Mediul online este, nu-i așa?, mediul deplinei libertăți. Facem orice și vedem orice prin ecranele luminoase ale device-urilor noastre tot mai performate. Un ignobil exercițiu de nuditate interioară se revarsă fără rezerve de la unii la alții. Nu există limite. Ne folosește sau nu?
Ipocrizia e sinonimă fățărniciei. E mai mult decât o minciună, este o formă a trăirii în minciună. Izolată, ipocrizia poate stârni zâmbete sau poate provoca reproșuri. Publică, ipocrizia ar fi normal să provoace indignare. Ar fi normal, spun eu. Mersul lumii însă mă contrazice.
Protestele magistraților (nu ale tuturor, dar atunci când unii protestează, susțin că o fac în numele tuturor) fac valuri în presă și tulbură mediul online. Pricepuți sau nepricepuți, oamenii se înfurie și aruncă în dreapta și în stânga cu prețioase judecăți de valoare.
Românii sunt grav bolnavi. Suferințele specifice țipă prin reclamele transmise la televizor. De la diaree, la ciuperca unghiilor, de la prostata inflamată, la constipație. Bolile invadează micul ecran, iar leacurile acționează miraculos, în doar treizeci de secunde.
Îmi pare tot mai adesea că libertatea de exprimare seamănă cu rujul strident de pe buzele damelor de companie. Toată lumea are dreptul să se exprime, și chiar o face! Oricine poate spune orice! Libertatea de exprimare s-a golit de conținut, iar sudalma a devenit o formă de manifestare democratică.
Lumea nu-și mai încape în piele de bucurie! Cetățenii care o compun au ajuns la un nivel de cunoaștere impresionant. Pe vremuri, lumea se pricepea doar la fotbal. Azi, lumea știe politică, medicină, inginerie, construcții, energie, poezie și religie. Știe geopolitică și IT și știe tot despre dezvoltarea personală sau serviciile secrete. Gata, nu mai e nimic de știut!
Gardul poate fi o temă de comunicare. În urmă cu vreo zece ani, predam comunicare la o universitate dintr-un oraș de provincie. Era un curs post-universitar, destinat inclusiv responsabililor din instituțiile publice. Participau la curs atât comandantul poliției județene, cât și adjunctul acestuia. Sediul poliției, nu departe de centrul orașului, era înconjurat cu un gard înalt încă din vremea comuniștilor. Am dezbătut inclusiv simbolistica reprezentării instituției publice. De la uniforma polițistului, până la gardul care desparte instituția de cetățeni.
1 Decembrie este în primul rând despre eroi. Cei care au luptat în Primul Mare Război și au plătit cu viața și cu sângele lor. Nu este nimic patetic în aceste propoziții. Fără eroii noștri, 1 Decembrie ar fi fost o zi ca oricare alta. 1 Decembrie este despre entuziasmul Marii Uniri a românilor. În această zi, la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1918, națiunea română a decis că vrea să trăiască unită în hotarele aceleași patrii. Practic, Transilvania și Banatul se uneau cu țara și se încheia un ciclu de uniri ale provinciilor românești.
Cărțile s-au „copt” și s-au desfășurat din nou în marele târg al toamnei târzii. „Gaudeamus – carte de învățătură” este la a 25-a ediție. Pavilionul central de la Romexpo e din nou plin. Peste o sută de mii de oameni descoperă, ediție cu ediție, cărțile noi, cărțile vechi, cărțile noastre sau ale altora. Scriitori, editori, cititori – un pelerinaj autentic, un omagiu adus cuvintelor. „Cărțile? Cine mai citește, domnule?! Toți sunt cu ochii în calculator!” Medicul îmi ia tensiunea și tace preț de câteva clipe…
Solidaritatea nu este – și nici nu e obligatoriu să fie – un sentiment general. Nu ne poate cuprinde întotdeauna pe toți și nici nu ne poate marca în aceeași măsură. Suntem diferiți și suntem liberi, iar capacitatea noastră de implicare în orice este individuală.
Discutii