La începutul anilor nouăzeci, după episodul Târgu-Mureș și după mineriade, în drumul spre Petroșani, am ocolit puțin și am oprit o jumătate de zi la Mănăstirea Dintr-un Lemn din Frâncești, Vâlcea. Eram doi reporteri de la România liberă, iar pentru că ideea de a scrie din Valea Jiului după Mineriada din 13-15 iunie, care făcuse ravagii în București, era a redactorului-șef de atunci, Mihai Creangă, el era cel care conducea echipa. Am scris mai demult povestea acelui reportaj.
Era iarnă atunci, zăpada albise curtea mănăstirii, respirațiile noastre împleteau aburi. „Vezi, Tudore, la noi Dumnezeu șade blând pe prispă, ca un țăran bătrân”, mi-a spus Mihai Creangă. Ne-am înfiorat cu toții. Aerul înțepenise, smerit…
Catedrala Mântuirii Neamului e a tuturor celor ce se roagă în limba română.
După vreo cincisprezece ani, am ajuns lângă Cernăuți, într-un sat de români unde slujba se ținea într-o baracă de lemn. Alături, în construcție, o biserică de piatră. Un cor de bărbați, așezați în cerc, tineri și bătrâni, cu preotul printre ei, cânta un cântec vechi despre moartea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. “Eu vă las în grija mare / A lui Dumnezeu cel Sfânt, / Să stați strajă la hotare, / Să păziți acest pământ”. Așa cântau bărbații aceia, iar ochii le erau înecați în lacrimi.
În aceeași perioadă, la Chișinău se căutau soluții pentru ieșirea de sub stăpânirea Patriarhiei Ruse. Peste tot, românii se rugau în limba română.
E drept, lumea se schimbă în viteză.
Catedrala Mântuirii Neamului a devenit o țintă.
Unii comentatori acuză Biserica de implicare prea mare în societate. Alții arată cu degetul preoți care nu le plac sau, poate, greșesc. Alții condamnă vehement ora de religie sau înălțarea Catedralei Mântuirii Neamului. De curând, o doamnă a scris într-un ziar despre Catedrala Mântuirii Neamului și despre faptul că turla va fi mai înaltă decât Casa Poporului și a tras concluzia că Biserica este (sau își dorește să fie) mai puternică decât statul… Nu a înțeles nimic doamna cu pricina. Sau nu vrea să înțeleagă… „Înțelepciune”, spun preoții, de mai multe ori, în timpul liturghiei.
În vremuri oricât de grele, românii au ridicat biserici.
Acum, în sfârșit, mai sus de Palatul Parlamentului, se împlinește firescul unui neam. Nu avem o biserică a neamului nostru, de aici și din toate părțile în care suntem, și e firesc să o avem. Neamul e sacru, iar sacrul se exprimă. Catedrala Mântuirii Neamului nu e un efort, ci o bucurie. Iar faptul că turla catedralei va fi mai înaltă decât Palatul Parlamentului nu înseamnă confiscarea statului. E, mai degrabă, victoria credinței celor care s-au jertfit sau au fost jertfiți pe „șantierul” vremurilor roșii.
„Rugați-vă pentru cei care nu știu, nu vor și, în mod special, pentru cei care nu s-au rugat niciodată”. Acesta a fost îndemnul patriarhului român Iustinian în 1953. Evdokimov spune despre acest îndemn că se situează la nivelul Rugăciunii lui Iisus.
Hristos a Înviat!
Foto: ro.biserici-din-bucuresti.wikia.com, catedralaneamului.ro, fototecaortodoxiei.ro
Discutii