Sfântu Gheorghe este unul dintre cele mai frumoase orașe în care am trăit. Când revin acolo – acasă, cumva, deși nu am acolo decât două morminte – calc pe propriile mele urme. Am sentimentul că îi cunosc pe oamenii pe care îi văd pe stradă. Îi știu de când erau tineri. Sau văd tineri care par a fi copii unor oameni pe care i-am cunoscut. Știu străzile. Vorbesc maghiara cu plăcere și cu accent secuiesc. Beau palincă și cumpăr din piață slănină adevărată și cârnați. Mi se încarcă mintea cu amintiri. Da, sunt eu și sunt viu!

În Ardeal, de Ziua Morților, cel mai bun loc de vizitat e cimitirul.

Se deretică, se rup ierburi, se mătură frunzele, mormintele se acoperă cu flori și coroane mici de crengi de brad împodobite cu flori mărunte. Crizanteme, cred. Și unele au și conuri de brad. Fumez lângă mormântul lui Vasile Artenie, scriitor. Așa scrie pe crucea de piatră. Vopseaua neagră s-a șters, de fiecare dată îmi spun că trebuie să iau o sticluță de ojă neagră ca să refac scrisul, întotdeauna uit. A trecut ceva timp de când a murit.

Sunt în Sfântu Gheorghe, la cimitir, pe deal, discut cu Vasile, tatăl meu cel mort.

Nu mai am sentimente acute, ascuțite. Discutăm ca doi bărbați. Fumez și îi spun ce mai facem, ce mai fac mama, nepotul… Mergem înainte. Povestesc în gând, el ascultă în gând. Nu e nimic grav în tonul nostru. Vorbim simplu. De fapt, eu vorbesc, el întreabă, deși pare să știe. Cred că îi place ideea că îl salut și aprind o țigară. Nu cred că se fumează acolo unde e el acum.

S-a sfârșit la Sfântu Gheorghe, deși cred că lui nu i-a plăcut orașul foarte mult.

A ajuns aici după înființarea județelor. Familia lui era din Basarabia. A trecut Prutul de două ori doar cu ce au putut lua în mâini. A ajuns la Brașov. Pentru că a bătut în liceu un copil de activist, l-au dat afară din toate școlile din țară. Tata mare, tatăl lui, fusese subcomisar la siguranța din Chișinău, la divizunea antibolșevică. Poate și asta a avut o legătură…

Apoi, când s-a înființat județul Covasna, a primit un post la ziarul românesc din Sfântu Gheorghe. Era însurat, mă avea deja pe mine, a primit un apartament într-un bloc mic, cu trei etaje. Aveam sobe în camere, magazia de lemne era în spatele blocului. Am trecut azi pe lângă bloc.

Nu i-am zis niciodată tată. Mă învățase să îi zic Vasea. Nu a avut o viață simplă, și-a mai și complicat-o singur. În cele din urmă, s-a îmbolnăvit și a murit și acum stăteam de vorbă cu el privind piatra de pe care s-a șters numele.

Nu e nimic tragic în ce povestesc.

Așa pare să fie ordinea lucrurilor. Sper că e liniștit acum. Iar noi ne vedem de-ale noastre și e bine că scriu lucruri pentru că sunt sigur că i-ar fi plăcut ceea ce scriu. Articolele din ziare, cărțile. Poate le-a citit chiar când le scriam, peste umărul meu. O să aflu cum e acolo și eu, ca fiecare. E posibil să putem citi.

Poate a citit și tanti Marga.

E celălalt mormânt pe care îl am la Sfântu Gheorghe. E la câteva rânduri de Vasea, tot de piatră și cu litere șterse de ploi. Am pus și acolo o coroană mică și un buchet de flori. Tanti Marga era din Craiova, soră cu mama. Nici ea nu a avut o viață ușoară. A stat cu ai mei și a murit aici, de-aia e mormântul aici.  Am vorbit un pic și cu ea, am retrăit frânturi fabuloase de copilărie. La ea îmi petreceam cel mai mult timp când mergeam în vacanțe la Craiova.

Orașul e strâns frumos în culori de crizanteme și de frunze galben-maronii de castan.

Sfântu Gheorghe este orașul acela din care mi-am dorit să plec după liceu doar ca să am unde să mă întorc și asă arăt că, iată, am fost în stare să fac lucruri importante. Poate e o judecată greșită, iar visurile din adolescență nu se puteau împlini acolo. Pe vremea aceea, provinicia te limita mult. Aventura, căutarea cuvintelor, arta – toate astea păreau imposibile.

Azi sunt departe de cel de-atunci. Dar sunt tot eu.

Am trăit și aventura, și căutarea febrilă a cuvintelor. Nu știu dacă am „izbândit”, dar nu mai privesc lumea și nici pe mine în cheia asta. Poate încep să devin bătrân, cine știe? Calc pe urmele mele vechi și văd și urmele lui Vasea și sunt sigur că Sfântu Gheorghe e orașul meu și că port mereu după mine străzi, case, oameni de acolo. Și mai știu că într-un fel sau într-altul o să mă întorc la Sfântu Gheorghe pentru că asta e ordinea lucrurilor.

Tudor Artenie

Author Tudor Artenie

More posts by Tudor Artenie

Leave a Reply