Eticheta, la școală, era un dreptunghi mic de hârtie lipit pe hârtia albastră a caietului. Un mic detaliu cu nume, prenume, clasa. Un semn pentru o identificare corectă. Ca la magazin; produsele nu pot exista fără etichete.

Iubim eticheta. Ne dăm în vânt după etichete. Mereu grăbiți, le înghițim pe nemestecate. Creatorii lor își freacă palmele de bucurie. Stânga de dreapta, pentru că stânga ține cu oamenii, iar dreapta ține cu banii. Sau dreapta de stânga, pentru că dreapta crede în forța fiecăruia, iar stânga în solidaritate.

Contează, desigur, și de unde te uiți la etichetă.

Poți fi în magazin, pe stradă sau acasă, în fața televizorului. Un politician fercheș zâmbește dintr-un ecran mare amplasat în Piața Romană. Stă exact treizeci de secunde. Până să disting culoarea cravatei, în locul său apare imaginea unei minunate paste de dinți. Mult mai cunoscută (pasta de de dinți), dar așa se face transferul de notorietate.

Televiziunile se supun etichetelor, iar mediul online se închină la propriu acestora. Etichetele vând, sunt mai “tari” decât titlurile bune. „Președintele-jucător” îl desființează pe „președintele-Facebook”, eticheta Pleșu dojenește eticheta Puric, musulmanii sunt fanatici, produsele “bio” sunt vârfuri de necontestat ale alimentației sănătoase, ungurii vor Ardealul, „crucișătorul presei românești” e mai maiestuos decât „maestrul presei românești”. Stăpânii etichetelor știu tot, orice, fiecare cântă la câte piane poate melodiile firave ale societății care a înghesuit timpul, spațiul și rosturile în etichete spectaculoase, cu impact. Dar numai cu impact.

“Să trăiți bine!” a fost un slogan cu impact.

Faptul că nu purta în niciun fel răspunderea celui care folosea sloganul nu a deranjat pe nimeni. Suna bine, deci era destul. “Pas cu pas” e în aceeași cheie. Pașii cui? Ai mei, ai lui, ai noștri? Ai tuturor, că doar și “tuturor” era cândva un cuvânt-etichetă. Sau „liniștea noastră”. Mai țineți minte? „#Rezist” e o etichetă în trend. Aici văd un accident al logicii, dacă reziști, ce vrei să schimbi? Dar eticheta are impact și asta ajunge. „Rușii”, „americanii”, „UE” – alte etichete.

Eticheta își alege target-ul și atacă viguros.

Etichete cu preț, fotografii inspirate, trebuie să intri în horă, nu sta afară, dacă nu ești cu noi, nu exiști! Avem nevoie să citim cât mai multe etichete. Ce dacă sunt platitudini, au impact pe Facebook. Magazinele sunt pline de bunătăți “la ofertă”,  iar știrile ne copleșesc cu accidente nemaiîntâlnite sau cu „dezvăluiri fără precedent”. După “Colectiv” (etichetă tragică), „strada” (altă etichetă în trend), „o nouă clasă politică” (etichetă deja depășită moral). Până și Bear Grylls a aplicat o serie de etichete minunate pe hainele civile ale fostului „lider al lumii libere”, care era „cel mai mai puternic om din lume”, Barack Obama. Acum eticheta e lipită sub părul protocaliu al domnului Trump.

Este o bătălie inegală – profesioniști contra public.

Tumultul de imagini, texte și atitudini pleacă din laboratoarele comunicării profesioniste. Sunt bine studiate și au țintă clară. Mesajele cer ceva, vor să faceți ceva, urmăresc un scop precis. Atacă “ținta” știindu-i acesteia slăbiciunile sau ezitările.

Într-o lume în care comunicarea este prea mult o formă de Relații Publice și publicitate, iar mediul online e plin de avataruri, devine tot mai complicat să te (re)găsești. Suntem “profiluri”, avem „obiceiuri de consum” și ne scriem eticheta cât putem de citeț. O etichetă bună e mai tare decât viața.

Foto: pinterest.com, huffingtonpost.com

Lasa un răspuns