Micul talcioc e undeva pe lângă magazinul Dedeman, în zona numită Valea Cascadelor. La Dedeman se poate parca destul de bine, cu jumătate de mașină pe trotuar. Intrarea costă doi lei de căciulă. E duminică, e toamnă rece de sfârșit de octombrie. O mulțime pestriță freamătă necontenit în Valea Cascadelor.

În talcioc găsești de toate.

Haine noi și purtate, biciclete, carabine de alpinism, linguri și furculițe, scule de toate dimensiunile, șuruburi, piulițe, șaibe, ceasuri de mână și de perete, telefoane mobile vechi și foarte vechi. Sculpturi de lemn, pantofi purtați, detergenți, ranițe și lopeți militare.

Unii vând marfă, alții bucăți din viața lor.

Tineri, bătrâni, femei și bărbați – toată lumea vinde ceva. Unii au adus marfa de peste granițe, alții au pus mâna pe haine noi „de firmă” și le vând la sfert de preț față de magazine. Poate sunt adevărate, poate sunt făcături, dar o etichetă de lux face bine oricui. În lumea noastră pestriță, numele unui brand celebru pe pieptul tricoului crește stima de sine și respectul celor din jur.

„Vând fotografii și scrisori din alte vremuri!”

La talcioc găsești fotografii de acum o sută de ani, de acum cincizeci de ani. Nu sunt ale celor care le vând. Pare ciudat să vezi pe prelate și pături personaje care au trăit cu mult timp în urmă. Pare și mai ciudat să cumperi fotografii ale unor necunoscuți din cine știe ce vremuri. Și nu sunt doar fotografii, sunt și scrisori și cărți poștale. Dar dacă sunt acolo, în talcioc, înseamnă că cineva cumpără amintirile și poveștile altcuiva de parcă târgul colorat și zgomotos e spațiul ideal pentru o criză de identitate.

Cărțile au și ele loc în talcioc.

Printre radiouri vechi, icoane, casete cu muzică ușoară, dibluri și cabluri de biciclete, amatorii de lectură au și ei loc în spațiu. În talcioc găsești multe cărți. „Purtate” și acestea. De toate soiurile, de la toate editurile. Chiar și un exemplar al revistei Criterion cu fotografiile lui Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade sau Constantin Noica pe prima pagină se întinde pe o bucată mare de plastic gri.

Mareșalul Antonescu scrutează orizontul printre ulcioare și lămpi cu gaz.

În talcioc e loc pentru toate neamurile și toate istoriile. Puțin mai încolo de fotografia mareșalului, câteva statuete care spun ceva despre marea istorie a Chinei.

Un chinez semeț, probabil miner după târnăcopul din mână, și o tânără – mireasă? – aduc aminte de revoluția lui Mao, iar un cuplu de înțelepți joacă go trimițându-ne cu gândul la cultura profundă a Chinei. Bibeloul costă 60 de lei.

În talcioc e loc pentru fiecare. Chiar dacă din loc în loc mai auzi vorbe murdare, chiar dacă stai la coadă pentru o cafea la pahar de plastic, chiar dacă e înghesuială și mizerie, talciocul are farmecul său. Așa cum și marele oraș are farmecul său. Până la urmă, marele oraș se comprimă în micul talcioc, cu oameni de tot felul, cu haine și obiecte și cărți de tot felul. O perpetuă vânzare-cumpărare, o continuă negociere din care nu lipsesc amintiri, fotografii și scrisori ale nu-se-știe-cui către nu-se-știe-cine.

Lasă un răspuns