Banii din PNRR ar putea fi adevărata miză a ultimelor bătălii politice. Mai exact: controlul banilor. Sunt aproape 30 de miliarde de euro. E adevărat, cam jumătate sunt credite, dar tot în pixul premierului stau. Controlul distribuirii acestei sume uriașe poate fi adevărata miză a tulburării apelor pe frontul politic.
Ceea ce ne-au făcut Hitler și Stalin se pare că nu mai poate nimeni desface!… Klaus Iohannis vizitează o republică inventată de cei mai mari criminali ai secolului trecut și nu pronunță cuvântul Basarabia. Pactul parafat de Ribbentrop și Molotov este valabil și azi. Și e respectat de politicienii noștri care, cu puține excepții, habar nu au pe ce lume sunt.
Știrile spun că vine valul 4. Știrile nu se inventează întotdeauna singure, ele preiau declarații de la alții. Sigur, medicii nu contează. OMS este doar Organizația Mondială a Sănătății, adică …nimic. Iar companiile farmaceutice știm foarte bine că sug banii oamenilor ținându-i bolnavi. Statistici? Ce statistici? Prostia nu doare.
Pe Mihai Creangă l-am cunoscut la sfârșitul lui decembrie 1989… Avem, în viață, câteva întâlniri fundamentale. Din acelea care ne modelează și ne pun pe orbită și ne fac să înțelegem lucrurile cu o dezarmantă ușurință. Adevărul nu e niciodată complicat. Rostirea întru adevăr ține numai de caracter. Iar atunci când Mihai Creangă a decis că merit să fac parte din echipa lui, viața mea s-a schimbat.
Înainte de concertul de orgă, două mărturisiri. Prima, cu iz de autodenunț: de când cu lecțiile online, am luat și am dat studenților câte o scurtă pauză dedicată muzicii. Câte un pic de fado, un pic de flamenco, câte un pic de rock clasic, jazz sau bossa-nova. Ba, am încercat și muzică contemporană, începând cu cea mai „digerabilă” piesă a lui John Cage: celebra lucrare 4 minute și 33 secunde. O poate cânta oricine, la orice instrument (inclusiv la orgă), la orice oră, oriunde, fără riscul de a deranja pe cineva.
În societățile tradiționale, înțelepciunea era la mare preț. Despre inteligență nici nu se prea vorbea, pentru că oamenii nu erau în competiție. Specializarea muncii a însemnat evoluție și inteligență. Inteligența s-a specializat și ea. Unii sunt mai buni la calcule. Alții se orientează mai bine în spațiu. Iar alții văd în spațiu și timp – fără a fi neapărat (și) înțelepți.
E simplu: pandemia ne-a arătat așa cum suntem! Fără menajamente, fără mănuși. Incapabili să deosebim un om sănătos de unul bolnav. Chiar așa: un om care este infectat cu virusul, dar nu are simptome, este un om bolnav? Cum poate afla, dacă nu se testează, că e bolnav? Complicat, nu-i așa? Poate că am merita răspunsuri articulate, dar cei care ar trebui să răspundă nu o fac. Eu cred că sunt oameni care pot da niște răspunsuri. Dar nu o fac. De ce? Poate pentru că sunt alți oameni care consideră că nu este oportun să știm adevărul…
De la o vreme, când ai 84 de ani, nu se mai întâmplă mare lucru în viața ta de zi cu zi. Trăiești o rutină, un mers al lucrurilor pe care nu îl mai controlezi și care depinde foarte mult de ceilalți, de restul familiei. Ei se ocupă de toate, ce mai poți face tu, „la vârsta asta”?
De când cu pandemia, ne-am mutat la casa de la țară. Mă rog, mult spus „la țară”, că e la 35 de kilometri de București. În alte lumi, eram într-o suburbie liniștită, curată, într-o comunitate civilizată, fără manele și maidanezi. În România, o dată ce ai ieșit din Capitală, dai de cirezi de vaci, gunoi, case dărăpănate, peturi aruncate peste tot. Și, desigur, nicio țeavă de gaze. Sau de canalizare.
L-am ascultat zilele trecute pe premierul Cîțu explicând bugetul pe anul 2021. Trec peste „amănuntul” că nu a fost gata anul trecut, deși la cârmă era tot PNL. Explicațiile arată un ministru de finanțe preocupat de banii țării. Destul de corect, intră și acest lucru în sarcinile unui guvern. Numai că atunci când vrei guvernarea, trebuie să vrei să faci ceva conducând țara. Nu să administrezi sărăcia, ci să sporești bogăția. Altfel, ce cauți acolo? Doar un interes personal sau al unui grup care vrea să prospere prin interpușii de la guvernare?
Discutii