Litoral. Locul unde se mută oamenii vreme de câteva zile vara. Vârstnici, adulți, tineri, copii. Femei mai mult plinuțe decât suple, bărbați mai mult burtoși decât musculoși, adolescenți nemulțumiți, copii mici care plâng ușor și râd la fel de ușor. Sandviciuri la pachet, bere la pahar de plastic, colace și saltele colorate. O lume multicoloră, un freamăt nesfârșit, o mare limpede și liniștită.

Să mă săruți dulce-dulce până la sânge, dar să fie pe litoral!

Cântecul invadează plaja la fiecare zece minute. Complicat sărutul pe litoral, pe plajă mai ales. Dacă nu te-ai umplut tu de nisip după ce te-ai întins, ud, pe plajă, te umplu alții. Expresorul de sub umbrarul de lemn își face datoria și umple ceașca. Stick-ul cu muzică înfipt în laptop aruncă din nou cântecul peste litoral: să mă săruți dulce-dulce… Mă urmărește până ajung la țigările de pe cearșaf. Zumzetul sporește după ora 9, valurile mărunte ale mării se suprapun peste valurile de oameni care caută cu încăpățânare un loc. Nu prea mai sunt locuri. Jupiter e o stațiune arhiplină în acest sfârșit de august.

Voci și personaje pe litoral

Fumez, beau cafea, stau pe cearșaful ud și notez în minte:

– Vai, tu, trebuia să dau examen pe post, că sunt debutantă, dar am vorbit cu directorul, care nu știa că sunt în concediu și o să dau singură. (Doamnă la vreo 40 de ani, corpolentă, cu accent ardelenesc, într-un costum de baie maro, din două piese. Are unghiile de la picioare vopsite cu roșu intens).

– A mâncat și cărniță de pui, și mămăliguță cu smântână. (Doamnă în vârstă, voinică, costum de baie întreg. Bunică. Accent ardelenesc intens. Personajul care a mâncat e o slăbătură de copil de vreo 4-5 ani, cu slip albastru deschis. Stă mai mult cu bunicul, un tip cu mustață mare și mai mult albă. Bunica plimbă Samsung-ul cu vigoare, vorbește o jumătate de oră cu cineva, apoi altă jumătate de oră cu altcineva. Telefonul pare oexcrescentă naturală a mâinii drepte).

– Hai în apă cu rățușca. (Tatăl a trei copii, doi băieți de 7 și 10 ani, și o fetiță de vreo 3 ani. Au mâncat sandviciuri pe șezlong, au multe „bagaje cu ei”).

– Nu, zice fetița. (Blondă, cu ochii albaștri și foarte cuminte. „Rățușca” e un colac de plastic roșu cu un cap de rață galben. Dialogul e în limba maghiară).

– Unde mă mai duci, femeie, nu vezi că nu mai e loc? (Domn la vreo 55 de ani, cu slip negru și maieu gri. Duce în spinare un rucsac, se vede o umbrelă. În mână un șezlong. Femeia, în rochie de bumbac fără mâneci, tot gri, cu o pălăriuță albă pe cap, face slalom îndemânatic printre cearșafuri și șezlonguri. Fire de nisip sar în urma tălpilor goale).

– Trebuia să stai acasă, se răstește ea, și reia slalomul.

Printre miile de oameni, printre miile de smartphone-uri, umbrele, saltele, prosoape, găletușe, manichiuri și pedichiuri îngrijit realizate (sau, dimpotrivă!), pahare de bere, porumb copt sau fiert, pahare cu zmeură și mure sunt foarte mulți copii mici, de câțiva ani. Zumzetul și culorile se amestecă dulce-dulce pe litoral, iar copiii sunt fabuloși. Ăștia suntem, cu bune, cu mai puțin bune, dar cu mulți copii. Ce bine că avem litoral!

Join the discussion Un comentariu

Lasă un răspuns