La comunicare se pricepe oricine. Ca la fotbal. Așa cum toți „scuipătorii de semințe” știu fotbal, toți „oamenii politici” știu comunicare. Sau presă. Mai toate domeniile sunt invadate de potlogari, mincinoși, neterminați și, mai ales, nepricepuți.

Câte cazuri de COVID-19 avem?

Există atâtea cazuri câte se comunică!?… Pe undeva, pe la guvern, funcționează un grup „strategic” de comunicare care livrează adevăruri de necontestat. Măsurile propuse de autorități au legătură directă cu actul de comunicare. Dacă nu e bine, se schimbă datele din documente, se scad focarele active, crește populația Bucureștilor, iar la comunicare… iese bine!

Comunicare fără adevăr nu există!

Oricât s-ar supăra „maeștrii” de azi ai comunicării, procesul acesta de transmitere și receptare de informații este și complex (cere școală!), dar și simplu (pentru cine are școală!). Comunicarea pornește de la adevăr și se construiește cu sinceritate. Restul este manipulare sau prostie.

Atunci când actul de comunicare este compromis, scade încrederea. Dacă începem cu adevărul, putem greși la transmitere. Dar dacă începem cu minciuna, transmiterea poate fi perfectă, rezultatul produce confuzie. Reducerea riscului de confuzie și de creștere a neîncrederii presupune profesionalism. Profesionalismul presupune, la rândul său, carte și cultură.

O carte pentru profesioniștii comunicării.

Dar nu numai pentru ei. Jürgen Habermas, Cunoaștere și comunicare, Editura Politică, 1983. O găsiți pe internet. Indiferent de ceea ce cred „producătorii” de mesaje de orice fel (inclusiv de presă), fără carte – nu se poate! Știu că pare ușor să faci orice în aceste vremuri, că poți să nu ai studii sau să fi studiat altceva, dar fără carte nu poate. Iar când spun acest lucru, mă refer la cunoașterea acestei științe frumoase.

Am scris acest text pentru că urăsc prostia și lucrul făcut de mântuială. Și nici nu îmi place să fiu luat de prost de nimeni. Nici chiar de statul român!

Foto: pxhere.com

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply