Pe Mihai Creangă l-am cunoscut la sfârșitul lui decembrie 1989… Avem, în viață, câteva întâlniri fundamentale. Din acelea care ne modelează și ne pun pe orbită și ne fac să înțelegem lucrurile cu o dezarmantă ușurință. Adevărul nu e niciodată complicat. Rostirea întru adevăr ține numai de caracter. Iar atunci când Mihai Creangă a decis că merit să fac parte din echipa lui, viața mea s-a schimbat.
E simplu: pandemia ne-a arătat așa cum suntem! Fără menajamente, fără mănuși. Incapabili să deosebim un om sănătos de unul bolnav. Chiar așa: un om care este infectat cu virusul, dar nu are simptome, este un om bolnav? Cum poate afla, dacă nu se testează, că e bolnav? Complicat, nu-i așa? Poate că am merita răspunsuri articulate, dar cei care ar trebui să răspundă nu o fac. Eu cred că sunt oameni care pot da niște răspunsuri. Dar nu o fac. De ce? Poate pentru că sunt alți oameni care consideră că nu este oportun să știm adevărul…
L-am ascultat zilele trecute pe premierul Cîțu explicând bugetul pe anul 2021. Trec peste „amănuntul” că nu a fost gata anul trecut, deși la cârmă era tot PNL. Explicațiile arată un ministru de finanțe preocupat de banii țării. Destul de corect, intră și acest lucru în sarcinile unui guvern. Numai că atunci când vrei guvernarea, trebuie să vrei să faci ceva conducând țara. Nu să administrezi sărăcia, ci să sporești bogăția. Altfel, ce cauți acolo? Doar un interes personal sau al unui grup care vrea să prospere prin interpușii de la guvernare?
Zi după zi, ne deșirăm căutând… Într-o zi, găsim o clipă bună, în altă zi – poate o bere bună. Sau o victorie. Sau o înfrângere rușinoasă. Suntem buni, suntem răi. Niciodată însă constanți în iubire. Ele însă ne iubesc în fiecare zi la fel. Au o desăvârșită încredere în noi. Știu că suntem buni. Pentru ele – suntem buni chiar și răi…
Se numește Iulian Bulai și e un ambalaj. Nu a avut niciodată serviciu. S-a costumat în statuie prin Norvegia. Se făcea că e Ibsen. Pe dinafară, poate aducea. Pe dinăuntru, zero. Nimic. Zice că are înalte studii culturale. Nu se vede nimic. Ambalaj. E deputat USR de Neamț. Ambalaj de cea mai proastă calitate. A mai fost deputat, e la al doilea mandat, deci iată că a avut un loc de muncă. Ambalaj plătit de noi. S-a remarcat spunând prostii și platitudini. Că Fecioara Maria ar fi fost „mamă-surogat”, de exemplu. Sau, recent, i-a urat la mulți ani lui Eminescu,…
Nu, nu despre iritarea mea e vorba aici. Ci despre iritarea generală. Despre nemulțumire, grabă, neliniște, aroganță și agresivitate Și doar pe scurt. Sunt sigur că fiecare dintre voi are surse și resurse de iritare. Dar parcă niciodată nu a fost atât de vizibilă starea generală de nervi. Suspiciunea se revarsă din orice privire, iar pentru a da pe-afară, e nevoie de mai puțin de un vârf de ac. Mizele mici au devenit bătălii de viață…
A venit vaccinul și a fost întâmpinat de pupitru. Parcă ar fi o fabulă. Vaccinul era într-un camion de dimensiuni medii spre reduse. Pupitrul era standard. Vaccinul era în camion, pupitrul era oriunde se poate pune această scenă micuță. Pregătit să fie încălecat de cei care, bolnavi de propriile persoane, au nevoie permanentă de expunere. Vaccinul a venit pe roți, pupitrul a fost și acesta adus pe roți. Doar nu era să fie luat în spinare de eroii noștri de toate zilele!…
La vremuri noi, oameni noi! Dar puțintei și cam aceiași. Raed Arafat, de exemplu. Mereu în fruntea fenomenelor urgente. Florin Cîțu. Alt exemplu. Bun la finanțe, bun la antrenamente care pot provoca alegeri anticipate. Bun de premier. Prezent în capul mesei. Dacian Cioloș. Sebastian Burduja. Kelemen Hunor. Vasile Dâncu, exemplu de la ceilalți, ca să nu spuneți că sunt părtinitor. Adică, doar câțiva aleși dintre cei aleși!…
Am fost întotdeauna un cetățean corect. Mereu am fost la vot. Am fost și la Revoluție, dar nu am certificat, m-au căutat și minerii acasă atunci, când cu 13-15 iunie 1990. Noroc (bun) că nu m-au găsit. Am lucrat mult timp în presă, am luat niște premii de televiziune, am fost și corespondent în două războaie. Ca jurnalist, am stat trei luni în Transnistria (cred că știți ce este această bucată de pământ, chiar dacă nu ați vizitat Basarabia). Iar apoi am petrecut opt luni în Bosnia-Herzegovina (nu câteva zile, ca să fiu bine înțeles!). Am predat jurnalism și comunicare,…
Suntem pe cont propriu, e clar! Spitalele se aglomerează, școlile se închid, dar nu și after-school-urile, totul se întâmplă online sau nu se mai întâmplă. Online, cine are internet. Cine are, să-i trăiască! Bulele de Facebook sunt încrâncenate, stau cu boturile deschise ca niște crocodili în fața prăzii. Suntem împreună, dar suntem separați bine. Suntem pe cont propriu!…
Discutii