Categorie

Ascult

Faceți loc, trec bodyguarzii de la Brigada Antiteroristă a SRI!

O parte din Brigada Antiteroristă a SRI se plimba deunăzi cu o dubă prin București. Duba albastru închis s-a urcat pe linia de tramvai și ne-a depășit pe noi, ceilalți, neînsemnații care stăteam cuminți în coloană. Am putut observa însă logo-ul  mândru cu tricolor sus, Brigada Antiteroristă a SRI jos și la mijloc acea steluță (sau ce-o fi ea) a SRI-ului. Erau tare grăbiți. Poate că „luptătorii” de la Brigada Antiteroristă a SRI se grăbeau spre o altă bătaie în bucătăria vreunui club de fițe. Nu că aș fi avut vreo părere prea bună despre ei înainte de știrea că un milionar…

Citește mai departe

Dimineața unui aparținător

Aparținător. Așa se numește în limbaj de specialitate persoana care are dreptul să interacționeze cu medicul în numele pacientului. Când ești pacient sau medic, lucrurile sunt clare. Perspectiva e – fără supărare – ceva mai îngustă decât a unui aparținător (ca să respectăm formula oficială). Când ești pacient, ai dureri și asta îți ocupă foarte mult spațiu psihic. Cumva, nu-ți mai arde de nimic. Dacă nu ai dureri sau ești în recuperare, te bântuie nenumărate gânduri care gravitează tot în jurul problemei pe care o ai. Ca medic, te ocupi de șirul de oameni care te așteaptă pe la uși….

Citește mai departe

Silvicultorii, Zaheu, dudul și conștiința forestieră

Silvicultorii nu-s ca vameșii, dar… Din toate pildele christice, doar aceea a vameșului se referă la ceea ce numim acum „etică profesională”. Iar vameșii, ca și silvicultorii, trăiesc din ceea „iese” dintr-un anumit spațiu: țară sau pădure, are mai mică importanță. Ambele meserii au aceeași încărcătură simbolică și, de aceea, nu sunt văzute cu ochi prea buni. Vizibilitatea vameșilor a mai scăzut în lumea de azi, la înaintare fiind scoasă poliția de frontieră. (Apropos: a aflat cineva răspunsul de întrebarea aceea ce ne-a măcinat mințile câteva săptămâni după spectacolul cu elicoptere și autobuze ce a deschis stagiunea anticorupție, cu mulți,…

Citește mai departe

Cușca lui Stephen Hawking

Relația lui Stephen Hawking cu tehnologia și știința este una cum nu se poate mai fericită. Win-win perfect. Am cumpărat și cartea primei sale soții, despre a nu știu câta dimensiune a dragostei, dar citirea ei nu este o prioritate. Mi-e teamă ca între mine și autoarea cărții să nu fie cumva vreun gost-writer – deh, reflexe de autoapărare în fața consumerismului literar. Prioritare sunt scrisorile lui Nabocov către Vera, din motive pe care le veți înțelege mai bine spre sfârșitul acestei postări (sau niciodată). Stephen Hawking a dat științei enorm și a primit enorm de la știință. Schimbul a…

Citește mai departe

Despre profesor, har și educație. Știință sau artă?

Prin anul 2000, un coleg din State, plecat din fosta Cehoslovacie, profesor eminent, susținea înflăcărat că a fi profesor nu este o meserie ca oricare, ci este o adevărată misiune. La care eu m-am luminat brusc; aici este explicația războaielor cumplite – chit că se dau într-un ibric – din lumea academică. Pentru că doar într-un război civil toți se simt în misiune. În ultimii ani, mi-a fost dat să asist la peste zece concursuri pentru ocuparea unor posturi de profesor. Pe lângă asta, în fiecare an am refăcut fișele disciplinelor pe care le predau. Și în fiecare an a…

Citește mai departe

Rețeaua Natura 2000. Incredibila și trista poveste a candidei naturi și a traducerilor fără cap

Rețeaua Natura 2000. Numele sună bine. Și nu există activitate mai nobilă decât conservarea naturii. Dacă admirăm oamenii capabili să empatizeze cu ființe „inferioare” (oare?), precum câinii, pisicile și plantele, cum să nu-i apreciem pe cei ce încearcă să conserve nu un individ, ci o specie? Sau „casa” mai multor specii? Habitatul, adică. Protecția naturii a început în Statele Unite, o dată cu declararea primului parc național, celebrul Yellowstone, la 1 martie 1872. Ca orice activitate nobilă, protecția naturii a făcut prozeliți peste tot în lume. Totuși, aceasta a realizat cât de mare este pericolul abia în 1992, când ONU…

Citește mai departe

Eminescu în Grădina Vlahiia, la Snagov

Eminescu n-a existat, scria Marin Sorescu în poemul „Trebuiau să poarte un nume”. E o poezie frumoasă despre toate lucrurile care, atunci când a fost nevoie să poarte un nume, li s-a spus, simplu, Eminescu. Dacă nu mai țineți minte poezia, o găsiți aici. Eminescu e mereu cu noi. În această lume grăbită și neliniștită și în care parcă trăim striviți de tavanul unei scunde taverne  mohorâte e loc, iată, și pentru Eminescu. Unul dintre evenimentele dedicate zilei de naștere a poetului național a fost organizat în Grădina Vlahiia, la Snagov. S-a numit „Mihai Eminescu, iubirea de neam  între ieri…

Citește mai departe

Muzica ușoară și farmecul ei ușor desuet

Muzica ușoară are un farmec al ei. Am ascultat pe 2 ianuarie pe TVR 2 o gală a stelelor muzicii ușoare. Interpreți consacrați, mulți din vechea generație. Piese mai vechi sau mai noi, legate ca niște perle pe un fir de o tandrețe sinceră, ușor boemă. Unele piese mai dramatice, altele mai vesele, dar toate pe niște texte clare, pline de poezia ce plutește în jurul fotografiilor de dinainte de epoca digitală. Ceea ce are muzica ușoară (și niciun alt gen apărut după 1990 nu are)  este respirația. Care poate fi un oftat lung, poate fi un hohot de plâns,…

Citește mai departe

Intelectuali bine orientați. O fi spus și Heidegger „No, hai?”

De câțiva ani buni, un grup de intelectuali cu vizibilitate și oarece autoritate în ale scrisului s-au poziționat politic de-a dreapta președintelui. În perioada celor două mandate ale dlui Traian Băsescu, cei câțiva intelectuali au fost lăsați să se creadă  un fel de gardă pretoriană ideologică. Adevărata gardă pretoriană e alta, și veche de când lumea, dar asta e altă poveste. Morala vieții publice a devenit subiect de aprige discuții. Unii din intelectuali – mai intelectuali decât alții! –  și-au luat treaba în serios. Înfierează pe oricine critică sau încearcă să vină cu o alternativă – chit că era vorba doar…

Citește mai departe