Acum trăim „fenomenul” Catalonia. Dar, nu cu mulți ani în urmă, am trăit pe viu criza iugoslavă. Ce mai jale era atunci la Berlin, Bruxelles, Budapesta și în alte capitale. „Opresorul sârb” îi exploata pe croați, sloveni, albanezi, macedoneni etc.

În paralel, în tabere special amenajate din Ungaria și din alte locuri, organizate cu bani din vest, erau pregătite viitoarele structuri ale noilor entități statale. În special cele de forță. Pregătirea acestora mergea mână în mână cu bine-orchestratele campanii ale mass-media occidentale de demonizare a liderilor politici sârbi. Mai ales a lui Slobodan Milosevici.

Apogeul mistificărilor îl reprezintă „crimele armatei iugoslave și ale sârbilor în Kosovo”.

Acestea au  reprezentat justificarea bombardării de către NATO a unui stat membru al ONU, independent și suveran. Belgradul era bombardat cum nu mai fusese din aprilie 1941. Atunci – de către Germania fascistă!

Radio-Televiziunea Sârbă după bombardamentul NATO

Fuga albanezilor din Kosovo de teama „opresorului sârb” a fost o altă acțiune bine orchestrată de specialiștii unor servicii occidentale. De mai multe ori, m-am dus la punctul de frontieră cu Macedonia să  văd, pe viu, exodul. Sosirea unor grupuri de refugiați albanezi cu roabe, căruțe, autoturisme sau în  remorci tractate de tractoare avea loc numai când anumite posturi de televiziune, în special CNN, erau prezente acolo.

Refugiați din Kosovo

N-am să uit niciodată fața comandantului – suedez, dacă mai rețin bine -, celei mai mari tabere de refugiați albanezi din Macedonia, atunci când Marcel Dinu, conducator al unei delegații OSCE, l-a rugat să-i arate și parcarea unde ar fi fost adăpostite mijloacele de transport pe care le-a văzut la televizor. Nu exista așa ceva!

Catalonia și-a declarat unilateral urmând modelul Kosovo.

În Catalonia au avut deja loc scene de violență.  Am urmărit posturile de televiziune occidentale, mai ales CNN-ul, să văd dacă manifestă aceeași susținere față de artizanii proiectului independenței Cataloniei și față de victimele violențelor. Aceeași susținere pe care au manifestat-o în cazul Kosovo.

Nu-i același lucru, ni se tot spune de foștii adepti ai dezmembrării Iugoslaviei. Sigur, nu-i același lucru…

Înfrânții din al doilea război mondial și-au luat revanșa prin dezmembrarea Iugoslaviei și au nevoie de timp ca „să-și digere prima pradă”.

Spania nu-i o urgență! În schimb, urgențe sunt România și Slovacia!

La începutul anilor ’90 am trăit un paradox fantastic. O parte a Europei lupta să extindă și să consolideze Uniunea Europeana, în timp ce adepții puternici ai acestui proces integrator susțineau dezintegrarea altor state europene. Greu de înțeles, mai ales că dezintegrarea conducea la apariția de state vulnerabile. Unele dintre ele chiar neviabile, pradă ușoară intereselor expansioniste economice sau militare ale unor puteri. Și, de ce nu, pradă mafiei.

Nimeni nu a ținut cont de avertismentele unor diplomați, oameni politici sau analiști care au spus că  susținerea unui act unilateral de independență și recunoasterea entității statale rezultate din această acțiune ilegitimă crează un precedent extrem de periculos pentru pacea și stabilitatea Europei.

Acum, la mai puțin de 10 ani de la declararea unilaterală a independenței Kosovo, precedentul creat lovește cu forță Europa.

Catalonia fierbe!

Situatia economico-financiară și socială a Spaniei e pe punctul de a exploda.

Mă întreb dacă, după  Grecia, UE va putea face față crizei ce se prefigurează în Spania.

Dar sunt și alte puncte fierbinți: Scoția (Marea Britanie), Moravia (Cehia), Silezia de Sus (Polonia),  Regiunea Istria din Croatia, Sicilia, Tirolul de Sud, Lombardia (Italia), Corsica (Franta), Valonia și Regiunea Flamanda (Belgia).

Am lăsat la urmă Ținutul Secuiesc.

S-ar putea aprinde înaintea tuturor celorlalte regiuni. Germania are un angajament față de Ungaria.  Când cancelarul Germaniei și președintele Ungariei s-au întâlnit și au agreat deschiderea frontierei maghiare pentru est-germanii care au trecut în Germania de Vest ca să forțeze căderea zidului Berlinului și reunificarea țării, Budapesta a avut niște solicitări pe care Berlinul le-a acceptat.

Oricine își poate da seama, pornind de la pretențiile teritoriale ale Ungariei, că, între aceste solicitări,  Ardealul s-a aflat la loc de cinste. Desigur, întelegerea respectivă a îmbrăcat forma unui gentlemen’s agreement. Un acord internațional simplificat, sub formă verbală, pe baza încrederii reciproce.  Germania își onorează însă, întotdeauna, angajamentele! Și încă ceva: noi nu facem parte din grupul de preferați ai nemților!

Să sperăm că Bruxelles-ul și Washington-ul vor avea întelepciunea politică și responsabilitatea necesare păcii și liniștii Europei. Să sperăm că nu vor sprijini Catalonia si nu vor încuraja alte mișcări secesioniste  de pe continent. Lucrul acesta ne-ar permite să evităm repetarea tragediei dinainte de al doilea razboi mondial. Spre cele două capitale îmi îndrept privirea și speranța pentru că actuala noastră clasă politică,  indiferent de orientarea ideologică, are alte preocupari. E incapabilă să sesizeze pericolele la adresa integrității teritoriale a țării noastre și să adopte măsurile care se impun.

Foto: diariometropolitano.com.ve, theobjective.com, reportingbalkans.com, medium.com

Mircea Petrescu

Autor Mircea Petrescu

Mircea Petrescu este un fost diplomat român, acum pensionat.

Mai multe articole publicate de către Mircea Petrescu

Join the discussion Un comentariu

  • rodax spune:

    tinutul secuiesc nu e totuna cu ardealul.in plus,fata de celelalte regiuni separatiste amintite,este un teritoriu enclavat,neavand legaturi cu nici o alta entitate statala in afara romaniei.secesiunea tinutului secuiesc ar fi imposibila fara acceptul statului roman.

Lasa un răspuns