Zi după zi, ne deșirăm căutând… Într-o zi, găsim o clipă bună, în altă zi – poate o bere bună. Sau o victorie. Sau o înfrângere rușinoasă. Suntem buni, suntem răi. Niciodată însă constanți în iubire. Ele însă ne iubesc în fiecare zi la fel. Au o desăvârșită încredere în noi. Știu că suntem buni. Pentru ele – suntem buni chiar și răi…

Iar într-o zi, ele pleacă…

De  regulă, viața lor e mai scurtă decât a noastră. Îmbătrânesc și se îmbolnăvesc și suferă mult înaintea îmbătrânirii noastre. Și chiar și așa, bătrâne și bolnave, se simt copiii noștri, ne caută, se bucură, iar dacă le doare ceva, vin la noi de parcă am avea vreo putere magică să îndreptăm lucrurile…

Iar uneori vine o zi în care trebuie să semnăm pentru plecare…

Niciodată nu vom vedea lucrurile drept!.. Dar ele nu știu decât că ne iubesc fără nicio condiție. Universul lor nu are alte repere decât privirea noastră, tonul vocii, bucuria sau tristețile noastre… Ele sunt acolo mereu pentru noi. Ele nu știu o altă ordine a lucrurilor…

Care e ordinea lucrurilor?

Știe cineva? Poate cineva să fie mai devotat și mai destoinic decât ele?

E greu să scrii despre durere.

Cum să folosești cuvinte ca să descrii o stare acută numită de noi, convențional, durere? Cum să scrii despre durerea lor? Credeți că ele nu înțeleg? Eu sunt sigur că da!..

 

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply