Lumea a treia este cea a sărăciei și mizeriei. A copiilor pentru care căldura din case, iarna, e asociată cu fumul crengilor arse în sobe de pământ. În lumea a treia se mănâncă prost, apa se cară din fântână, iar toaletele sunt în fundul curții. Ulițele sunt desfundate. Câinii se adună în haite și se înmulțesc mai ceva ca politicienii noștri. Școala e o corvoadă pentru toată lumea, profesori, părinți și, mai ales, copii. Iar unde sunt mulți copii, ghetele de iarnă sunt purtate pe rând de mai mulți.

Satul românesc, cel din sudul țării, face parte cu siguranță din lumea a treia.

Am citit o postare pe Facebook despre un profesor dintr-un sat din Teleorman care organizează pentru copii un atelier de inventat povești. Un sat din județul cu o singură librărie, și aia la mulți kilometri distanță, în Alexandria.

Citesc frecvent despre Casa Bună, unde niște oameni inimoși îmbracă și încalță copii, îi duc la medic, le fac ochelari, fac lecții cu ei și îi hrănesc civilizat.

Două doamne au făcut un spital. De sărbători, chiar și politicienii fac cadouri oamenilor sărmani. De cele mai multe ori, le duc mâncare.

Toate acestea se întâmplă în Europa secolului XXI!

Eu nu cred că e elegant să faci paradă de daruri. Pe de altă parte, trebuie să faci asta pentru că numărul celor aflați în nevoie este foarte mare. Vorbind despre aceste lucruri, aduci mai mulți oameni lângă inițiativa ta. E nevoie de mai mulți voluntari, de mai mulți bani, de mai multă mâncare.

Faptul că în România membră UE sunt atât de mulți oameni care nu au ce pune pe masă pentru a-și hrăni copiii ține de lumea a treia. Nu ține de civilizație. Sigur, avem nevoie de autostrăzi, dar cineva ar trebui să asfalteze și ulițele. Înțeleg că e o criză a apei calde în București sau în marile orașe, dar e o criză a canalizării în prea multe sate.

Voluntarii sunt minunați, dar nu ne scot din paradigma unei țări aflate în lumea a treia.

Voluntarii nu pot înlocui statul. Nu pot salva toți copiii, nu le pot da șanse egale la educație. Și nici nu îi pot hrăni pe toți și nu-i pot duce la stomatolog sau la oftalmolog. Într-o țară normală, voluntarii completează marginile fragile ale unor politici publice și colaborează cu statul. Într-o țară din lumea a treia, voluntarii se luptă să înlocuiască un stat inert și indiferent.

Cum am ajuns așa? De ce?

Sigur, pot fi multe răspunsuri și explicații. Dar eu cred că suntem încă în lumea a treia pentru că nu am înțeles încă ce înseamnă să alegi oameni potriviți în funcțiile de conducere din stat. Democrația nu înseamnă doar vot liber, ci și asumare de răspundere din partea cetățenilor. Înseamnă apel la rațiune, nu plecare pe fentele propagandei.

Și nu am înțeles că atunci când închidem ochii, boala corupției ne afectează pe toți. Nu doar corupția aceea definită de lege ca infracțiune. Ci corupția profundă, înfiptă în fiecare os al organismului. Aceea care transformă inechitatea într-un mod de viață obișnuit. Și în care visul se închide într-un pet de bere gol, aruncat pe uliță, între buruieni. Acolo unde nu se vede…

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply