul. Întrebarea mea e alta: cât de mare este distanța între lumea lui și cei de la catedră? Pentru că dacă el va simți că e mare, va pleca. Iar pierderea va fi a lor.

Foto: timeshighereducation.com, uconnucedd.org

Lasa un răspuns