Între lumi și pământuri

De 26/10/2016Observ

Ca să ții asfaltul cel bun și să nu fărâmi mașina, ocolești vreo șase kilometri… Satul se deschide în dreapta șoselei, apuci pe un drum secundar și treci un pod vechi peste o baltă, ca o poartă într-o rână.

Ulițele sunt șanțuri de glod, cu pietriș aruncat pe unde-s gropile prea mari. Casa de chirpici e strâmbă ca o rădăcină scoasă din pământ, dar e vopsită curat. O singură odaie e încălzită, că sunt “lemnele scumpe și cine are bani?!”. Două bătrâne și nepotul de treizeci de ani împart cele trei paturi care tivesc marginile odăii. Vreo trei căței dorm și ei acolo când e frigul mare…

Grădina, împrejmuită cu un gard mic de plasă, e arată dintr-un cap în celălalt cu plugul tras de cal. În spate, în grajdul de lemn, o bălțată românească măruntă e atentă la oaspeții orășeni care îi mângâie vițica fătată de câteva zile. Alături, pe paie, două capre cu blana mare. Curcani și cocoși și găini colorează curtea de pământ mocirlit… Într-un alt grajd, tot de scânduri trecute, dar mai strâmt, iapa Steluța își arată steaua albă din frunte…
“Avem pământ puțin, dar îl muncim bine”, zice nepotul. “N-avem alți bani, doar pensiile ălora bătrâne. N-ai unde să lucrezi aici. Așa ne-am ales noi soarta, să rămânem aici, mă, Tudore, și-așa vom muri, fără nicio leafă și fără pensie”, zice altul, tot nepot al bătrânelor, care stă în curtea de alături. Ăsta are copiii prin Italia, la muncă. “Ne mai scoatem și noi cu animalele astea, Dar, uite, nu am vaccinat găinile, și mai am doar vreo nouă…”

“Păi, și ce faceți?”, întreb și nici eu nu știu de ce întreb. “Ce să facem, trecem așa, mă, Tudore, și vedem de pământ și animale, arăm cu Steluța și cărăm cu căruța.”

Nu râde nimeni la rima involuntară.

“Poate facem ceva cu animalele, dar ne-ar trebui bani de investiții. M-aș duce la muncă la București, dar sunt o sută și ceva de kilometri, și ce iau pe mere se duce pe navetă și dacă nu-s acasă, se duce naibii tot pe-aici. N-auzi că așa ne-am ales soarta?!…”

Pe drumul spre Capitală, mă gândesc că babele și nepotul lor au televizor în camera aia și se uită cum îi saltă pe granguri unul câte unul și că nici nu-și pot imagina sumele de bani învârtite de ăia. Și mă mai gândesc că îl vom cununa la vară pe nepot și că Dumnezeu va avea grijă de noi toți și că viața noastră are sens și merge înainte, așa cum s-o putea, cu Steluța și cu toate vitele țăranilor noștri, nedrept de grea, dar limpede și curată.

 

Lasa un răspuns