Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Gardul poate fi o temă de comunicare. În urmă cu vreo zece ani, predam comunicare la o universitate dintr-un oraș de provincie. Era un curs post-universitar, destinat inclusiv responsabililor din instituțiile publice. Participau la curs atât comandantul poliției județene, cât și adjunctul acestuia. Sediul poliției, nu departe de centrul orașului, era înconjurat cu un gard înalt încă din vremea comuniștilor. Am dezbătut inclusiv simbolistica reprezentării instituției publice. De la uniforma polițistului, până la gardul care desparte instituția de cetățeni.
Pădurile rămân mereu un subiect deschis. Cu ceva timp în urmă am postat aici un text despre conștiința forestieră și pilda christică a convertirii lui Zaheu. După un comentariu asupra importanței culturii organizaționale, încheiam articolul într-o elegantă coadă de pește. Lansam o provocatoare temă de casă adresată foarte puținilor silvicultori ce știu și statistică (deja văd cum unii își umplu buzunarele cu pietre) și promisiunea de a reveni asupra subiectului. Dar cu speranța nemărturisită că nu va mai fi nevoie.
Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii. Cartea pe care începem să o publicăm azi este povestea lumii colorate și pestrițe de dinainte de demolare văzute prin ochii unei fetițe de pe Măguricea. Un text bine scris, sensibil și fragil, o căutare a unei copilării marcate de o astfel de abruptă schimbare. (Tudor Artenie)
1 Decembrie este în primul rând despre eroi. Cei care au luptat în Primul Mare Război și au plătit cu viața și cu sângele lor. Nu este nimic patetic în aceste propoziții. Fără eroii noștri, 1 Decembrie ar fi fost o zi ca oricare alta. 1 Decembrie este despre entuziasmul Marii Uniri a românilor. În această zi, la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia din 1918, națiunea română a decis că vrea să trăiască unită în hotarele aceleași patrii. Practic, Transilvania și Banatul se uneau cu țara și se încheia un ciclu de uniri ale provinciilor românești.
Aud, văd, merg par cuvinte la îndemână. Sensul lor însă se schimbă profund atunci când nu mai aud, nu mai văd sau nu mai merg. Greutatea vârstei nu își e suficientă, bătrânețea face totul mai greu Senzațiile se dilată și obosesc. Urcă greu și parcă tremurând fiecare treaptă. Se teme să nu alunece, să nu cadă. Știe că la aproape 82 de ani o căzătură poate fi ultima. „Sunt atâtea cazuri!”, spune. Ca o cârjă vie, o țin de cot. Am ținut-o de atâtea ori și am intrat în atâtea cabinete ORL, că deja nu le mai știu.
Cărțile s-au „copt” și s-au desfășurat din nou în marele târg al toamnei târzii. „Gaudeamus – carte de învățătură” este la a 25-a ediție. Pavilionul central de la Romexpo e din nou plin. Peste o sută de mii de oameni descoperă, ediție cu ediție, cărțile noi, cărțile vechi, cărțile noastre sau ale altora. Scriitori, editori, cititori – un pelerinaj autentic, un omagiu adus cuvintelor. „Cărțile? Cine mai citește, domnule?! Toți sunt cu ochii în calculator!” Medicul îmi ia tensiunea și tace preț de câteva clipe…
Budva e un loc în care muntele cade aproape de-a dreptul în Marea Adriatică. Spațiu mediteraneean, climă blândă, muntenegreni primitori. Unii spun că ar fi un fel de Monte Carlo al Balcanilor. Clima blândă, apa limpede și întâlnirea fericită dintre munte și mare ar putea fi o zestre chiar mai bună decât cea a prințesei de Monaco. Dar prințesa din Muntenegru are pantofii tociți, iar rochia de bal ascunde nebănuite tristeți.
Ce știm, de fapt, despre tineri? Cum înțelegem visurile lor și, mai ales, cum îi susținem în fața asaltului răului pe care noi l-am creat? „Noi, generația de azi, suntem altfel. Nu puteți înțelege!” Am cunoscut zilele trecute o tânără agentă imobiliară, de 22 de ani. Am stat puțin de vorbă cu ea despre haosul din domeniul imobiliar, despre lipsa de răspundere și despre meseria ei, devenită deja riscantă în lipsa unei legislații care să așeze lucrurile în ordine.
Solidaritatea nu este – și nici nu e obligatoriu să fie – un sentiment general. Nu ne poate cuprinde întotdeauna pe toți și nici nu ne poate marca în aceeași măsură. Suntem diferiți și suntem liberi, iar capacitatea noastră de implicare în orice este individuală.
Discutii