Maneaua vine de undeva de la începutul anilor 1800. La origine, era un cântec de dragoste de origine orientală. O melodie duioasă și tărăgănată, după cum arată cea mai accesibilă platformă de informare – Wikipedia. Azi, maneaua este cântecul de jale universal, replica melodică a unei lumi alienate, sfărâmate de lipsuri, speranțe și, mai ales, de „dujmani”.
Murdăria manipulării în războiul „muii” umflă piepturile învingătorilor din 26 mai. Ce s-a întâmplat atunci? Trăiască multinaționalele și globalismul! În loc să voteze pentru o reprezentare firească a țării la Bruxelles și Strasbourg, românii au votat pentru eliminarea lui Dragnea și a PSD de la guvernare. Competiția din aceste alegeri a fost un concurs cu tema „Dai în Dragnea, te califici pentru Europa”. Din nou, trăiască multinaționalele!
Prostia nu m-a pasionat niciodată. E vizibilă și agresivă și mereu m-am străduit să o evit. Prostia se poate defini în multe feluri, dar dacă e cineva curios, să pună mâna pe DEX pentru o minimă lămurire. Iar dacă nu are DEX, să caute online. Eu vreau să scriu doar câteva propoziții despre agresivitatea prostiei. Și a proștilor!
Mediul online este, nu-i așa?, mediul deplinei libertăți. Facem orice și vedem orice prin ecranele luminoase ale device-urilor noastre tot mai performate. Un ignobil exercițiu de nuditate interioară se revarsă fără rezerve de la unii la alții. Nu există limite. Ne folosește sau nu?
Ipocrizia e sinonimă fățărniciei. E mai mult decât o minciună, este o formă a trăirii în minciună. Izolată, ipocrizia poate stârni zâmbete sau poate provoca reproșuri. Publică, ipocrizia ar fi normal să provoace indignare. Ar fi normal, spun eu. Mersul lumii însă mă contrazice.
Protestele magistraților (nu ale tuturor, dar atunci când unii protestează, susțin că o fac în numele tuturor) fac valuri în presă și tulbură mediul online. Pricepuți sau nepricepuți, oamenii se înfurie și aruncă în dreapta și în stânga cu prețioase judecăți de valoare.
Românii sunt grav bolnavi. Suferințele specifice țipă prin reclamele transmise la televizor. De la diaree, la ciuperca unghiilor, de la prostata inflamată, la constipație. Bolile invadează micul ecran, iar leacurile acționează miraculos, în doar treizeci de secunde.
Îmi pare tot mai adesea că libertatea de exprimare seamănă cu rujul strident de pe buzele damelor de companie. Toată lumea are dreptul să se exprime, și chiar o face! Oricine poate spune orice! Libertatea de exprimare s-a golit de conținut, iar sudalma a devenit o formă de manifestare democratică.
Lumea nu-și mai încape în piele de bucurie! Cetățenii care o compun au ajuns la un nivel de cunoaștere impresionant. Pe vremuri, lumea se pricepea doar la fotbal. Azi, lumea știe politică, medicină, inginerie, construcții, energie, poezie și religie. Știe geopolitică și IT și știe tot despre dezvoltarea personală sau serviciile secrete. Gata, nu mai e nimic de știut!
Gardul poate fi o temă de comunicare. În urmă cu vreo zece ani, predam comunicare la o universitate dintr-un oraș de provincie. Era un curs post-universitar, destinat inclusiv responsabililor din instituțiile publice. Participau la curs atât comandantul poliției județene, cât și adjunctul acestuia. Sediul poliției, nu departe de centrul orașului, era înconjurat cu un gard înalt încă din vremea comuniștilor. Am dezbătut inclusiv simbolistica reprezentării instituției publice. De la uniforma polițistului, până la gardul care desparte instituția de cetățeni.
Discutii