Am luat teancul de caiete de pe măsuța din bucătărie și l-am mutat, nici eu nu știu de ce, pe birou. Nu am ce să mai fac cu ele, dar nici nu-mi vine să le arunc. Sunt zece, de diverse forme și grosimi. Câteva le am de la mama, că ea e strângătoare și are plicuri și hârtii de acum 30 de ani. Am cumpărat și eu vreo două, de la Mega. 2 lei un caiet dictando, nici nu mai știam prețul. Au o copertă atât de subțire!
Motto: „Chiar leul lasă din fălci pe cel care se roagă”. (Sorin Golea) Șapte inși stăteam strânși pe scaune, era cam frig. În toată încăperea intră câteva sute de persoane, deci eram foarte puțini. Răzleți, aș spune. Picturile de pe pereți te fixează fie cu sobrietate, fie cu blândețe. Așteptam. Am stat așa cam șapte minute, în liniște, până a venit preotul. Slujba de seară, 31 decembrie 2018. Timpul cel bun.
Divorțul este ultima parte a cărții noastre. Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi – un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. Divorțul încheie povestea unei prăbușiri: o lume a fost ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
„La bloc” este a patra parte a cărții noastre. Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Am fost la Atena acum câteva zile, în plin decembrie. Am lăsat în urmă Capitala noastră înghețată și am aterizat în capitala Greciei, cu portocali și lămâi plini de fructe. Am luat decizia să mergem în acest city break în grabă, așa cum sunt de multe ori deciziile bune.
„Demolarea” este a treia parte a cărții noastre. Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Pădurile rămân mereu un subiect deschis. Cu ceva timp în urmă am postat aici un text despre conștiința forestieră și pilda christică a convertirii lui Zaheu. După un comentariu asupra importanței culturii organizaționale, încheiam articolul într-o elegantă coadă de pește. Lansam o provocatoare temă de casă adresată foarte puținilor silvicultori ce știu și statistică (deja văd cum unii își umplu buzunarele cu pietre) și promisiunea de a reveni asupra subiectului. Dar cu speranța nemărturisită că nu va mai fi nevoie.
Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii. Cartea pe care începem să o publicăm azi este povestea lumii colorate și pestrițe de dinainte de demolare văzute prin ochii unei fetițe de pe Măguricea. Un text bine scris, sensibil și fragil, o căutare a unei copilării marcate de o astfel de abruptă schimbare. (Tudor Artenie)
Aud, văd, merg par cuvinte la îndemână. Sensul lor însă se schimbă profund atunci când nu mai aud, nu mai văd sau nu mai merg. Greutatea vârstei nu își e suficientă, bătrânețea face totul mai greu Senzațiile se dilată și obosesc. Urcă greu și parcă tremurând fiecare treaptă. Se teme să nu alunece, să nu cadă. Știe că la aproape 82 de ani o căzătură poate fi ultima. „Sunt atâtea cazuri!”, spune. Ca o cârjă vie, o țin de cot. Am ținut-o de atâtea ori și am intrat în atâtea cabinete ORL, că deja nu le mai știu.
Discutii