Demnitate este o piesă de teatru semnată de dramaturgul spaniol Ignasi Vidal. Este despre prietenie și politică și se potrivește zilei de azi. Teatrul Avangardia (teatru privat) a reușit performanța să monteze piesa chiar în regia autorului. Cele două personaje sunt interpretate de doi dintre cei mai în formă actori români: Marius Manole și Șerban Pavlu.

Cu demnitate, despre prietenie

Povestea e simplă, dar nu v-o spun aici, mergeți la teatru! Doi prieteni vechi, parteneri politici, sunt în fața unei victorii electorale evidente. Cu puțin timp înainte de alegerile interne din partid, adevărul relației lor explodează. Explozia adevărului doare. Frământă. Răscolește. Demnitate este un spectacol al înfruntării dintre bine și rău, dintre cel bun și cel viclean. O înfruntare între doi oameni ce păreau legați unul de celălalt pe viață.

La un an de la premieră, Demnitate face sala plină.

Am văzut spectacolul la Cinema Pro. Decor auster – două fotolii, o măsuță, un raft miz de cărți și un cuier. Două personaje. Doi actori în formă. Marius Manole – dens, profund, sigur pe el și Șerban Pavlu – foarte bun și el, dar un pic prea mobil, cu prea multe gesturi. Intrat, parcă, ușor neîncălzit. Replici bune, scriitură cu nerv, sala plină. Aplauze. Costume – Adina Buzatu. Lansat la 30 septembrie 2017, Demnitate s-a jucat mereu, în București și în multe alte orașe, cu sala plină.

De ce place spectacolul?

Pentru că pare rupt din realitatea politică a momentului. Pentru că îi face pe spectatori să spună că nu doar în România există corupție, ci și în Spania. Pentru că spectatorii fac analogii și se simt bine să facă acest lucru. Nici nu știi ce să spui: e un spectacol politic sau spectacolul politic este un pretext pentru durerea descoperirii unui adevăr bine ascuns? Este teatrul un barometru politic sau transcende vremurile? O dilemă confortabilă pentru autor și bine exploatată de compania de teatru Avangardia. Spectacolul merge bine!

Am văzut Demnitate. M-a ținut pe scaun. Câteva lucruri mi-au plăcut. Actorii, de exemplu. Câteva – nu! Textul e speculativ și destul de „ușor”. Regizorul putea apăsa mai mult pe dramele celor doi prieteni în defavoarea „câmpului” politic. Poate sunt conservator sau poate îmi place prea mult Tennessee Williams. Poate îmi închipui că teatrul e mai aproape de literatură decât de presă. Dar, una peste alta, Demnitate merită văzut. Mergeți la teatru!

Lasa un răspuns