Așteptarea. Noua formă de petrecere a vieții. Până acum, așteptarea era acea bucată de timp în care treci de acolo, dincolo. Timp cu orizont. Organizat. Așteptarea avea ritm. Putea fi enervantă, veselă, tristă. Avea sfârșit. Acum nu mai e la fel…

Așteptarea a înghițit viața.

O să ieșim cândva din case. Vom merge cândva la teatru sau la pescuit sau în vacanță. Așteptarea era în modul nostru de funcționare. Dar avea statut definit. Era provizorie. Avea un sens așa cum are sens sarcina gravidei. Sau vindecarea. Acum nu mai e la fel…

Rugăciune pentru mâine… Care mâine? Când va fi mâine?

În fiecare zi, mâine își pierde consistența. De vine tot mai neclar. Așteptăm, azi, așteptarea de mâine. Numărăm îmbolnăvirile și morții. Vorbim între noi la telefon sau online cu așteptarea desfăcută în aer. Ne rugăm, dar și sacrul pare doar un loc de refugiu. Ne rugam și înainte la fel?

Vedem filme, citim cărți, sau nu vedem filme și nu citim nimic.

Facem orice, dar așteptând. Nu știm când vom ieși din starea de urgență. Când ne vom întoarce la viața de dinainte. Cine scapă? Nu există criterii clare după care lucrează boala. Sau moartea. Acum nu mai e la fel…

Spaima ne face cuminți. Suntem cei mai buni cetățeni.

Am devenit cei mai buni cetățeni. Cei mai ascultători. Frica ne ține în case. Frica bate așteptarea. Acum, orice autoritate e bună că lucrează pentru noi. E bună și când lucrează prost. Și când fură sau dezertează. Spaima mobilează așteptarea cu boală și moarte. Așa că suntem cuminți și ne rugăm așteptând cu spaimă să mai treacă o zi. Dar dacă ne prăbușim?

Sper că ne vom schimba. Aștept și eu, ca toată lumea.

Așa spun toți: nu va mai fi la fel! Ne vom schimba, vom învăța ceva din ce ni se întâmplă și vom deveni mai buni. Poate. Sper și eu. Dar așteptarea deformează tot: ziua, noaptea, gândirea. Spațiul, chiar. Vom fi mai buni? Greu de spus, totuși. Cinici, unii mint și fură și acum, în starea asta de urgență. Instituțiile… Te uiți la instituții și autorități și te îndoiești. Și dacă nu ne vom schimba? Dacă vom fi la fel deși acum nu mai e la fel? Dacă și eu voi fi la fel?

Ce-am făcut azi? Nimic.

Azi nu am avut chef de nimic. Am stat aproape toată noaptea trecută la televizor și pe internet. Azi am dormit câteva ore bune în prag de seară. Și scriu acum jurnalul ăsta doar pentru a nu ieși din ritm. Mă gândesc că așteptăm prea mult, poate ar trebui să contraatacăm. Dar nu ne-am pregătit. Linia întâi a frontului – spitalele – e decimată. Medicii au devenit eroi pentru că am așteptat prea mult. Am așteptat prea mult și ne-a rămas doar așteptarea. Cuvântul-cheie al zilei de azi.

La ora la care scriu, am ajuns la decesul 23. 1029 de cazuri confirmate. 6151 – carantină. 110.042 – oameni la izolare. 94 de oameni s-au vindecat. Informații oficiale.

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply