Când intri în cimitirul ortodox din Sfântu Gheorghe, vezi mormintele celor mai importanți oameni din oraș. Preoți, medici, profesori. Stâlpi ai comunității, cum ar veni. Un prieten doctor are mormântul undeva în vale, mai jos de biserică. Am fost acolo acum câteva zile și am văzut că a mai apărut unul. Nou-nouț, cu folia încă înfășurată pe cruce.

Mă uit și văd că pe el sunt scrise două nume – soții Ioana și Ioan Georgescu. Amândoi trăiesc bine merci, că doar ce le făcusem o vizită. Dar… s-au pregătit și nu au dorit să lase această grijă pe umerii copiilor. Ea medic pediatru, el – veterinar. Foști, că acum sunt pensionari. Monumentul lor nu este ostentativ. Dar e „în față”, nu ai cum să nu-l vezi. De ce e așa în față? Poveste lungă și faină.

Doamna doctor este una dintre eroinele mele.

Este a treia despre care scriu aici, dar ordinea e nerelevantă – oricare ar putea fi prima. O cunosc pe doamna Ioana Georgescu de peste 20 de ani. O cunosc nu doar eu, ci zeci de mii de oameni din județul Covasna. Cred că nu există familie să nu aibă pe cineva neconsultat de ea. Soțul meu i-a fost pacient în copilărie, el fiind din Sfântu Gheorghe. Fiul-meu, la fel.

De altfel, fiu-meu și nepoțica doamnei doctor, Mara, au fost colegi la grădiniță și se jucau împreună. Mara mai vioaie, fiu-meu mai …domol. Nu era mega-armonie între ei, dar se jucau. Mereu mi-a plăcut de Mara și felul ei vesel de a fi. (Așa e și azi!)

Puține ore de tihnă a avut doamna Georgescu de-a lungul vieții ei.

Și nici azi, la peste 80 de ani, nu are. Îi sună telefonul din toate comunele și orașele din județul Covasna. Mămici speriate care cer un sfat sau un consult. Le primește în cabinetul deschis acasă acum mulți ani. Un cabinet plin de jucării de pluș, desene și icoane. Un cântar, un aparat de măsurat înălțimea din acelea cum erau pe vremuri în dispensare, un birou pe care sunt întotdeauna flori, un dulap cu fișe și o canapea formează cabinetul.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, o să fac și eu oameni din ei!”

Ioana Georgescu e din sud, dintr-un sat de lângă București. Erau 13 frați, iar figura tatălui îi este icoană și azi. A crescut la curte și a prins cel de-al doilea război mondial… Trebuie să le fi fost greu părinților să crească atâția copii. Dar erau oameni gospodari, care munceau bucățica lor de pământ.

Oricâte studii și specializări a făcut, doamna doctor se mândrește cu un singur statut – cel de „țărancă”.

„Țăranul este țara asta”, spune ea. În vremea războiului, o familie mai înstărită a vrut s-o adopte, ca să mai ușureze situația familiei… „O luăm și facem om din ea”, a spus femeia aceea, o farmacistă. La care tatăl doamnei doctor i-a răspuns: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, o să fac și eu oameni din ei!”. Ioana a rămas pe loc și a învățat pe rupte să intre la Medicină la București. Evident că a reușit. Sunt cam 60 de ani de atunci. 60 de ani în care a vindecat copii.

Grădina din curtea ei arată impecabil. Are o legătură cu pământul care vine de undeva de foarte departe și care îi dă energie.

Glasul pământului, cum spunea Liviu Rebreanu, nu e vorbă în vânt. Doamna doctor a fost un vârf al medicinei pediatrice. Nu cred că există om mai iubit și mai respectat în județ. Practic, este o instituție, nu o persoană. Orice taximetrist din Sfântu Gheorghe îi știe adresa, nu e nevoie decât să spui numele ei.

Așa se face că atunci când un tânăr a făcut-o „țărancă” într-o discuție cu unul dintre fiii ei, acesta l-a pocnit. Pentru că mama lui nu e „țărancă”, ci ditamai doctorul. După un timp, a aflat și ea de incident. A râs și i-a spus fiului ei că nu trebuia să îl pocnească pe acel tânăr. „Ce compliment mai mare aș putea eu să primesc decât că sunt țărancă? Atât a mai rămas din România – țăranul”.

Urmașii

Undeva, într-un spital din Franța, o secție de Chirurgie-oncologie care arată ca în filmele SF era condusă, acum câțiva ani, de singurul străin acceptat vreodată pe această poziție. Numele lui este Dragoș Georgescu și este fiul doctorilor noștri din Sfântu Gheorghe. O carieră strălucită a unui om care are în ADN menirea de vindecător, moștenită de la părinți. Cel de-al doilea fiu, Bogdan, a urmat cariera tatălui și este azi prorector al Universității de Agronomie din Cluj. Iar fata lor a ales cea mai grea cale – neurologia pediatrică. Nu ai cum să lucrezi în această ramură decât dacă ești dăruit. Copii cu malformații, cu sistem nervos scurtcircuitat, cu diagnostice crunte, dar cu suflete mari și ochi blânzi și senini sunt, de zeci de ani, pacienții speciali ai Ilenei Georgescu. Ca și mama ei, o viață dedicată copiilor.

Amintiri blânde

Pe străduța din cartierul Simeria, ușa doamnei doctor este deschisă 24 din 24 copiilor pe care îi doare ceva. Dar copiii de azi sunt altfel… Cumva mai agitați și lăsați de părinți în voia lor. Unul chiar și-a lovit peste față tatăl, iar mulți stau cu telefoanele mobile în mânuțe… Jucăriile de pluș din cabinet parcă sunt dintr-o altă eră.

Doamna Ioana se uită la lumea de azi și evadează parcă tot mai des în trecutul ei simplu, în amintirile de acasă, când avea grijă de frații mai mici. Când lumea era mai tihnită, mai așezată și țăranul era ceva. Când până și mâncarea avea alt gust. Dar ea îi mulțumește lui Dumnezeu pentru toate, chiar și pentru cele de azi. Îi mulțumește pentru că e convinsă că în tot acest drum lung al ei nu a fost niciodată singură.

Gina Artenie

Author Gina Artenie

Gina Artenie este filolog și fost jurnalist. A fost profesor de limba română, secretar PR de teatru și manager al unui magazin online de obiecte tradiționale românești. Are studii în marketing digital și colaborări cu asociații de caritate. În prezent deține o firmă de consultanță în media, PR și comunicare.

More posts by Gina Artenie

Leave a Reply