Cei 40 de Sfinți Mucenici au trăit pe vremea împăratului roman Licinius (308-324). Erau soldați în armata romană și erau creștini. Nu erau doar romani, erau și greci, și armeni. Făceau parte din Legiunea Fulminata (a XII-a), care era staționată în Armenia. Licinius a prigonit creștinii, iar cei 40 de soldați au fost puși de guvernatorul Armeniei să se închine la idoli. Ei au refuzat. Atunci au fost închiși și bătuți cu pietre. Pentru că nu s-au lepădat de credința lor, au fost condamnați la moarte prin îngheț în Lacul Sevastiei. Rugându-se, gheața s-a topit, iar apa lacului s-a încălzit. Au fost scoși din lac și au fost uciși, li s-au zdrobit picioarele. Povestea pe Sfinților Mucenici o găsiți pe creștinortodox.ro.

Astăzi se săvârșesc slujbe de pomenire a eroilor români, a soldaților, a martirilor din temnițele comuniste.

În odaia în care a trăit bunica mea, deasupra ferestrei, era o icoană mică, înfățișând pe cei 40 de Sfinți Mucenici.

Nu era o icoană prețioasă, dar avea patina vremii. Mi-a rămas mie după moartea bunicii. După câțiva ani, am dăruit-o unui prieten de ziua lui. Se spune că icoana e un dar prețios. Mi-am amintit de icoană duminică, la slujbă.

Duminica Ortodoxiei la Biserica Kretzulescu. Arhiplină

A fost Duminica Ortodoxiei, părintele Vasile Răducă de la Biserica Kretzulescu a citit Scrisoarea Pastorală a Sfântului Sinod, în care se vorbește despre icoane. Sfânta Scriptură se transmite și prin icoane, imaginea are aceeași însemnătate cu textele sau cuvintele. Scriptura și icoana se arată și se explică reciproc. Am scris despre Duminica Ortodoxiei, despre Biserica Kretzulescu și despre părintele care a redeschis-o după Revoluție în România liberă.

Tradiții de ziua celor 40 de Sfinți Mucenici

Femeile fac mucenici, un fel de colaci, în forma cifrei 8, o formă stilizată a corpului uman. În sud, sunt mici și se servesc cu zeama în care au fost făcuți. Au miere și nucă. Foarte multe obiceiuri populare marchează această zi. Se spune că în „noaptea de Mucenici” se deschid mormintele și Porțile Raiului. Grajdurile și vitele se afumă cu tămâie, pentru purificare. Se taie, simbolic, câteva corzi din vița-de-vie, iar bărbații beau 40 de pahare de vin. Și se dă de pomană.

Foto: sfintisiicoane.wordpress.com

Lasă un răspuns