Contrast: polițistul cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd și echipajul american care tot pe-atunci ajungea pe stația spațială. Tot contrast: trabucul ministrului de externe și vechitura de telefon a copilului de la țară prin care trebuie să participe la orele de școală online. Și încă un contrast: clanurile de grobieni tatuați cu burțile mari pe-afară și polițiștii care au ars într-o mașină puțin mai performantă decât un lighean. Cam așa arată lumea, nu credeți? O sumă de contraste izbitoare în caruselul fiecărei zile.

Contrast: distanțarea socială e tot mai mare, prăpastia – tot adâncă.

Distanțarea socială este cu totul altceva decât spun, cu gura plină, președintele, premierul, experții în coronavirus. Distanța socială este distanța dintre vârful muntelui și fundul prăpastiei. O verticală tristă a condiției umane. Săraci și bogați. Needucați și școliți. Și sus, și jos, cu tot mai îndoielnice caractere. Reperele etice sau culturale îi izolează pe cei care se mai raportează la ele. Ei nu sunt nici sus, nici jos, dar sunt tot mai înghesuiți de un contrast care marchează fiecare zi. Nu are nicio legătură cu socialismul ceea ce scriu eu aici. Și nici cu vreo altă doctrină politică. Teoretic, putem fi deosebiți, dar politicoși. Practic, ne urâm unii pe alții. Distanțarea socială e tot mai evidentă.

Să ne vindecăm de iluzii!

Da, soarele răsare pentru toți la fel. Dar BMW-ul meu e mai tare decât Dacia ta. Banii mei sunt mai mulți decât ai tăi. Amantele mele au posturi mai bune decât soția ta. Tatuajele mele arată cât sunt de puternic, nu ca tine, slăbănogule care detești manelele. Ce contrast mai bun vrei decât cel pe care îl desenează bâta mea când aterizează în căpățâna ta de fraier! Marcă banu’, pune votul, pune botul sau îți iau gâtul. Sau pensia. Sau casa. Morții mă-tii de fluture, n-ai înțeles că nu contezi!?…

Contrast: scena politică românească.

Haimanale, decrepiți, analfabeți funcționali, agramați, hoți, curve, ticăloși. Ce cuvinte urâte!… Nu, nu le spunem public chiar așa de direct. Dar știm cum stau lucrurile, nu-i așa? De acord, nu toți sunt așa, nu peste tot. Dar ce diferență e între o galerie de fotbal și un parlament, oricare? Numărul de primitivi îngroapă numărul de cetățeni. Cui îi pasă de ceva într-o lume în care totul e permis, iar dreptatea și binele și cultura umblă cu capetele sparte și pline de cucuie?

Ne facem bine?

Unii nu mai cred că ne vom reveni. Alții visează relaxare. Munca e pentru proști. Contrast pe care nici nu îl mai vedem bine pentru că privirea noastră e absorbită exclusiv de propria persoană. Cine sunt ăia care fac bine? Niște triști, niște nepotriviți care încurcă mizeria pe care se construiesc vârfurile inaccesibile pentru cei corecți.

Hai, lasă cititul, pune-ți masca și du-te la o terasă și fă-ți un selfie despre cât de tare ești tu!

Și pune pe Facebook și pe Instagram și numără-ți like-urile care te fac fericit. George Floyd a fost un accident, magazinele trebuie jefuite pentru că lumea e strâmbă iar tu, animalule, trebuie să demonstrezi că te roade nedreptatea. Dar și că ești cineva. Instinctul e mai puternic decât rațiunea, săracule!…

PS – Câtă vreme avem copii, eu cred că ne putem face bine. Dar nu repede. Încet și cu grijă și stând în rosturi. Și învățându-i despre omenie și despre toate acestea.

 

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply