România părea că s-a scuturat de comunism în decembrie 1989. Morții, răniții și curajul Revoluției păreau să ne dea certitudinea că înapoi nu se mai poate. Dincolo de construcțiile politice, de scenarii și de „stările” și personajele sistemului de stat (și nu numai), societatea românească părea că privește înainte și spre vest.

România începea un lung proces de vindecare. 

Adevăr, iertare, reconciliere, înțelegere și înțelepciune.  Medicamente pentru un neam ce ieșise dintr-o epocă de grea suferință.

Mai țineți minte? „Dreptate, ochii plânși cer să te vadă”. Era gândul mărturisit public, era propoziția scrisă pe ziduri și pe frontispiciul ziarului-simbol al anilor de după Revoluția din 1989 – România liberă. Erau cuvintele care dădeau sens fiecărei zile din acea perioadă în care rănile era încă sângerânde.

Porumbei albi la funeraliile fostului șef al securității comuniste.

La 3 octombrie 2017, la aproape 28 de ani de la Revoluție, Imnul României l-a însoțit pe generalul poliției secrete la coborârea în criptă. „Slujba ținută în Cimitirul Militar Ghencea a fost cheia de boltă a acestor zile în care bucăți întregi din istoria recentă a României au fost rescrise de ziarele și de televiziunile patronate de apropiații generalului. În cinstea și mai ales în memoria lui, Securitatea care a omorât oameni, a distrus familii, a manipulat și a șantajat a devenit dintr-o dată curată. Iar Iulian Vlad, ultimul ei conducător, a devenit un erou”, scriu amar – dar bine! – jurnaliștii de la recorder.ro. Un reportaj excelent, mi-ar fi plăcut să îl scriu eu. Citiți-l aici!

Societatea Timișoara a fost evacuată din sediul aflat în proprietatea Consiliului Județean Timiș.

Evacuarea s-a întâmplat tot la 3 octombrie 2017. Ziarul Adevărul spune povestea acestei evacuări, o găsiți aici.

Societatea Timişoara s-a născut în prima lună după Revoluţia din decembrie 1989 ca urmare a confiscării acesteia, la Bucureşti, de către nomenclatura comunistă. Societatea Timişoara este fondată de un grup de intelectuali timişoreni care au participat nemijlocit la Revoluţia din Decembrie 1989, în zilele ei cele mai curate politic, din 15-17 decembrie 1989. Scriitori, jurnalişti, avocaţi, medici, ingineri şi cadre didactice universitare au alcătuit de atunci şi până astăzi nucleul tare al organizaţiei. Scopurile principale ale Societăţii sunt: apărarea drepturilor omului, promovarea şi susţinerea unei reale democraţii în spaţiul căreia libertatea cuvântului este de o importanţă vitală.”

Acestea sunt cuvintele care deschid prezentarea Societății Timișoara. Mai țineți minte Punctul 8 al Proclamației  de la Timișoara? Iată un fragment:

„…propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară.

Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării…”

La 3 octombrie 2017, România și-a răsturnat simbolurile. Oare ne-am întors din drum? Să nu fi plecat niciodată de tot? Ce urmează, oare?

Foto: radardemedia.ro

Lasă un răspuns