Știu că unii o să vă încruntați, că doar ne trebuie un inamic, iar UDMR e perfect acum pentru rolul ăsta. Iar naționalismul românesc „modern” presupune sudalmă, nu construcție. Judecată de valoare din partea celor care nu se pricep, în general, la nimic. Tricolor pe piept și pumni încleștați, să se vadă bine dragostea de neam. Pe Facebook, mai ales. Din fericire, mai bântuie și nițică rațiune prin vechea Dacie. Din nefericire, e tot mai puțină…
Știu că subiectul Viktor Orbán poate deveni repede sensibil, dar nu e cazul ca „oamenii de rând” să se simtă lezați. Poporul – „oamenii de rând”, cum spune Klaus Iohannis -, are treabă, trebuie să supraviețuiască. Poate se pot simți lezați șefii „oamenilor de rând” – uite cum mă repet! –, dar mă îndoiesc de faptul că pot fi onești.
Ca să vedeți ce vreau să spun cu chestia asta, că fiecare lucru are sens. Acum vreo două luni, primesc un mesaj pe messengerul paginii mele de pe Facebook. Un domn, Gicu Secelean, din Sita Buzăului, Covasna, mă întreabă dacă nu cumva sunt fiul scriitorului Vasile Artenie. Sunt, zic eu. Am de la nea Vasile, spune el, un manuscris pe care mi l-a dat în 1987. O carte…
Sunt acele zile în care îți amintești lucruri care te-au schimbat. Zile care s-au așezat pe tine și te-au îmbrățișat cu acea tandrețe pe care numai timpul o are. Nu o are mereu. Și e mai bine așa, pentru că altfel te-ai răsfăța prea mult la marginea vieții…
Am mai scris despre războiul de atunci. Credeam că nu voi mai scrie… La 2 martie 1992, Republica Moldova devenea membră a Organizației Națiunilor Unite. Mircea Snegur, președintele de atunci, a autorizat intervenția armatei împotriva forțelor separatiste transnistrene care atacau posturile de poliție din zona de „graniță“ și goniseră din instituțiile publice funcționarii basarabeni.
Nu există nicio justificare pentru ce face Putin acum! Război. Războiul ucide. Mutilează. Distruge. Îngroapă. Trăiești din instinct, paralizat de frică. Fugi. Cauți un loc mai bun pentru tine și ai tăi. Fugi, dacă mai poți! Îngroapă-te sub pământ ca să nu te îngroape bombele sau rachetele…
Urâm cu forță, din toată inima. De parcă ura este singurul sentiment care nu mai poate anima în vreun fel. Îi urâm pe ceilalți, îi judecăm la iuțeală. Și nu oricum. Cu superioritate, ceilalți sunt niște terchea-berchea. Niște „unii” care nu încurcă viața doar pentru că nu sunt de acord cu noi. Delictul de opinie e un izvor nesecat de ură. Și ne-o manifestăm din plin.
Oasele din Lunca Prutului sunt românești. Sunt oasele unor români din nordul Bucovinei, teritoriu aflat sub stăpânire ucraineană. A fost sub stăpânire sovietică, iar după destrămarea URSS, nordul Bucovinei și Ținutul Herței au rămas în Ucraina. Oasele sunt însă românești…
Lumea a treia este cea a sărăciei și mizeriei. A copiilor pentru care căldura din case, iarna, e asociată cu fumul crengilor arse în sobe de pământ. În lumea a treia se mănâncă prost, apa se cară din fântână, iar toaletele sunt în fundul curții. Ulițele sunt desfundate. Câinii se adună în haite și se înmulțesc mai ceva ca politicienii noștri. Școala e o corvoadă pentru toată lumea, profesori, părinți și, mai ales, copii. Iar unde sunt mulți copii, ghetele de iarnă sunt purtate pe rând de mai mulți.
Naționalismul ne amenință, naționalismul înseamnă legionari sau nostalgici comuniști. Naționalismul e rău și periculos… Intrarea insalubră a grupului de aur condus de George Simion în primăria Timișoarei a născut discuții ample pe internet. Oamenii civilizați au condamnat gestul. Suporterii lui Simion l-au aplaudat. Iar intelectualii și influencerii s-au dat în stambă ca de obicei, lamentându-se așa cum știu ei mai bine. Unii, cu ipocrizie, alții – spectaculos pentru că sunt mereu în goană după like-uri.
Discutii