Faptul că locuim într-o țară e destul de limpede pentru toți românii. E drept, e o țară ruptă. Dar noi conviețuim liniștiți cu Stalinii și Hitlerii de aici sau de aiurea, de ieri și de azi. Așa cum ne-am obișnuit demult cu răul și cu fratele lui mai pervers, nefirescul.
Între lumi, ca să ții asfaltul cel bun și să nu fărâmi mașina, ocolești vreo șase kilometri… Satul se deschide în dreapta șoselei, apuci pe un drum secundar și treci un pod vechi peste o baltă, ca o poartă într-o rână.
Maneaua vine de undeva de la începutul anilor 1800. La origine, era un cântec de dragoste de origine orientală. O melodie duioasă și tărăgănată, după cum arată cea mai accesibilă platformă de informare – Wikipedia. Azi, maneaua este cântecul de jale universal, replica melodică a unei lumi alienate, sfărâmate de lipsuri, speranțe și, mai ales, de „dujmani”.
Balta e la o aruncătură de băț de București. E acolo și o cabană, locul fiind al Asociației Vânătorilor și Pescarilor, AGVPS. Balta e la marginea unui sat izolat, cu un lan de grâu auriu în preajmă. Sunt pomi, stuf, păsări, popândăi care te privesc curioși, ridicați „în picioare”. O barză s-a ridicat fără chef când ne-a văzut, luându-și zborul greoi, iar câteva libelule albastre păreau încântate că venim. Un loc frumos și odihnitor.
Murdăria manipulării în războiul „muii” umflă piepturile învingătorilor din 26 mai. Ce s-a întâmplat atunci? Trăiască multinaționalele și globalismul! În loc să voteze pentru o reprezentare firească a țării la Bruxelles și Strasbourg, românii au votat pentru eliminarea lui Dragnea și a PSD de la guvernare. Competiția din aceste alegeri a fost un concurs cu tema „Dai în Dragnea, te califici pentru Europa”. Din nou, trăiască multinaționalele!
Prostia nu m-a pasionat niciodată. E vizibilă și agresivă și mereu m-am străduit să o evit. Prostia se poate defini în multe feluri, dar dacă e cineva curios, să pună mâna pe DEX pentru o minimă lămurire. Iar dacă nu are DEX, să caute online. Eu vreau să scriu doar câteva propoziții despre agresivitatea prostiei. Și a proștilor!
Mediul online este, nu-i așa?, mediul deplinei libertăți. Facem orice și vedem orice prin ecranele luminoase ale device-urilor noastre tot mai performate. Un ignobil exercițiu de nuditate interioară se revarsă fără rezerve de la unii la alții. Nu există limite. Ne folosește sau nu?
Ipocrizia e sinonimă fățărniciei. E mai mult decât o minciună, este o formă a trăirii în minciună. Izolată, ipocrizia poate stârni zâmbete sau poate provoca reproșuri. Publică, ipocrizia ar fi normal să provoace indignare. Ar fi normal, spun eu. Mersul lumii însă mă contrazice.
Protestele magistraților (nu ale tuturor, dar atunci când unii protestează, susțin că o fac în numele tuturor) fac valuri în presă și tulbură mediul online. Pricepuți sau nepricepuți, oamenii se înfurie și aruncă în dreapta și în stânga cu prețioase judecăți de valoare.
Românii sunt grav bolnavi. Suferințele specifice țipă prin reclamele transmise la televizor. De la diaree, la ciuperca unghiilor, de la prostata inflamată, la constipație. Bolile invadează micul ecran, iar leacurile acționează miraculos, în doar treizeci de secunde.
Discutii