Lumea nu-și mai încape în piele de bucurie! Cetățenii care o compun au ajuns la un nivel de cunoaștere impresionant. Pe vremuri, lumea se pricepea doar la fotbal. Azi, lumea știe politică, medicină, inginerie, construcții, energie, poezie și religie. Știe geopolitică și IT și știe tot despre dezvoltarea personală sau serviciile secrete. Gata, nu mai e nimic de știut!
Motto: „Chiar leul lasă din fălci pe cel care se roagă”. (Sorin Golea) Șapte inși stăteam strânși pe scaune, era cam frig. În toată încăperea intră câteva sute de persoane, deci eram foarte puțini. Răzleți, aș spune. Picturile de pe pereți te fixează fie cu sobrietate, fie cu blândețe. Așteptam. Am stat așa cam șapte minute, în liniște, până a venit preotul. Slujba de seară, 31 decembrie 2018. Timpul cel bun.
Divorțul este ultima parte a cărții noastre. Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi – un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. Divorțul încheie povestea unei prăbușiri: o lume a fost ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
„La bloc” este a patra parte a cărții noastre. Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Am fost la Atena acum câteva zile, în plin decembrie. Am lăsat în urmă Capitala noastră înghețată și am aterizat în capitala Greciei, cu portocali și lămâi plini de fructe. Am luat decizia să mergem în acest city break în grabă, așa cum sunt de multe ori deciziile bune.
România liberă a fost mult mai mult decât un ziar… Amintirile se voalează în timp, dar senzațiile trăite atunci rămân vii. Memoria adună momente, imagini disparate, ca într-o peliculă ruptă și apoi lipită din bucăți. Nu mai țin minte tot, nu îmi mai aduc aminte numele tuturor. Încurc, poate, întâmplări din zile diferite. Tabloul zilelor Revoluției din 1989 e, azi, mai degrabă impresionist.
„Demolarea” este a treia parte a cărții noastre. Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Măguricea e o stradă în București, în cartierul Aviației. Astăzi, un cartier de blocuri într-o zonă scumpă. Cândva, Măguricea era o stradă de case de la periferia Bucureștilor. O lume a mahalalei ștearsă de lamele de buldozer. Demolările din comunism au schimbat fața orașelor, dar au schimbat și destinele a mii de familii.
Gardul poate fi o temă de comunicare. În urmă cu vreo zece ani, predam comunicare la o universitate dintr-un oraș de provincie. Era un curs post-universitar, destinat inclusiv responsabililor din instituțiile publice. Participau la curs atât comandantul poliției județene, cât și adjunctul acestuia. Sediul poliției, nu departe de centrul orașului, era înconjurat cu un gard înalt încă din vremea comuniștilor. Am dezbătut inclusiv simbolistica reprezentării instituției publice. De la uniforma polițistului, până la gardul care desparte instituția de cetățeni.
Pădurile rămân mereu un subiect deschis. Cu ceva timp în urmă am postat aici un text despre conștiința forestieră și pilda christică a convertirii lui Zaheu. După un comentariu asupra importanței culturii organizaționale, încheiam articolul într-o elegantă coadă de pește. Lansam o provocatoare temă de casă adresată foarte puținilor silvicultori ce știu și statistică (deja văd cum unii își umplu buzunarele cu pietre) și promisiunea de a reveni asupra subiectului. Dar cu speranța nemărturisită că nu va mai fi nevoie.
Discutii