Țară, țară, globalizarea a eșuat!… Iată o propoziție care se aude tot mai des și mai tare. Reperul cel mai invocat: globalizarea nu a produs bunăstarea preconizată, ci a distanțat pătura celor foarte bogați de marea masă a populației, din ce în ce mai săracă, sub privirea nepăsătoare a actanților politici. Iar viitorul nu pare să aibă soluții…
Sunt acele zile în care îți amintești lucruri care te-au schimbat. Zile care s-au așezat pe tine și te-au îmbrățișat cu acea tandrețe pe care numai timpul o are. Nu o are mereu. Și e mai bine așa, pentru că altfel te-ai răsfăța prea mult la marginea vieții…
Am mai scris despre războiul de atunci. Credeam că nu voi mai scrie… La 2 martie 1992, Republica Moldova devenea membră a Organizației Națiunilor Unite. Mircea Snegur, președintele de atunci, a autorizat intervenția armatei împotriva forțelor separatiste transnistrene care atacau posturile de poliție din zona de „graniță“ și goniseră din instituțiile publice funcționarii basarabeni.
Nu există nicio justificare pentru ce face Putin acum! Război. Războiul ucide. Mutilează. Distruge. Îngroapă. Trăiești din instinct, paralizat de frică. Fugi. Cauți un loc mai bun pentru tine și ai tăi. Fugi, dacă mai poți! Îngroapă-te sub pământ ca să nu te îngroape bombele sau rachetele…
Urâm cu forță, din toată inima. De parcă ura este singurul sentiment care nu mai poate anima în vreun fel. Îi urâm pe ceilalți, îi judecăm la iuțeală. Și nu oricum. Cu superioritate, ceilalți sunt niște terchea-berchea. Niște „unii” care nu încurcă viața doar pentru că nu sunt de acord cu noi. Delictul de opinie e un izvor nesecat de ură. Și ne-o manifestăm din plin.
Oasele din Lunca Prutului sunt românești. Sunt oasele unor români din nordul Bucovinei, teritoriu aflat sub stăpânire ucraineană. A fost sub stăpânire sovietică, iar după destrămarea URSS, nordul Bucovinei și Ținutul Herței au rămas în Ucraina. Oasele sunt însă românești…
Lumea a treia este cea a sărăciei și mizeriei. A copiilor pentru care căldura din case, iarna, e asociată cu fumul crengilor arse în sobe de pământ. În lumea a treia se mănâncă prost, apa se cară din fântână, iar toaletele sunt în fundul curții. Ulițele sunt desfundate. Câinii se adună în haite și se înmulțesc mai ceva ca politicienii noștri. Școala e o corvoadă pentru toată lumea, profesori, părinți și, mai ales, copii. Iar unde sunt mulți copii, ghetele de iarnă sunt purtate pe rând de mai mulți.
Naționalismul ne amenință, naționalismul înseamnă legionari sau nostalgici comuniști. Naționalismul e rău și periculos… Intrarea insalubră a grupului de aur condus de George Simion în primăria Timișoarei a născut discuții ample pe internet. Oamenii civilizați au condamnat gestul. Suporterii lui Simion l-au aplaudat. Iar intelectualii și influencerii s-au dat în stambă ca de obicei, lamentându-se așa cum știu ei mai bine. Unii, cu ipocrizie, alții – spectaculos pentru că sunt mereu în goană după like-uri.
Prețurile la energie, oricare energie – electrică sau termică – au crescut fabulos în ultimele luni (și) în România. De ce? O mulțime de voci, care mai de care mai calificate, au pus diagnostice de tot felul. Crește prețul la energie pentru că rușii au scumpit gazul și au redus exporturile către Europa, spun unii. Alții spun că „miracolul verde” spre care se îndreaptă țările civilizate are costuri foarte mari. Iar alții vorbesc despre o combinație a celor două variante. Puțini se uită însă în ograda României… Să ne uităm acum, pe scurt și pe înțelesul tuturor.
Există o secvență în filmul Rocky în care eroul nostru, boxer ratat, îi spune unei fete din cartier să nu mai fumeze. Adolescenta îi spune că nu îl privește pe el, pe Rocky, ce face cu viața ei. Și pune o întrebare care dă sens nu doar filmului: cine ești tu, Rocky Balboa, să îmi spui ce să fac? Iar Rocky pleacă spre casă jucându-se cu mingea de tenis și repetând întrebarea fetei. Spunându-și: chiar așa, cine ești tu să judeci?
Discutii