Exista o afirmatie a lui Carl Schmitt potrivit căreia religia şi gândirea religioasă au modelat ştiinţa modernă. În fapt, a identifica această forţă modelatoare a reprezentat una din provocările mele de sociolog.

Am luat de exemplu noţiunea de smerenie. Ce poţi face cu ea? Ei bine, relaţia cu Celălalt, ( idee esenţială în gândirea religioasă) se împlineşte prin smerenie. A fi autoritar ar putea reprezenta şi reprezintă  deseori o atitudine în raport cu Celălalt şi multe din realităţi se produc prin autoritarism. Smerenia ne permite însă ceva ce autoritarismul nu-l poate realiza, anume învăţarea. Cunoaşte cineva vreun şef autoritar dornic să înveţe de la subalterni? De aceea spun mereu studenţilor mei ca atunci când ajung să fie angajaţi să dea dovadă de smerenie, pentru că prin smerenie  ajung să înveţe de la ceilalţi, să-i pună în valoare pe ceilalţi şi nu-şi fac nici dusmani din prima zi. Iar dacă vor învăţa, într-o zi acest lucru se va transforma în competenţă.

Cred, de aceea, că smerenia te ajută să vezi.

Iar văzând, înveţi, te dezvolţi. În cazul nostru, aș spune așa: ,, ce am văzut în Occident şi care ar putea să fie făcut şi la noi în ţară şi care ne-ar face viaţa oleacă mai bună”. E vorba de  a vedea lucrurile mici ale vieţii. Căci avantajul pe care-l produce schimbarea prin intermediul lucrului mic este că nu solicită mari resurse, nu naşte mari adversităţi, iar mai multe lucruri mici pot produce o realitatea ,,foarte mare”. Iar dacă acest text va ajunge să fie citit şi de românii noştri din străinatate, care văd nenumărate lucruri mici, ei bine, vom mai produce un ,,bine”: îi vom face pe toţi aceaştia să devină  recreatori ai acestei ţări minunate care este România.

Prima experienţă.

Transportul public în Porto ( Portugalia). Aştept un anume autobuz. Îl văd cum opreşte la vreo 50 de metri de staţie. Fug într-acolo, obişnuinţa din ţară. Când să ajung la el, îl văd cum pleacă şi se opreşte în staţie. O iau la fugă acum, în sens invers. Mi-au trebuit 3 zile să pricep că autobuzul se oprise ca să fie unicul mijloc de transport în staţie. De ce asta?

Ei bine, pentru că doar aşa se putea face coada de călători pentru el. Autobuzele în Porto aveau două uşi, una la şofer, cealaltă, la mijloc. Prima este folosită pentru urcare, a doua, pentru coborâre. Deci se urcă, folosindu-se coada, doar pe uşa din faţă, din dreptul şoferului. Se coboară numai pe cea de-a doua uşă. Este posibil ca şoferul să oprească în staţie, să deschidă doar uşa a doua, pentru coborâre, dar să nu deschidă prima uşă, pentru că i se pare că autobuzul este prea plin. Cobori pe uşa a doua, te loveşti de cei care stau la coadă, dar niciodată nu am văzut vreun portughez urcându-se pe uşa pe care doar se coboară. Iar coada este o mică maşinărie disciplinară care îi obligă pe oameni să se respecte reciproc.

De ce nu este invers? Simplu, pentru că este posibil să nu ai bilet şi să fii nevoit să cumperi bilet de la şofer. Dar şi aici este ceva de povestit. Să presupunem că un bilet, ar costa, cumpărat fiind la capătul liniei, 2 lei. Dacă cumperi 10 bilete, în loc de 20 de lei ai da doar 18 lei ( cifrele au caracter pur ilustrativ), pentru că tu cumperi un serviciu de care te foloseşti mai târziu, dând totuşi banii în avans. Şi pentru acest gest, că ai girat firma cu bani înainte, primeşti un bonus. Dar dacă ajungi să cumperi bilet de la şofer, vei plăti 5 lei, pentru că soliciţi  un serviciu imediat, forţând ca altcineva să-şi încarce fişa postului, în cazul acesta fiind vorba de şofer.

Am învăţat repede că este în avantajul meu să cumpăr 10 bilete. Biletele erau prinse într-un cotor, fiecare bilet având o parte perforată. M-am urcat în autobuz, am luat setul, am introdus în aparat un bilet cu partea întreagă şi liberă,  care a imprimat ora şi cursa. Un portughez, văzând că sunt străin, a venit imediat la mine şi mi-a spus că nu este bine ce fac, căci dacă vine controlul, voi fi amendat.  Nedumerit l-am întrebat, de ce. Pentru că, mi-a spus portughezul, eu trebuie să rup biletul din cotor şi să introduc cu partea zimţată în interiorul aparatului şi doar aşa va avea el valoare. Am rămas cu gura căscată.

M-am conformat regulii şi aşa am făcut. La coborâre am aruncat biletul la primul coş. Abia atunci am înteles care este ,,spilul” acestei reguli: dacă am introduce bilete nerupte, cu partea liberă, ele rămânând totuşi în cotor, am putea simula imprimarea, adică am putea să folosim bilete deja uzate şi să mimăm că suntem corecţi. Cu alte cuvinte, am frauda firma. Cum controlul nu poate fi făcut mereu, există şansa să scăpăm şi să fentăm. Dacă regula este ,,mai întâi se rupe biletul şi apoi se compostează”,  cei care nu se supun acestei reguli înseamnă că sunt infractori, iar privirea călătorilor ar reprezenta o veritabilă sancţiune. Ca atare, modul de folosire a biletului de călătorie se leagă de producerea unei anumite moralităţi cetăţeneşti.

Ar putea acest sistem să fie implementat la noi? De ce nu?

O serie de articole ale autorului din ciclul ”România deleuziană” pot fi citite pe româniasocială.ro

© foto: Flickr

Ștefan Ungurean

Autor Ștefan Ungurean

Sociolog, conferențiar universitar al Facultății de Sociologie și Comunicare a Universității ”Transilvania” din Brașov. Interesat de teorie socială și de postmodernism, dar și de domeniul organizației, sociologiei literaturii și al istoriei orale. Doctorat în teoria conflictului.

Mai multe articole publicate de către Ștefan Ungurean

Lasă un răspuns