Fără libertate, dreptatea e o amăgire! Nu mi-am propus să scriu un eseu despre libertate. Dar un dialog cu o tânără cu mintea la ea m-a pus pe gânduri. Ce reprezintă, în cele din urmă, protocoalele dintre instituțiile statutului și SRI?  Ce reprezintă grupul reunit în „sufrageria lui Oprea”? Ce este toată această desfășurare de forțe justițiare mult prea  ocultate? Atentat la democrație? La statul de drept? O bătălie pentru putere? Un joc politic? O luptă pentru controlul justiției? Temele acestea sunt discutate atât intens, încât un „amănunt” trece neobservat. „Amănuntul” numit libertate.

Protocoalele subterane sunt un atentat la libertate!

Dialogul cu mai tânăra interlocutoare, purtat civilizat pe Facebook, a pornit de la un text semnat de Bogdan Stoica pe blogul său. Textul, intitulat „babele votează psd. așa, și ce morții mă-tii vrei?”, mi s-a părut spumos și coerent. L-am distribuit pe Facebook. În esență, vorbește despre responsabilitatea de a avea grijă de „bătrânii” tăi. De a-i  înțelege și a nu-i judeca. De a nu da vina pe ei pentru rezultatele alegerilor. E un articol scris cu nerv și cu obidă și cu furie. Citiți-l!

Dialogul a trecut prin mai multe teme. Ca toate dialogurile de azi. Am vorbit despre vrajba dintre generații, spitalele de stat degradate,  responsabilitatea guvernanților, dorința firească a tuturor de a trăi mai bine, discursul politic îndoielnic. Am conchis că amândoi muncim, plătim taxe și impozite, pe scurt, că suntem cetățeni onorabili. Apoi discuția a alunecat, firesc, spre transparență și spre aplicarea legii în statul român. Și spre conceptul de libertate.

A reapărut, într-o altă organizare, Direcția a VI-a a securității comuniste.

Da, România are o problemă mare: corupția. Dar ca să poată aplica legea, statul trebuie să funcționeze „în lege”, nu în sufragerii. Nu prin „protocoale” care duc la business-uri distruse de ofițeri interesați să le preia ei sau apropiații lor, la oameni cercetați ani de zile, iar apoi  achitați, la delatori năimiți să distrugă adversari politici. Nu prin anchete penale selective. Nu prin tăceri „inteligent” măsurate.

Protocoalele încheiate între instituțiile de forță și cele „speciale” au reconfigurat, de fapt, Direcția a VI-a a securității comuniste, Direcția de Cercetări Penale. Doar că s-a numit „câmp tactic”. O descriere a felului în care era organizată securitatea găsiți pe memorialulrevoluției.ro. Sau căutați pe Google, descrierea există pe multe site-uri.

Scopul nu scuză mijloacele, oricât se străduiesc „deontologii” să susțină nevoia de abuz în lupta cu abuzul în serviciu.

Atentatul la libertate este cel mai grav lucru care i se putea întâmpla societății românești. Iar dacă înțeleg  nemulțumirea oricui față de un partid sau altul, nu înțeleg cum de nu se vede capturarea statului democratic de către aceste instituții „speciale”.

Nu cumva așa se explică degradarea României? Pierderea, înstrăinarea ieftină sau distrugerea acelor bunuri rămase după Revoluție care ar fi putut fi aduse în circuitul economic după 1990? Nu cumva așa se explică „culoarele tactice” la capătul cărora găsim politicieni, procurori, judecători, deontologi, șefi de instituții „agreați” de noua securitate?

Puterea se dobândește și se exercită democratic. Politicienii autentici (buni sau răi) se tem de vot. Securiștii – nu! Între un text agresiv pe un blog sau un discurs politic prost și o „monitorizare” preventivă a instituțiilor de forță, prefer …înjurătura. Altfel spus: scopul nu scuză mijlocele! Fără libertate, democrația e o poveste de adormit copiii, iar dreptatea – o  nesfârșită amăgire!

Foto: drkeving.com

Join the discussion Un comentariu

  • sorin golea spune:

    Eu subscriu ideii ca libertatea este o chestie de voință, adică e un dat interior. În acest context, fiecare se desprinde de lume cu propria lui libertate, Oprea, cu a sa, colegii de cameră, cu ale lor, noi, cu ale noastre. De unde apare ideea că libertatea ar fi o formă de însingurare, iar posesorii de libertate intră într-o formă de existență noncomunicativă, pentru că devin suficienți propriilor lor existențe. Ca atare, Kovesi nu a comunicat nimic cu Oprea în acea cameră, dacă a fost liberă să meargă acolo! Iar dacă a fost constrânsă, tot ce a comunicat a fost sub imperiul constrângerii, deci i se iartă!
    Ce zici de asta?

Lasa un răspuns