Budva. Prințesa sărmană și uriașul cu burta strânsă de o curea vigilentă

Budva e un loc în care muntele cade aproape de-a dreptul în Marea Adriatică. Spațiu mediteraneean, climă blândă, muntenegreni primitori. Unii spun că ar fi un fel de Monte Carlo al Balcanilor. Clima blândă, apa limpede și întâlnirea fericită dintre munte și mare ar putea fi o zestre chiar mai bună decât cea a prințesei de Monaco. Dar prințesa din Muntenegru are pantofii tociți, iar rochia de bal ascunde nebănuite tristeți. Balcanii se odihnesc puțin la Budva. Am ajuns la Budva cu mașina. Avionul a aterizat la Podgorica. A urmat apoi un drum sinuos și câteva tuneluri noi și lungi…

Citește mai departe

Despre tineri și visuri și ziduri. Despre cei care nu ne scriu

Ce știm, de fapt, despre tineri? Cum înțelegem visurile lor și, mai ales, cum îi susținem în fața asaltului răului pe care noi l-am creat? „Noi, generația de azi, suntem altfel. Nu puteți înțelege!” Am cunoscut zilele trecute o tânără agentă imobiliară, de 22 de ani. Am stat puțin de vorbă cu ea despre haosul din domeniul imobiliar, despre lipsa de răspundere și despre meseria ei, devenită deja riscantă în lipsa unei legislații care să așeze lucrurile în ordine. E din Timișoara și, spre dezamăgirea și regretul tatălui ei, a renunțat după doi ani la facultatea de Drept pentru a…

Citește mai departe

Solidaritatea și Centenarul. Două noțiuni tot mai abstracte

Solidaritatea nu este – și nici nu e obligatoriu să fie – un sentiment general. Nu ne poate cuprinde întotdeauna pe toți și nici nu ne poate marca în aceeași măsură. Suntem diferiți și suntem liberi, iar capacitatea noastră de implicare în orice este individuală. După Revoluția din 1989, doar câteva lucruri ne-au făcut solidari. Toate tragice. Am fost solidari la Revoluție, am fost solidari la mineriade și după înfiorătorul Colectiv. Au mai fost câteva momente de solidaritate, mai palide, e drept, cum au fost protestele îndreptate împotriva exploatării aurului sau a eutanasierii câinilor fără stăpân. Nu intenționez să lezez…

Citește mai departe

Ce poți să spui când îți moare un prieten?

A murit un prieten. M-a sunat un alt prieten și mi-a dat vestea. Vorbea șoptit, l-am înțeles greu. Informația s-a mișcat cu încetinitorul. Apoi am vorbit cu soția celui dispărut. Mi-a spus că a murit conștient, că ea a cumpărat prosoape și are pregătiri de făcut. Apoi mi-a mulțumit pentru telefon și a plâns puțin. Epitaf pentru un prieten Poate că așa ar fi trebuit să sune titlul acestui text. Dar niciodată nu nimerești titlurile bune atunci când o veste neagră te tulbură. I-am spus soției prietenului meu câteva cuvinte de îmbărbătare, apoi nu am mai știut ce să spun….

Citește mai departe

Puterea și abuzul. Statul paralel

Puterea se definește în multe feluri, iar într-un stat democratic sunt stabilite limpede tipurile de putere: legislativă, executivă și judecătorească. Sistemul acesta cu trei piloni a fost gândit încă din secolul al XVII-lea, iar design-ul  democrației a evoluat până azi conform acestora. Puterea nu este și nu poate fi a unuia singur – om, instituție, partid etc. Găsți aici detalii, extrem de simplu exprimate. Pe scurt și fără prea multă teorie. Puterea este un deziderat pentru partide și politicieni. Se luptă în campanii electorale, sunt aleși, iar de la înălțimea poziției de „ales”,politicienii au dreptul de a deține și exercita…

Citește mai departe

Considerații triste despre o presă amară

Am lucrat în presă. Mult. Am fost jurnalist de presă scrisă și radio, apoi de televiziune. M-am simțit împlinit să lucrez în presă, mi-a fost dragă această meserie. Încă mai am reflexe de reporter, sunt curios mereu și pun multe întrebări. Și îmi place să scriu. De aceea am și făcut dezacorduri.ro. Dar de câțiva ani nu mai lucrez în presă și știu despre mine că mi-ar fi foarte greu să o fac. Pentru mine, astăzi, când „lumea e luminată de fulgere”, așa cum spunea un personaj al lui Tennessee Williams, gazetăria e o meserie amară. Presă fără definiție? „Ceea…

Citește mai departe

Ramura de măslin de la Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni și Palatul Victoria sunt într-un război continuu, iar finalul acestuia pare foarte departe. Nu se întrevede nici măcar un armistițiu. Este adevărat, politicienii sunt obișnuiți să se lupte între ei (pe banii noștri, desigur). Dar orice război produce victime, iar paroxismul încleștării instituționale face ca victimele să fie românii și România. O analogie forțată Să ne imaginăm următoarea situație din domeniul medical: pacientul este pe masa de operație, chirurgul este gata să înceapă operația, dar anestezistul refuză să își facă treaba. Dacă ar începe fără anestezist, pacientul ar muri de durere. Dacă nu intervine, chirurgul își va privi…

Citește mai departe

Miza economică din spatele grijii pentru comunitatea LGBT

LGBT înseamnă lesbiene, gay, bisexuali si transsexuali. Știm cu toții. Dar acest text nu este despre orientarea sexuală a cuiva, ci despre economie. Și nu are nicio conotație religioasă. Dar încep cu un citat din Facerea, pe care un reprezentant al patriarhiei mi l-a sugerat în 2007. Căutam un motto al unui fluturaș despre ecologie pe care voiam sa-l distribuim prin biserici. Noi propusesem ceva cu referire la Potop. BOR ne-a suprascris ideea cu un text despre care ni s-a spus ca este asumat de întreaga comunitate iudeo-creștină: „Creșteți şi vă înmulțiți şi umpleți pământul şi-l supuneți; şi stăpâniți peste…

Citește mai departe

România în spirala dezbinării

Spirala dezbinării româno-române pare fără final. Scindarea româno-română a devenit atât de puternică, încât nu mai contează decât URA! Instinctele primare se rostogolesc de pe Internet pe pavajul din piețe. Spirala dezbinării se spijină pe sloganul comunist „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!” Spirala a pornit de undeva. Cum a început? Adrian Năstase, în duelul său electoral cu Traian Băsescu, a vorbit despre „două Românii”. Traian Băsescu a fost de acord cu învinsul său. Apoi a uitat tema concilierii românilor. A fost preocupat de menținerea puterii. A fost dispus să apeleze la „soluții imorale”, dar mai ales controleze…

Citește mai departe

Belgrad. După 25 de ani. Blândețea orașului rănit

Belgrad mi-a fost casă câteva luni bune în anii 1992 și 1993. Scriam despre războiul din Bosnia și făceam un fel de navetă între Belgrad și Sarajevo. Bosnia-Herzegovina, ca să fiu corect. Scriam la România liberă și transmiteam, aproape zilnic, prin telefon, reportaje la Radio Europa liberă. România era liberă, Europa era liberă, eu eram liber, șlibovița era liberă, țigările erau și ele libere. Toate erau libere, dar cu ce preț… Am locuit în inima orașului Belgrad, la Hotel Kasina. Un hotel mare, de opt etaje, dar modest. Pe bulevradul Terazjie, în centrul orașului. După clasificările de azi, cred că…

Citește mai departe