Gata, starea de urgență devine istorie! Vine starea de alertă, dar vine cu o mică pauză pentru că legile României sunt vechi și proaste. Gata, deocamdată, cu declarațiile pe proprie răspundere ca să ieșim din case. Gata cu explozia epidemiei, dar, atenție!, molima ne poate lovi din nou. Ne vom reveni treptat la normal. Nu brusc. Pas cu pas…

Gata cu starea de urgență, dar la ce (ne) revenim?

Ne revenim la cum am fost. Tot fără autostrăzi, tot cu WC-uri în curte, tot cu politicieni preocupați de propria lor imagine. Când am început acest jurnal, am scris că pandemia a fost ca o radiografie. Ne-a arătat toate bolile. Și ce dacă? Nimeni nu s-a pus pe treabă ca să le vindece! Ne-am văzut suferințele mai bine și, stând acasă, am așteptat ca unii sau alții să vină cu ceva medicamente. N-a venit nimeni. Suntem tot cu ochii în soare ca și înainte…

Sper că spectacolele TV oferite de cetățeni agramați vor fi mai rare.

Sper că nu vom face pușcărie dacă strănutăm. Și mai sper că nu vor ieși oamenii în stradă de foame. În România sunt 4,5 milioane de oameni care trăiesc la limita sărăciei. Și doar 250 de mii de asistați social. Mă gândesc că seceta nu va ucide fiecare bob de grâu. Sper că firmele își vor reveni fără să apeleze la platforma inventată de guvern pentru a le intermedia relația cu băncile. Mai sper că spitalele vor primi și alți bolnavi, nu doar pe cei infectați cu noul coronavirus și că medicamentele care lipsesc azi vor reapărea în farmacii… Gata cu speranțele, că devine lista prea lungă!

Ce vom face?

Dacă ne întoarcem înapoi de unde am plecat, nu vom face mare lucru. Vom trăi cu aceleași dileme. Cum drămuim banii și mâncarea? Ce facem cu ratele la credite? Cât timp va trece între 15 mai și prima victorie, primul salariu, prima încasare? Nu vom mai sta pe loc, asta e o chestie sigură, dar ce va merge?

Dar dacă vom schimba lucrurile? Dacă le vom spune lor gata, plecați acasă!

Până la urmă, puterea e la noi! Degeaba apare la TV câte o ministreasă tristă repetând obsesiv „vom da!”, noi știm că nu dau de la ei. Ceea ce „dă” guvernul sunt, de fapt, banii noștri. Resursele noastre. Dacă vom deveni mult mai conștienți de puterea noastră? Cum ar fi să fim mai fermi, să nu-i mai votăm pe toți neaveniții ăștia care ne duc de nas de 30 de ani? De ce să nu fim mult mai atenți?

Ce voi face eu?

Mă duc urgent la frizer. Mă apuc de alergat în parc. O să alerg atât cât mă lasă piciorul operat mai demult. Voi continua să lucrez. Vreau să mă las de fumat, dar mai vedem… Chestii din astea. O să cânt la chitară, o să scriu alte cărți, voi scrie și aici. O să merg în pădure și vreau să vizitez Bergamo. Și voi ține minte aceste 60 de zile. Așa cum țin minte războaiele la care am participat ca jurnalist, cărțile pe care le-am scris și toate zilele importante din viața mea. Și voi începe proiecte noi forțând lucrurile să se miște ca și cum aș trăi ultima mea zi pe planeta asta. Viu și liber!

1053. Acesta este numărul celor care au murit de COVID-19 până acum. Dumnezeu să-i ierte!

 

 

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply