Daniela e o eroină. Tot zic că fac un serial cu eroinele mele. Mă gândesc în fiecare zi la câte una. Femei care fie au luat-o de la capăt, pe un drum abrupt, fără balustrade. Care trag zi de zi pentru „ceva”, un ceva de neînțeles pentru mulți, dar care are sensul lui, mai ales dacă îi dai credit. Femei curajoase, bătăioase sau calme, în înțelepciunea și răbdarea lor cu noi. Și, dacă mă ține, am să fac un serial chiar.

Încep, azi, cu Daniela.

Daniela este o tânără dintr-o comună ce pare uitată de lume din județul Neamț. E înaltă, are alură de sportivă și poartă un hanorac negru pe care scrie cu litere mari cuvântul „voluntar”. Are două fete – boboace. Una la școală, clasa întâi, una la facultate, anul I. Două minunății.

Pe lângă ele, Daniela mai are patru copii…

Salvați de la moarte, de la foamete, din ghearele șobolanilor de la groapa de gunoi din Roman, unde locuiau. I-a luat cu bunica lor cu tot și le-a dat o căsuță în care să stea. Căsuța familiei ei, care era nelocuită și care a fost luată pentru fata cea mare, să rămână una lângă alta, când o fi să aibă familia ei. Și acum copiii „cei noi” – patru la număr, între 3 și 14 ani, din care unul e cu dizabilități, stau acolo, în această comună, în acea casă unde au sobă, paturi, televizor. Și ajutoare de tot felul. Pentru că Daniela tot adună pentru ei, ca o pasăre care duce la cuib…

Unul dintre băieți merge la școală, în cadrul programului „A doua șansă”. Unul va merge la toamnă la pregătitoare, iar cel mai mic, de doar 3 ani, mai stă la joacă prin curticică… Pe cel cu dizabilități nu îl ia autobuzul școlar, „pentru că nu vine pentru UN copil”.

Casă nouă, idei vechi

Daniela și-a ridicat în ultimii ani o casă nouă. Ca mulți din Neamț și de oriunde, prin sacrificiu. Asta înseamnă plecarea unuia dintre ei la muncă în afară. La greu, în cazul soțului ei, în construcții. A fost singurul fel în care puteau aduna bani ca să „facă ceva pentru copii”. Sună cunoscut? Că doar fiecare dintre noi are pe cineva afară, să facă bani pentru copii.

Casa e frumoasă, iar Daniela și-a decorat-o cum a visat ea mereu.

Și-a făcut un cămin cald și primitor. Pe frigider are o poză cu fata cea mică în prima zi de școală, iar pe un dulap e un buchet de flori uscate, dar pe care nu se îndură să îl arunce, că înseamnă mult pentru ea… E o casă frumoasă.

În curte mai e o căsuță mică.

Acolo, Daniela a creat un loc special. Este un adăpost „pentru victime al violenței domestice”, adică pentru femei care reușesc să scape din mâinile soților bătăuși, fugind unde văd cu ochii, cu copiii după ele.  Căsuța Danielei a devenit locul „unde văd cu ochii”. A stat acolo o femeie care era să să fie ucisă cu toporul. Și ea, și băiatul de 9 ani. Ce poveste! Acum femeia e bine, a divorțat de animal, s-a recăsătorit și e în sfârșit fericită.

Daniela are o casă frumoasă…

Dar e într-o comună din care lipsesc gazul și asfaltul, lipsește toaleta din școală, lipsesc dorința și putința „autorității locale” de a ține pasul cu acești tineri care pot și vor mai mult. Merge cu mașina prin străzi pietruite, care se umplu de noroi când plouă. Și tot așa, de-ți vine să-ți iei câmpii.

Gașca de îngeri

Ca să nu-și ia câmpii, Daniela a ales să facă bine. Face parte din Asociația „Născută înger”, una dintre cele mai active ONG-uri din Neamț. E aici un grup de fete și băieți care, cât e iarnă sau vreme rece, adică 4 luni pe an, gătesc zi de zi pentru oamenii fără adăpost și duc mâncarea la centrele specializate din județ.

Cam 40 de porții de ciorbă, felul doi și un desert pe zi. Fetele se descurcă de minune, că doar sunt gospodine cu copii, casă, masă, cățel și purcel. Iau de la magazinele mai mari tot ce trebuie și se adună acasă la una dintre ele și în câteva ore e totul gata de dus.

Au două oale mari de inox mai plimbate ca moaștele. Una de ciorbă, una de felul doi.

Nu costă mult, nu e greu de făcut, nici de dus de ici până colo, că doar România are atâtea mașini că ar putea popula șoselele unei alte țări. Cu toate acestea, nu sunt mulți cei care fac o astfel de muncă voluntară. Noroc că mai sunt din cei care oferă bani pentru asta. Nemțenii sunt religioși și mai sună când și când câte cineva și oferă bani pentru masa sărmanilor. Să fie de sufletul mortului cutare.

Locatarul din „gropniță”

Cei care primesc mâncărurile gătite de voluntarii de la „Născută înger” sunt oameni de toate vârstele, aflați în momente grele ale vieții lor. Centrul pe care l-am văzut eu arată destul de modern. Camere cu paturi suprapuse, gresie pe jos, geamuri termopan. Și multe, multe icoane pe pereți. Cei de aici au niște povești teribile…

Victor, de exemplu, a locuit 25 de ani în „gropniță”. Nici nu știam ce e aia, până nu mi-au explicat: un loc din mijlocul cimitirului în care se pun oasele celor decedați de peste 20 de ani și care sunt scoase, neavând rude, ca să se facă loc pentru „morții noi”. Gropnița avea și un fel de beci, unde oamenii coborau și aprindeau lumânări. În acel beci, pe o plapumă roșie și cu o căciulă gri în cap, a dormit Victor noapte de noapte, 25 de ani. Până când primăria a desființat gropnița. Rămas sub cerul liber, Victor a venit la adăpost.

Daniela i-a pus în strachină o ciorbă, iar el a venit după câteva minute să mai ceară una. „E așa de bună!”

Anastasia Apostol

Author Anastasia Apostol

More posts by Anastasia Apostol

Leave a Reply