Prețurile la energie, oricare energie – electrică sau termică – au crescut fabulos în ultimele luni (și) în România. De ce? O mulțime de voci, care mai de care mai calificate, au pus diagnostice de tot felul. Crește prețul la energie pentru că rușii au scumpit gazul și au redus exporturile către Europa, spun unii. Alții spun că „miracolul verde” spre care se îndreaptă țările civilizate are costuri foarte mari. Iar alții vorbesc despre o combinație a celor două variante. Puțini se uită însă în ograda României… Să ne uităm acum, pe scurt și pe înțelesul tuturor.

Investițiile în producția de energie au fost extrem de proaste.

Cu doar câteva excepții –  Cernavodă sau  centrala pe gaz a grupului OMW -, morile de vânt și câmpurile cu panouri solare au fost victorii politice și financiare ale peștilor mari. Domeniul energetic nu s-a bucurat de vreo reformă. Ceea ce politicienii și statul au prezentat ca reformă în energie a însemnat în realitatea doar închiderea unor grupuri de producție. Și pregătirea peștilor mici pentru operațiunile de înghițire de către peștii mari în materie de furnizare astăzi, după liberalizarea pieței energiei.

Concomitent, statul român a privatizat distribuția și furnizarea de energie.

În goana după integrarea în Europa civilizată, România a privatizat distribuția și furnizarea. Așa au apărut Enel, E.ON, CEZ și Electrica (privatizată pe bursă, aici statul mai are multe acțiuni). Practic, statul a permis crearea unor servicii care au monopolizat regiunile țării. Cum orice companie vrea să facă profit, italienii, nemții sau cehii au ținut cât mai jos investițiile și cât mai sus prețul. Pentru că investițiile au fost minime, starea rețelei de distribuție din România se vede când plouă în mediul rural. Cade curentul!

Aceleași Mării, dar cu alte pălării!

Regulile europene nu au mai permis, de la un moment dat, ca furnizorii să fie și distribuitori. Așa au apărut E-distribuție, Delgaz Grid, Distribuție Oltenia sau Distribuție Energie Electrică Romania SA. Tot ei – Enel, E.ON, CEZ sau Electrica – dar cu alte nume. Ca să nu mai zică nimeni nimic. O schimbare de fațadă. Banii au rămas unde trebuie.

Producătorii români s-au separat după resurse.

Când marele colos energetic comunist s-a spart, inteligenții din fruntea statului au creat companii de producție de energie în  funcție de resursele folosite. Apa – Hidroelectrica, combustibilul nuclear – Nuclearelectrica iar cărbunele s-a bucurat de un tratament chiar mai rafinat. Lignitul la CE Oltenia, huila la Complxul Energetic Hunedoara. O inepție care a dus la diferențe de preț foarte mari între producători. Megawattul produs de apă e ieftin, cel pe cărbune – scump și foarte scump.

Nicăieri în lume nu există o asemenea situație!

Toate companiile mari produc energie din mai multe surse. Mix-ul energetic se face în companie, nu la nivel de țară, prin companii monocolore. firmele serioase doar așa pot fi competitive. Noi am preferat să fim unici în prostia noastră. A existat prin 2010 un proiect prin care se formau două mari companii cu producție din mai multe resurse. Dar a rămas în stadiul de proiect.

Apoi, au năvălit producătorii de energie verde.

Cu puține excepții, parcurile eoliene și fermele de fotovoltaice sunt deținute de companii străine. Nu că ar fi asta o problemă, dar toate echipamentele folosite de aceștia erau fabricate în afara granițelor României. Inteligenții din vârful statului, sensibili la presiunea verde de la Bruxelles, au acordat cele mai mari prime pentru acești inovatori. Astfel, după ce vindeau megawattul, mai primeau de la stat (de la noi) contravaloarea încă o dată. Sau de două, trei ori, depinde de tipul de producție de energie verde.

Conceptul de independență energetică a fost înlocuit cu „securitatea energetică”.

„Creația” aparține guvernului tehnocrat Cioloș. Ideea era, în strategia energetică păstorită de actualul lider USR, ca România să devină importator net de energie. Adică să nu mai producem cât avem nevoie, ci să fim stabili într-o piață cu țările UE din jur. Și să închidem cât mai repede producția pe cărbune. Deja lichidarea Companiei Energetice a Huilei era în plină desfășurare.

Green Deal ia de pe masă, dar nu pune nimic în loc.

Lucrurile au luat-o razna în momentul în care au apărut certificatele de carbon. La început costau câțiva euro. Ideea era ca firmele care eliberează carbon în atmosferă să plătească pentru fiecare tonă. S-a creat și o piață a acestor certificate. Orice piață are speculanții săi. Un funcționar de la Comisia Europeană mi-a spus direct că olandezii și francezii au manipulat această piață. Am întrebat dacă la București se știe. Mi-a spus că „persoanele responsabile” din Ministerul Energiei fuseseră informate. Numai că, rău-voitoare sau proaste, „persoanele” nu au făcut nimic. Așa că prețul unui certificat a crescut la câteva zeci de euro, iar principala victimă a devenit CE Oltenia. Drumul acestei companii către închidere este aproape cert.

Corupția, nepotismul, nepriceperea și lipsa de patriotism întregesc tabloul prăbușirii Sistemului Energetic Național.

În companiile energetice, în minister, în guvern, în parlament – peste tot și-au făcut loc politruci, bișnițari, maneliști de cea mai joasă speță. Pentru că sunt bani mulți în energie, sunt și combinații multe. La toate nivelurile. De la excavatoare închiriate pentru exploatări de lignit, la firme care păzesc obiectivele sau transportă muncitori. De la numirile politice în Consilii de Administrație, la numirile în funcții executive.

Câteva concluzii. Nu toate, problemele sunt mult mai multe. Și nu se vor rezolva.

  1. Am greșit pentru că nu am făcut investiții.
  2. Privatizarea distribuției și a furnizării au fost „gesturi” de vasalitate.
  3. Suntem în eroare promovând „verdele” cu orice preț. România nu mai are industrie, nu este un „mare poluator” european.
  4. La Bruxelles se negociază, nu se stă în genunchi. Dar noi nu știm asta.
  5. Independența energetică nu e deloc o prostie. Iar dacă vrem să o înlocuim cu „securitatea energetică”, atunci să facem în așa fel încât să fim furnizori de energie pentru alții (furnizori de securitate energetică), nu să stăm la mila vestului.
  6. Tranziția nu presupune închiderea unor unități de producție, ci înlocuirea lor. Fără să punem în pericol aprovizionarea populației și a firmelor.
  7. Suntem măcinați de corupție și prostie. Și nu sunt semne că ne-am face bine.
  8. Peștii mari îi vor hali pe furnizorii mici pentru că așa e jocul girat de stat.
Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply