Daniela e o eroină. Tot zic că fac un serial cu eroinele mele. Mă gândesc în fiecare zi la câte una. Femei care fie au luat-o de la capăt, pe un drum abrupt, fără balustrade. Care trag zi de zi pentru „ceva”, un ceva de neînțeles pentru mulți, dar care are sensul lui, mai ales dacă îi dai credit. Femei curajoase, bătăioase sau calme, în înțelepciunea și răbdarea lor cu noi. Și, dacă mă ține, am să fac un serial chiar.
La câteva sute de metri de brandurile spectaculoase postate pe clădirile din zona Unirii, începe cartierul Tineretului. La bulevard viața palpită și vezi la tot pasul familii cu copii mici, dar și grupuri de tineri care beau vin la pahar, bere artizanală sau combinații de cafele la terasele discrete dintre aleile blocurilor.
Balta e la o aruncătură de băț de București. E acolo și o cabană, locul fiind al Asociației Vânătorilor și Pescarilor, AGVPS. Balta e la marginea unui sat izolat, cu un lan de grâu auriu în preajmă. Sunt pomi, stuf, păsări, popândăi care te privesc curioși, ridicați „în picioare”. O barză s-a ridicat fără chef când ne-a văzut, luându-și zborul greoi, iar câteva libelule albastre păreau încântate că venim. Un loc frumos și odihnitor.
Am luat teancul de caiete de pe măsuța din bucătărie și l-am mutat, nici eu nu știu de ce, pe birou. Nu am ce să mai fac cu ele, dar nici nu-mi vine să le arunc. Sunt zece, de diverse forme și grosimi. Câteva le am de la mama, că ea e strângătoare și are plicuri și hârtii de acum 30 de ani. Am cumpărat și eu vreo două, de la Mega. 2 lei un caiet dictando, nici nu mai știam prețul. Au o copertă atât de subțire!
Motto: „Chiar leul lasă din fălci pe cel care se roagă”. (Sorin Golea) Șapte inși stăteam strânși pe scaune, era cam frig. În toată încăperea intră câteva sute de persoane, deci eram foarte puțini. Răzleți, aș spune. Picturile de pe pereți te fixează fie cu sobrietate, fie cu blândețe. Așteptam. Am stat așa cam șapte minute, în liniște, până a venit preotul. Slujba de seară, 31 decembrie 2018. Timpul cel bun.
Divorțul este ultima parte a cărții noastre. Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi – un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. Divorțul încheie povestea unei prăbușiri: o lume a fost ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
„La bloc” este a patra parte a cărții noastre. Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Am fost la Atena acum câteva zile, în plin decembrie. Am lăsat în urmă Capitala noastră înghețată și am aterizat în capitala Greciei, cu portocali și lămâi plini de fructe. Am luat decizia să mergem în acest city break în grabă, așa cum sunt de multe ori deciziile bune.
„Demolarea” este a treia parte a cărții noastre. Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Discutii