Românii sunt grav bolnavi. Suferințele specifice țipă prin reclamele transmise la televizor. De la diaree, la ciuperca unghiilor, de la prostata inflamată, la constipație. Bolile invadează micul ecran, iar leacurile acționează miraculos, în doar treizeci de secunde.
Îmi pare tot mai adesea că libertatea de exprimare seamănă cu rujul strident de pe buzele damelor de companie. Toată lumea are dreptul să se exprime, și chiar o face! Oricine poate spune orice! Libertatea de exprimare s-a golit de conținut, iar sudalma a devenit o formă de manifestare democratică.
Lumea nu-și mai încape în piele de bucurie! Cetățenii care o compun au ajuns la un nivel de cunoaștere impresionant. Pe vremuri, lumea se pricepea doar la fotbal. Azi, lumea știe politică, medicină, inginerie, construcții, energie, poezie și religie. Știe geopolitică și IT și știe tot despre dezvoltarea personală sau serviciile secrete. Gata, nu mai e nimic de știut!
Gardul poate fi o temă de comunicare. În urmă cu vreo zece ani, predam comunicare la o universitate dintr-un oraș de provincie. Era un curs post-universitar, destinat inclusiv responsabililor din instituțiile publice. Participau la curs atât comandantul poliției județene, cât și adjunctul acestuia. Sediul poliției, nu departe de centrul orașului, era înconjurat cu un gard înalt încă din vremea comuniștilor. Am dezbătut inclusiv simbolistica reprezentării instituției publice. De la uniforma polițistului, până la gardul care desparte instituția de cetățeni.
1 Decembrie este în primul rând despre eroi. Cei care au luptat în Primul Mare Război și au plătit cu viața și cu sângele lor. Nu este nimic patetic în aceste propoziții. Fără eroii noștri, 1 Decembrie ar fi fost o zi ca oricare alta. 1 Decembrie este despre entuziasmul Marii Uniri a românilor. În această zi, la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1918, națiunea română a decis că vrea să trăiască unită în hotarele aceleași patrii. Practic, Transilvania și Banatul se uneau cu țara și se încheia un ciclu de uniri ale provinciilor românești.
Cărțile s-au „copt” și s-au desfășurat din nou în marele târg al toamnei târzii. „Gaudeamus – carte de învățătură” este la a 25-a ediție. Pavilionul central de la Romexpo e din nou plin. Peste o sută de mii de oameni descoperă, ediție cu ediție, cărțile noi, cărțile vechi, cărțile noastre sau ale altora. Scriitori, editori, cititori – un pelerinaj autentic, un omagiu adus cuvintelor. „Cărțile? Cine mai citește, domnule?! Toți sunt cu ochii în calculator!” Medicul îmi ia tensiunea și tace preț de câteva clipe…
Solidaritatea nu este – și nici nu e obligatoriu să fie – un sentiment general. Nu ne poate cuprinde întotdeauna pe toți și nici nu ne poate marca în aceeași măsură. Suntem diferiți și suntem liberi, iar capacitatea noastră de implicare în orice este individuală.
Am lucrat în presă. Mult. Am fost jurnalist de presă scrisă și radio, apoi de televiziune. M-am simțit împlinit să lucrez în presă, mi-a fost dragă această meserie. Încă mai am reflexe de reporter, sunt curios mereu și pun multe întrebări. Și îmi place să scriu. De aceea am și făcut dezacorduri.ro. Dar de câțiva ani nu mai lucrez în presă și știu despre mine că mi-ar fi foarte greu să o fac. Pentru mine, astăzi, când „lumea e luminată de fulgere”, așa cum spunea un personaj al lui Tennessee Williams, gazetăria e o meserie amară.
Diaspora este un cuvânt care definea totalitatea comunităților evreiești care trăiau în afara Palestinei. Dar cuvintele sunt vii, iar astăzi, diaspora definește, pe scurt, grupul etnic care trăiește în afara granițelor țării sale. Statisticile recente situează românii pe locul al doilea între populațiile care și-au părăsit țara. Pe primul loc sunt cei care fug din fața războiului din Siria. Conform cifrelor oficiale, diaspora românească numără circa 10 milioane de membri. Aproximativ 4 milioane de români (nu sunt cifre exacte!) lucrează azi în țările dezvoltate ale Europei.
Degradarea, ca multe alte cuvinte ale limbii române, are mai multe sensuri. Le găsiți aici, nu insist mai mult și nu dau mai multe surse pentru că ar fi un demers inutil. Degradarea celor deja degradați îi pune în contradicție cu știința de carte. Prin urmare, nu mai explic nimic. Spun doar atât: sunt uimit de apetența voluptoasă a unor cetățeni obișnuiți deja cu cel de-al treilea mileniu față de numărul de înmatriculare al autoturismului unui sordid căutător al fericirii în patria produselor Volvo și Ikea.
Discutii