M-a întrebat un prieten: cum ar fi dacă în loc de cerneală roșie, profesorii ar folosi cerneala verde atunci când corectează caietele de școală ale celor mici? Și să sublinieze lucrurile bune. Cele scrise corect. Dacă elevul a scris un rând de litere „a”, să o aleagă pe cea mai frumoasă și să o încercuiască. Și să îi spună: uite ce frumos ai scris, așa să le faci pe toate! Copilul va fi motivat să lucreze bine în continuare. Cerneala roșie îi arată cât e de slab. Cea verde – cât poate fi de bun!

Aproape nimeni nu folosește cerneala verde.

Și eu sunt adesea cuprins de mânie și critic. Mai toți vedem partea goală a paharului. Libertatea de expresie ne-a dus la un exces de mânie formidabil pe care îl exprimăm cu mare ușurință. Cerneala verde e în criză. Suntem frecvent nemulțumiți și irascibili și taxăm fiecare lucru care ni se pare o greșeală. Punem mâna pe piatră cu mare ușurință. Și nu avem nicio ezitare să aruncăm cu ea în oricine sau orice ni se pare nedrept, nedemn, ticălos.

Statul acasă putea fi un bun prilej de meditație.

Căutarea echilibrului nu e o chestiune simplă. Spaimele alimentează nemulțumirea. Avalanșa de informații pline de neliniște („breaking news”, „exclusivități” șamd) tulbură, nu limpezește. Ca un cor care în care fiecare cântă altă melodie deodată. E greu să găsești cerneala verde. Ce vom lucra, ce vom mânca, vom avea destui bani pentru rate, facturi, întreținere? Spaime simple, nu-i așa? Da, dar grele…

Rezerva de vorbe bune s-a epuizat demult, nu acum, în pandemie.

S-a epuizat pe bună dreptate. În 30 de ani, am progresat foarte mult. Societatea românească e mult schimbată față de anii de dinainte de Revoluție. Simplul fapt că putem călători e fabulos (am folosit cerneala verde!). Dar nu ne-am schimbat atât cât puteam. Puteam mai mult, mai bine. Puteam să ne vindecăm de spaime. Spaimele sunt necesare într-o singură situație: atunci când alții au nevoie ca noi să fim ocupați cu gestionarea lor.

Ce urmează?

Am pus întrebarea asta de mai multe ori. Citeam astăzi că un scriitor francez în vogă, Michel Houellebecq, ar fi scris că lumea nu se va schimba după pandemie așa cum au spus mulți. Că oamenii vor fi mai răi. Nu știu cum va fi, dar am scris acum câteva săptămâni ca după ridicarea stării de urgență am putea să ne revenim complet.

„Poate ne vom reveni repede. Închisoarea de acasă se va lărgi din nou, iar noi vom fi la fel. Prizonieri ai unui viitor ca o capă de toreador în care ne repezim cu furie și care ne îngenunchează. Vom uita pandemia… Sau, dimpotrivă, luăm capa din mâna toreadorului ticălos, îi dăm două șuturi în cur și dăm drumul la taur pe străzi. Cum ar fi să devenim proprii noștri proprietari?”

Cerneala verde presupune un altfel de-a fi.

Dar nu știu de unde am putea începe? Să încercuim cu verde vorbele și faptele celor care compun clasa politică? Credeți că se vor schimba? Că vor deveni, brusc, inteligenți și buni vorbitori de română? Că le va păsa? Că-și vor concedia nevestele, nepoții și amantele din funcțiile în care i-au propulsat? Nici voi nu credeți treaba asta. Și-atunci?

Să ieșim din starea de urgență și să ne apucăm de treabă. Avem de construit, de schimbat și de recuperat multe. Și îmi doresc să învățăm să folosim și cerneala verde.

S-a ajuns, la ora la care scriu, la 886 de decese.

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply