Potențialii donatori de sânge din București se adună, în fiecare zi, în sala de așteptare  a Centrului de Transfuzii Sanguine. Azi  sunt zece persoane. Fiecare cu numărul lui de ordine. Fiecare, așteptând să fie chemat de asistente și trimis apoi pe lungul traseu al donatorului de sânge. Oameni tineri, majoritatea. Îmbrăcați lejer, unii cu sticle de apă la jumătate în mână. Unii mai sobri, alții – cei veniți câte doi – mai vioi și un pic veseli.

Donatori pentru a-i sprijini pe cei bolnavi.

Cei care donează sânge au diverse motivații. Sunt puțini cei care o fac din omenie. Din ce în ce mai puțini. Dorința de a-i sprijini pe cei neputincioși, vorba Sfântului Apostol Pavel, e rară în aceste zile. Curios pentru un popor  ce se declară, în majoritate covâșitoare, ortodox.

Din cei puțin peste o sută de donatori care trec zilnic pragul Centrului de Transfuzii Sanguine, mulți vin pentru cineva anume. O rudă, un prieten, un coleg. Oameni internați în spital și care au nevoie de sânge ca să trăiască. Dar mulți alții devin donatori din sărăcie. Primesc câteva bonuri de masă, o zi liberă de la muncă, reducerea la jumătate de preț a abonamentului RATB sau metrou. Când abonamentul pe o linie costă 30 de lei și cu această adeverință îl iei cu 15, e ceva. Circuli o lună cu 15 lei.

Nu-mi dau seama câți din cei o sută donează din dorința sinceră de a face bine pur și simplu.

Ești întrebat dacă donezi pentru cineva. Se printează o hârtie cu datele tale, sus de tot fiind scrise bolduit  grupa sanguină și Rh-ul. Devii un nume într-o bază de date. Un donatori printre alți …donatori.

Procedura de donare e complicată și durează destul de mult.

Este, probabil, unul dintre motivele pentru care atât de puțini vin să doneze. Pentru cei care nu știu care e „mersul”, iată: mai întâi completezi un formular în care trebuie să bifezi multe căsuțe. Întrebări despre tine: dacă ai vreo boală, dacă ai fost în penitenciar, dacă ai avut mai mulți parteneri de sex, dacă ai băut alcool cât și când, cât fumezi etc. La final – semnezi, după paragraful în care Centrul îți mulțumește pentru gestul tău.

Asistenta de la recepție prelucreză datele tale în calculator. Apoi te trimite la unul din cele 9 cabinete medicale. Îi găsești aici pe ceilalți donatori. Erau în fața ta în sala de așteptare și te vor însoți pe tot parcursul.

Medicul îți ia tensiunea și stă de vorbă cu tine. A văzut de toate până acum și te scanează cu ușurință.

Dacă ai ghinion, dai peste un soi de medic-polițist. Îți face observații în cazul în care greșești și îi spui că nu ai obiceiul să mănânci dimineața. Are un discurs deja pregătit. Ți-l livrează fără pauză, ca o înregistrare. Te faci mic în scaun. Promiți să o iei pe calea cea bună. Să îi dai organismului tău „combustibilul” de care are nevoie pentru a funcționa. Așa cum sună placa. Deși tu și organismul tău vă înțelegeți destul de bine cu cafeaua de mult prea mult timp.

Pasul următor, predonarea.

Altă coadă. Aici una din cele trei sau patru asistente așezate în spatele unui geam îți ia sânge din deget. În câteva minute ai rezultatul. Cu rezultatul, te întorci la medicul care te-a certat mai devreme. El dă OK-ul pentru donare –  dacă îl dă!… Pentru că depinde dacă ești apt. Nivelul celulelor albe sau al hemoglobinei e determinant. Dacă ai un pic „peste” la WBC (white blood cells), pleci acasă. Dacă ești OK, te duci în sala propriu-zisă în care te întinzi pe un pat și sângele tău, cei 450 de mililitri, se duce printr-un furtunaș transparent într-o pungă. Lângă tine, întinși în paturi, ceilalți donatori. Colegii de mai devreme. E și un televizor pe perete, la care te poți uita, pentru că umplerea pungii durează ceva. Dacă sângele tău curge mai încet, ți se dă o inimioară de cauciuc să o strângi, ca să iuțești un pic ritmul.

Ultimul pas este ghișeul cu beneficii.

Îți iei de acolo bonurile de masă și cele două adeverințe de care pomeneam.  Dacă vrei. Că poate o faci fără să aștepți ceva în schimb.

Toată procedura depășește binișor două ore.Pe site scrie aproximativ o oră, dar nu e așa.

Nu am intenția de a descuraja pe nimeni. Dimpotrivă! Este nevoie de sânge, este nevoie de cât mai mulți donatori! Dar e important să știi exact ce presupune o donare. Am văzut un tânăr care mai întâi s-a albit și apoi a leșinat când i-au luat sânge din deget. A căzut de pe scaunul de lângă mine. Am văzut o tânără care vine des pentru bonuri și care minte în acel formular, o spunea fără nicio jenă. Avea lista de cumpărături pregătită – cartofi, ouă și lapte de la Lidl. Se ducea la magazin direct de la centru. Și am văzut și o femeie care întreba de unde poate să cumpere sânge pentru soacra ei!?…

Ministrul Sănătății  a făcut zilele trecute un nou apel către români. Sper să aibă efect, să umple sala de așteptare cu donatori pentru că e criză și am impresia că nimănui nu-i pasă. Da, procedura durează, dar e un traseu care funcționează foarte bine și la capătul lui știi că ai făcut un bine. E și asta o întrebare, cât de des facem bine?

Donarea e un mod sigur de a face bine. Înseamnă puțin pentru noi și enorm pentru altul. Revin la Sfântul Pavel: până când avem vreme, să facem binele!

Foto: pexels.com

Lasa un răspuns