Azi am uitat de baston. Se împlinesc exact trei luni de când am fost operat de ruptură de tendon achilian. Poate cea mai păcătoasă accidentare din gama largă de accidentări ale piciorului. Am stat opt săptămâni în ghips. Mai întâi, cu ghips până la jumătatea pulpei și cu laba  piciorului în echin (întinsă ca la un exercițiu de balet). Apoi ghipsul s-a redus sub genunchi, dar tot în echin. Iar  ultimele trei săptămâni le-am petrecut într-o gheată de rășină cu toc. Opt săptămâni în cârje. Apoi, o singură cârje. Apoi – în baston. Azi, la „aniversare”, am uitat, la propriu, de baston. E sprijinit de perete, după dulap.

În baston și cu zece kilograme mai greu. Urmează cura de slăbire.

Opt săptămâni am fost prieten cu patul. Ghipsul m-a scos din circuit. Aproape fără mișcare – nu vreți să știți cum e să te bărbierești într-un picior, sprijinit în cârje – m-am îngrășat. Am pus pe mine zece kilograme, am ajuns la 108,6. Mult prea mult. De două săptămâni, de când am trecut la baston și merg mai mult, am scăzut doar un kilogram. E tot prea mult. Am făcut burtă, nu mă mai încap toate cămășile, sacourile nu se mai încheie, iar pantalonii – așijderea. Mi-am cumpărat o pereche de pantaloni și am scos de la naftalină o pereche de blugi vechi, care îmi erau mari mai demult.

Fumez două pachete de țigări pe zi și mănânc aiurea.

Sunt mort după înghețată. Ca ardelean, îmi plac slănina și ceapa. Adaptat oarecum în București, mai beau și bere. Ca scriitor (poate chestia asta nu are nicio legătură cu alimentația, dar mie îmi sună bine), nu mănânc dimineața. Beau două căni de cafea, sar peste prânz și îmi potolesc foamea seara și noaptea. În cârje sau în baston, în fiecare noapte cotrobăi prin frigider. Știu că o să spuneți că nu e sănătos, știu și eu asta. Dar foamea nocturnă e ca sentimentul acela pe care îl ai când te uiți în gol de la mare înălțime – îți vine să te arunci. Și te arunci în frigider, oricât de nesănătos ar fi. Iar cei din jurul tău, care ți-au fost necondiționat alături, te privesc cu simpatie și înțelegere; doar ești suferind!…

E timpul pentru resetare. Să înceapă lupta pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos!

Mă gândesc de câteva zile că e timpul să renunț la fumat, să mă (re)apuc de mișcare, să mănânc sănătos și să ajung la greutatea potrivită. Am în cap greutatea de 80 de kilograme. Dar la 53 de ani un astfel de demers cere multă voință. Și un pic de ajutor. Nu așa cum au fost cârjele, mai degrabă un ajutor de tip …baston. Sport încă nu pot să fac, piciorul mai are nevoie de recuperare. Iar pentru alimentație, am sunat o prietenă, pe dr. Simona Carniciu, nutriționist și diabetolog. Are propriul cabinet. Mă primește. În câteva zile o voi vizita și începem treaba. După socotelile mele, ar trebui să slăbesc 27 de kilograme. Fără să pierd masă musculară. Și va trebui să fac sport. Și mă voi lăsa de fumat. Și voi avea energie.

Și în șase luni după ce voi fi început programul de revenire, voi putea alerga din nou, voi fi mai ușor cu o grămadă de kilograme și voi mânca sănătos. Iar țigările vor fi o amintire. Mai am un singur hop: când să încep? Mâine sună ademenitor în fiecare zi. De mâine, fără baston, fără tutun și fără înghețată! După ce decid când va fi „mâine”, vă anunț. Vom vedea dacă mă ține cureaua.

Foto: beactivebestrong.com

Lasa un răspuns