Prostia nu m-a pasionat niciodată. E vizibilă și agresivă și mereu m-am străduit să o evit. Prostia se poate defini în multe feluri, dar dacă e cineva curios, să pună mâna pe DEX pentru o minimă lămurire. Iar dacă nu are DEX, să caute online. Eu vreau să scriu doar câteva propoziții despre agresivitatea prostiei. Și a proștilor!
Mediul online este, nu-i așa?, mediul deplinei libertăți. Facem orice și vedem orice prin ecranele luminoase ale device-urilor noastre tot mai performate. Un ignobil exercițiu de nuditate interioară se revarsă fără rezerve de la unii la alții. Nu există limite. Ne folosește sau nu?
Ipocrizia e sinonimă fățărniciei. E mai mult decât o minciună, este o formă a trăirii în minciună. Izolată, ipocrizia poate stârni zâmbete sau poate provoca reproșuri. Publică, ipocrizia ar fi normal să provoace indignare. Ar fi normal, spun eu. Mersul lumii însă mă contrazice.
Protestele magistraților (nu ale tuturor, dar atunci când unii protestează, susțin că o fac în numele tuturor) fac valuri în presă și tulbură mediul online. Pricepuți sau nepricepuți, oamenii se înfurie și aruncă în dreapta și în stânga cu prețioase judecăți de valoare.
Românii sunt grav bolnavi. Suferințele specifice țipă prin reclamele transmise la televizor. De la diaree, la ciuperca unghiilor, de la prostata inflamată, la constipație. Bolile invadează micul ecran, iar leacurile acționează miraculos, în doar treizeci de secunde.
Există o legătură indisolubilă între spital și vârsta pe care o ai. Dacă ai uitat-o, o găsești în buletin. Carte de identitate, nu buletin, dar tot aia e!… Acolo, în bucățica aia de plastic scrie adevărul despre tine. Pe scurt, nu ca la mașini, în talon, sau ca pe orice alt lucru cumpărat și prevăzut cu certificat de garanție.
Am citit cu interes scrisoarea dlui avocat Adrian Iordache, fondator al partidului +PLUS, prin care își anunță demisia din partid și își explică gestul. Scrisoarea este a unui om inteligent, educat, cu un CV impecabil. Argumentele domniei-sale privind campania denigratoare la adresa dlui Dacian Cioloș par convingătoare.
Îmi pare tot mai adesea că libertatea de exprimare seamănă cu rujul strident de pe buzele damelor de companie. Toată lumea are dreptul să se exprime, și chiar o face! Oricine poate spune orice! Libertatea de exprimare s-a golit de conținut, iar sudalma a devenit o formă de manifestare democratică.
Lumea nu-și mai încape în piele de bucurie! Cetățenii care o compun au ajuns la un nivel de cunoaștere impresionant. Pe vremuri, lumea se pricepea doar la fotbal. Azi, lumea știe politică, medicină, inginerie, construcții, energie, poezie și religie. Știe geopolitică și IT și știe tot despre dezvoltarea personală sau serviciile secrete. Gata, nu mai e nimic de știut!
România liberă a fost mult mai mult decât un ziar… Amintirile se voalează în timp, dar senzațiile trăite atunci rămân vii. Memoria adună momente, imagini disparate, ca într-o peliculă ruptă și apoi lipită din bucăți. Nu mai țin minte tot, nu îmi mai aduc aminte numele tuturor. Încurc, poate, întâmplări din zile diferite. Tabloul zilelor Revoluției din 1989 e, azi, mai degrabă impresionist.
Discutii