Resetare. Cuvânt modern, magic. Dacă te resetezi, ești ca nou. Vechea ta ființă, sau organizație, sau țară se șterge cu guma, iar lucrurile noi devin singurele lucruri bune. Te desenezi din nou. Resetare, adică procesul prin care dispari ca să reapari mai bun, mai drept, mai valoros. Revalidare. Chiar așa o fi? Mă îndoiesc!…
Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din 2014 anunțând că după instalare, va produce un proiect de țară. Măcar o schiță a acestuia am fi meritat și noi în campanie, dar nu a fost să fie! După doi ani, prin decizie a președintelui României, dl Iohannis înființează o Comisie care să realizeze proiectul. Comisia este coordonată de consilierii săi, Leonard Orban și Cosmin Marinescu. După cinci ani de la instalare și după trei ani de la înființarea comisiei, dl Iohannis a reușit să nu producă nimic. Nu are proiect de țară! Dar mai vrea un mandat…
Oslo m-a găzduit două capete de zi, două nopți și o zi plină. Și dacă nu ați fost niciodată la Oslo, oricât de frumos aș scrie eu pe această „foaie de eter”, nu veți putea cuprinde capetele zilelor de lângă fiord. E un vot de blam pe care mi-l acord singur. Trebuie să scriu despre Oslo pentru că sunt scriitor. Dar nu aș fi vrut să scriu, aș fi vrut să păstrez orașul acesta doar pentru mine.
La câteva sute de metri de brandurile spectaculoase postate pe clădirile din zona Unirii, începe cartierul Tineretului. La bulevard viața palpită și vezi la tot pasul familii cu copii mici, dar și grupuri de tineri care beau vin la pahar, bere artizanală sau combinații de cafele la terasele discrete dintre aleile blocurilor.
TAM în lumea teatrului este Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Un teatru mic, parcă ascuns de primăria care îl patronează în clădirea fostului cinematograf ARTA. O sală mică, mai degrabă o sală „atelier”, cu locuri puține. Dar, după cum se știe, esențele tari se țin în sticluțe mici. TAM este un astfel de laborator de teatru de calitate.
Disoluția ființei umane „bate” disoluția statului. Agenda publică notează constant: „disoluția statului”. Problema e mai gravă de atât! Și cred că trebuie citită în altă cheie.
De câteva zile, toate posturile de televiziune vorbesc de maneaua rău famată. O știți, are deja peste nu știu câte milioane de vizionări pe Youtube. Atât de multe milioane încât ar trebui să se autosesizeze, în primul rând, Institutul Național de statistică. S-ar putea ca vorbitorii de limbă română să fie cu mult mai mulți decât cei cu cetățenie română!
Faptul că locuim într-o țară e destul de limpede pentru toți românii. E drept, e o țară ruptă. Dar noi conviețuim liniștiți cu Stalinii și Hitlerii de aici sau de aiurea, de ieri și de azi. Așa cum ne-am obișnuit demult cu răul și cu fratele lui mai pervers, nefirescul.
Între lumi, ca să ții asfaltul cel bun și să nu fărâmi mașina, ocolești vreo șase kilometri… Satul se deschide în dreapta șoselei, apuci pe un drum secundar și treci un pod vechi peste o baltă, ca o poartă într-o rână.
Maneaua vine de undeva de la începutul anilor 1800. La origine, era un cântec de dragoste de origine orientală. O melodie duioasă și tărăgănată, după cum arată cea mai accesibilă platformă de informare – Wikipedia. Azi, maneaua este cântecul de jale universal, replica melodică a unei lumi alienate, sfărâmate de lipsuri, speranțe și, mai ales, de „dujmani”.
Discutii