Datele asta arată, că ne întoarcem la starea de urgență. Parcă am trăi într-un film prost. Un fel de „Pandemia se întoarce”. Un amestec de prostie, nesimțire, politicianism și proastă guvernare ne copleșește și deschide larg drumul virusului cu nume de bere mexicană. Parcă nu merităm nimic altceva decât o perpetuă stare de urgență. Sau, mai știi, poate doar asta merităm…
Contrast: polițistul cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd și echipajul american care tot pe-atunci ajungea pe stația spațială. Tot contrast: trabucul ministrului de externe și vechitura de telefon a copilului de la țară prin care trebuie să participe la orele de școală online. Și încă un contrast: clanurile de grobieni tatuați cu burțile mari pe-afară și polițiștii care au ars într-o mașină puțin mai performantă decât un lighean. Cam așa arată lumea, nu credeți? O sumă de contraste izbitoare în caruselul fiecărei zile.
Încotro o luăm? După o grămadă de zile de stat în case și după două săptămâni de „relaxare”, cifrele arată că o luăm la vale. Producția industrială scade, numărul de angajați din industrie scade, turismul și cultura sunt la podea. Găsiți cifre aici, sunt de la Institutul Național de Statistică.
Min heltinne, ca să fie clar, înseamnă „eroina mea” în complicată limbă norvegiană. Promisesem aici că voi face un serial cu eroinele mele. Doamna M. este a doua despre care scriu, după Daniela.
Între deținerea și exercitarea puterii există, fără îndoială, multe diferențe fundamentale. Motivele sunt nenumărate, dar unul dintre ele este cel al maturității întru democrație a liderilor politici. Mai simplu spus, după cum se vede limpede la noi, la conducerea statului ajung oameni care trec mai întâi printr-un proces electoral. Dar alegerile nu sunt suficiente pentru a defini un sistem democratic. De multe ori, alegerile sunt doar un pretext pentru promovarea unor oameni care nu au nicio legătură cu interesul public, ci dimpotrivă.
Gata, starea de urgență devine istorie! Vine starea de alertă, dar vine cu o mică pauză pentru că legile României sunt vechi și proaste. Gata, deocamdată, cu declarațiile pe proprie răspundere ca să ieșim din case. Gata cu explozia epidemiei, dar, atenție!, molima ne poate lovi din nou. Ne vom reveni treptat la normal. Nu brusc. Pas cu pas…
Derută. Acesta pare cuvântul de ordine al pandemiei noastre. Știm o grămadă de lucruri, dar niciunul nu e sigur. Nu e valid. Înțeleg că multă lume nu știe ce urmează. Nici domnii și doamnele de la vârf nu știu. Sau, parafrazând titlul unui film, fiecare știe altceva. Și ne spune fiecare ce crede de cuviință. Derută peste tot…
M-a întrebat un prieten: cum ar fi dacă în loc de cerneală roșie, profesorii ar folosi cerneala verde atunci când corectează caietele de școală ale celor mici? Și să sublinieze lucrurile bune. Cele scrise corect. Dacă elevul a scris un rând de litere „a”, să o aleagă pe cea mai frumoasă și să o încercuiască. Și să îi spună: uite ce frumos ai scris, așa să le faci pe toate! Copilul va fi motivat să lucreze bine în continuare. Cerneala roșie îi arată cât e de slab. Cea verde – cât poate fi de bun! Aproape nimeni nu folosește cerneala…
Mai e puțin până la 15 mai. Am întrerupt câteva zile jurnalul. Contrazic, iată, chiar sensul cuvântului jurnal. Dar trăim asta zilnic. Trăim în dezacorduri, nu-i așa? În dezacord cu un partid sau altul, cu un politician sau altul, cu un scriitor sau altul. În dezacord cu biserica sau cu nevasta sau cu poliția. „Ceea ce contează este obiectivitatea instruită a privirii asupra realităților lumii, puterea de a le înțelege și de a ne ridica lăuntric la înălțimea lor”. Citatul e din Max Weber. Cuvinte bine așternute unul după altul. Vă plac?
Am văzut frânturi dintr-un documentar realizat de BBC despre sărăcie. Sărăcie în vreme de pandemie. Sărăcie în lume. Mexic, India, Bangladesh, Nigeria. Sărăcie și la noi. După BBC, l-am ascultat pe sociologul Gelu Duminică într-un talk-show online. Sociologul spunea că în România sunt 4,5 milioane de oameni care trăiesc la limita sărăciei. Și doar 250 de mii de asistați social.
Discutii