Nu, nu despre iritarea mea e vorba aici. Ci despre iritarea generală. Despre nemulțumire, grabă, neliniște, aroganță și agresivitate Și doar pe scurt. Sunt sigur că fiecare dintre voi are surse și resurse de iritare. Dar parcă niciodată nu a fost atât de vizibilă starea generală de nervi. Suspiciunea se revarsă din orice privire, iar pentru a da pe-afară, e nevoie de mai puțin de un vârf de ac. Mizele mici au devenit bătălii de viață…

Iritarea 1. Într-o parcare mare.

În fața mea, parchează cu spatele spre mine, o dubă cu număr de Italia. Se apropie de botul mașinii mele tot mai mult. Încet, dar sigur. Când cred că e prea aproape, claxonez. Duba se oprește și coboară un tinerel în trening. „Băi, prostule, nu vezi că am cameră pentru dat înapoi?!…” Tipul e iritat pentru că nu am văzut camera de luat vederi plantată undeva sus, lângă un o lampă de stop. Sau poate pentru că nu e singur și s-a speriat de claxonul meu. Până să mă dumiresc, a plecat de mână cu o tipă, tot în trening. „Da de ce m-ai făcut prost?” Omul de departe, nu mai aude întrebarea…

Scena 2. În magazin.

În fața mea, un puști fără mască. Îi spun că nu e în regulă, răspunde că a uitat-o acasă. Un paznic, un om în vârstă, pensionar, privește dialogul. Îl întreb de ce l-a lăsat în magazin? „Vezi de treaba dumitale!”, răspunde bodyguardul plin de energie negativă. Ridic din sprâncene. „Vezi de treaba dumitale, nu faci dumneata ordine aici!”, continuă el. E foarte iritat, știe că am dreptate. Vânzătoarele se uită în pământ. După ce am ieșit din magazin, tataie bombăne în urma mea. Îl aud, ușile se deschid și se închid automat, dar încet. Nu aud ce spune, dar îmi dau seama după ton că e indignat…

3. Maneaua.

E neobișnuit de cald. Bun prilej pentru ascultat muzică tare. Cu boxele în curte. Maneaua irită aerul de decembrie și varsă deasupra lumii o jale adâncă. Stăpânul boxelor se simte stăpânul lumii…

Iritarea 4. Sunt oprit la un semafor.

Se face verde. Un cor de claxoane izbucnește în urma mea, deși am pornit la timp. Mă uit în oglinda retrovizoare, poate a rămas vreo mașină pe loc și încurcă. Nici vorbă. Iar șoferii iritați care claxonează nu sunt cei din spatele meu, sunt unii aflați departe de semafor. Ghinion. Claxonul nu lungește lumina verde…

Și așa mai departe, o sumă de oameni iritați împart parcări, străzi, orașe. Niciunul nu are răbdare. Timpul se înghesuie, umple spațiul și dă pe-afară de iritare. Ca un nesimțit ce este!…

 

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply